4 metode uşoare prin care îţi poţi îmbunătăţi metabolismul

1 76128 original jpg jpeg

Există o mulţime de obiceiuri zilnice care te pot ajuta să îţi îmbunătăţeşti metabolismul, încât organismul va funcţiona mai eficient şi kilogramele depuse vor dispărea mai rapid. Iată care sunt cele mai la îndemână dintre acestea!

Mănâncă suficient

Consideri că dacă vei mânca mai puţin vei slăbi? De fapt, consumând puţine calorii nu vei face altceva decât să pierzi din masa musculară, fapt care va duce la încetinirea metabolismului.Corpul va suferi din cauza numeroaselor deficienţe, iar efectul va fi fix cel contrar slăbirii. Cel mai indicat este să ai o alimentaţie curată, fără prea multe grăsimi, alimente procesate, care conţin mult zahăr sau sare şi să faci în paralel mişcare.

Bea apă dimineaţa

Potrivit nutriţioniştilor, una dintre cele mai simple şi ieftine metode de a îţi îmbunătăţi metabolismul este să bei un pahar de apă, imediat după ce te-ai trezit. De ce? În timpul somnului, funcţiile organismului sunt încetinite şi, dacă nu cumva te trezeşti în timpul nopţii să bei apă, corpul nu primeşte deloc fluide. Acest truc previne retenţia de apă şi micşorează pofta de mâncare. Dacă bei cafea dimineaţa, regula este valabilă, întâi trebui să te hidratezi cu un pahar cu apă.

Dezvoltă-ţi masa musculară

Chiar şi atunci când te odihneşti, corpul tău arde constant caloriile. De fapt, 75% dintre aceste calorii sunt folosite pentru a te ţine în viaţă. Persoanele care au o masă musculară dezvoltată, vor arde implicit mai multe calorii, deoarece fiecare muşchi foloseşte aproximativ 6 calorii pe zi. Prin urmare, cu cât masa musculară va fi mai dezvoltată, cu atât mai repede va dispărea şi ţesutul adipos.

Fă exerciţii scurte şi intense

Poate că timpul nu-ţi permite sau nu eşti genul care preferă să facă multă mişcare, aşa că trebuie să găseşti o soluţie de a îţi pune metabolismul la treabă. În urma unor studii s-a constatat că persoanele care au ales să facă o activitate solicitantă, precum mersul rapid pe bicicletă, a câte 5 repetări, timp de 30 de secunde, cu pauze de 4 minute după fiecare repetare, au reuşit să scape de 200 de calorii, chiar şi în perioada de recuperare a metabolismului.



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg