De ce femeile au nevoie de mai mult somn decât bărbaţii

1 77638 original jpg jpeg

Oboseala cronică afectează atât bărbaţii, cât şi femeile, însă cele din urmă au mai mult de suferit de pe urma acesteia. Potrivit studiilor realizate de Universitatea Duke, starea mentală şi cea fizică sunt în pericol mai ales la femei în lipsa somnului, care au şanse mari să dezvolte afecţiuni ale inimii sau dezechilibre mentale.

Efectele lipsei somnului

Prea puţine ore de somn determină o creştere semnificativă a nivelului de stres, a sentimentelor de ostilitate, de anxietate şi de depresie. În contrast, acestea nu au fost regasite şi la bărbaţii care au un somn defectuos, ceea ce arată că sexul persoanei este un factor important în ceea ce priveşte lipsa odihnei asupra organismului.

Factorii biologici

Aceştia determină de câte ore de somn are nevoie un individ. Potrivit experţilor care au studiat îndeaproape ambele sexe, aceştia consideră că în funcţie de energia mentală consumată, somnul ar trebui să aibă o durată mai mare sau mai redusă. Una dintre principalele funcţii ale somnului este aceea de a permite creierului să se odihnească şi să se repare. De exemplu, cortexul, partea din creier responsabilă pentru memorie şi limbaj se deconectează în timpul odihnei de la simţuri şi intră în starea de refacere. Cu cât creierul este mai activ în timpul zilei, cu atât mai mult are nevoie de somn. Deoarece femeile obişnuiesc să facă mai multe lucruri în acelaşi timp acestea îşi folosesc creierul mai mult decât bărbaţii, acestea trebuie să doarmă mai mult.

Câte ore e bine să dormi pe noapte

Deşi foarte mulţi oameni dorm mai puţin decât ar trebui, un adult are nevoie în medie între 7 şi 9 ore de somn pe noapte. Pentru a te putea odihni mai bine poţi recurge la câteva metode care te vor ajuta, cum ar fi evitarea somnului din timpul zilei mai mult de 30 de minute, băuturile cu cafeină înainte de culcare, expunerea la lumină naturală şi privitul la televizor sau folosirea telefonului după ce te-ai aşezat în pat.



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg