Eşti o persoană foarte sensibilă? Îţi indică semnele un psiholog britanic

Ai putea fi o persoană extrem de sensibilă fără să ştii asta. Te-ai simțit vreodată copleșit de emoții, zgomot sau mulțime? Ești profund afectat de starea de spirit sau problemele altora? Dacă răspunsul este da, este posibil să fii o persoană extrem de sensibilă.

image

A fi exagerat de sensibil nu este un defect sau o tulburare, ci mai degrabă o trăsătură de personalitate care are avantajele și provocările ei. Potrivit psihoterapeutului Elaine Aaron, care a dat nume acestei sensibilităţi exacerbate, în anii '90, între 15 și 20% din populație este caracterizată de această trăsătură. Important este s-o recunoști, s-o accepți și să înveți să ai grijă de tine, să-ți gestionezi emoțiile, pentru a fi un avantaj, nu o povară.

Persoanele foarte sensibile sunt cele care au un sistem nervos mai receptiv și mai reactiv decât media. Aceasta înseamnă că percep și procesează mai multe informații senzoriale și emoționale decât alte persoane, ceea ce le face mai vulnerabile la stres și suprastimulare. Sunt cinci semne care pot indica că ești o persoană sensibilă, potrivit psihologului britanic Julie Smith, care are peste patru milioane de urmăritori pe TikTok (@drjulie), unde oferă sfaturi de sănătate mintală. Unul dintre aceste semne sunt acela că persoanele cu o sensibilitate mai mare au adesea o mare empatie și compasiune, dar pot absorbi și emoțiile negative ale celorlalți și se pot simți tulburați de aceştia. Descoperă celelalte patru semne indicate de psihologul britanic!

Suporţi greu zgomotele

Când te afli într-un mediu aglomerat, simți nevoia să te retragi și să fii singur pentru a ușura stimularea acelui mediu. Eşti afectat de stimuli externi, cum ar fi zgomotele, lumina puternică, mirosurile intense sau aglomeraţia. Prin urmare, au nevoie de momente de liniște și singurătate pentru a-și recăpăta echilibrul și energia.

Ai dificultăţi să te ocupi de multe deodată

Când alții încearcă să te supraîncarce cu prea multe lucruri deodată, te simți rapid copleșit de cerințe. Devii copleșit atunci când trebuie să faci mai multe sarcini, mai ales dacă sunt urgente sau importante. Preferă să facă lucrurile cu calm și cu atenție la detalii, fără distrageri sau întreruperi.

Îţi este greu să accepţi schimbarea

Urăști schimbările din cauza emoțiilor puternice care vin cu acestea. Eşti sensibil la tranziții și la evoluție, deoarece implică părăsirea zonei tale de confort și adaptarea la situații noi. Îţi este greu să renunți la ceea ce știi și să te confrunţi cu necunoscutul, ceea ce-ţi generează anxietate și nesiguranță.

Ţi-e teamă de eşec

Când ți se cere să participi la o competiţie sau să vorbeşti în fața altora, te emoţionezi foarte mult. Eşti foarte conștient de tine înșuţi și de ceea ce cred alții despre tine, ceea ce te face să te simţi judecat sau evaluat. Acest lucru îţi provoacă stres și teamă de eșec, ceea ce îţi afectează performanța și stima de sine.

FOTO: Shutterstock



Recente

beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg
d8874dbb 067e 48ea 8552 1f1a3afca57c jpg
5593 jpg