Lucruri pe care nu le ştii despre mintea ta

1 69026 original jpg jpeg

Mintea noastră este un sistem complex care continuă să ne surprindă. Mintea ne defineşte, iar cu cât vom înţelege mai multe despre ea, cu atât viaţa noastră va deveni mai simplă şi vom căpăta mai multă încredere în noi.

Iată o serie de lucruri pe care nu le ştim despre cum funcţionează mintea noastră:

Mai puternică prin simboluri

“Mintea noastră percepe mai degrabă tabloul general şi lucrează cu simboluri,de aceea ne este foarte greu să memorăm,spre exemplu,poezii cuvânt cu cuvânt,dar ne este mult mai accesibil să “înregistrăm” mental un film. Mintea subconştientă poate înregistra cu uşurinţă fiecare amintire posibilă prin serii de simboluri şi prin imagini pentru memoria vizuală”,afirmă psihologul Alexandru Pleşea.

Mintea nu poate procesa gânduri formulate negativ

“Mintea noastră subconştientă este incapabilă să audă negaţiile sau gândurile negative,iar puţină lume ştie acest lucru. Orice spunem sau gândim negativ este procesat invers de mintea noastră,care percepe informaţia ca şi cum “eu vreau asta”. Mai simplu spus,dacă eu aş spune “nu vreau să se întâmple asta”,mintea mea subconştientă va elimina negaţia şi va percepe situaţia în felul “vreau să se întâmple asta”,consideră specialistul.

Informaţia circulă foarte rapid în mintea noastră

Nu multă lume ştie că mintea noastră generează mai mult de 60.000 de gânduri în fiecare zi,iar informaţia circulă în mintea noastră cu o viteză ameţitoare:aproximativ 400 de kilometri pe oră. “Nu trebuie niciodată să ne facem griji că nu avem gânduri,că ne-a părăsit inspiraţia. Tot ceea ce trebuie să facem este să pescuim unul dintre zecile de mii de gânduri care ne traversează mintea în fiecare zi şi să-l punem în aplicare în viaţa noastră. Secretul este că atunci când mintea noastră este invadată numai de gânduri pozitive,atunci avem o paletă mult mai largă de acţiuni constructive pe care le putem pescui şi le putem pune în aplicare în vieţile noastre”,afirmă psihoterapeutul Alexandru Pleşea.

Mintea şi creierul nostru procesează fără oprire

Creierul nostru funcţionează în fiecare secundă a vieţii noastre şi nu există momente când acesta să ia pauză. 

Mintea noastră vrea să utilizeze cât mai puţine cunoştinţe şi resurse posibile

Mintea noastră va încerca mereu să facă economie de resurse pentru a administra eficient funcţiile corpului şi orice informaţie,pe lângă toate activităţile pe care le desfăşurăm zilnic. Cu cât face mai puţin efort,cu atât are la dispoziţie mai multă capacitate pentru orice procesare urgentă am avea în acea zi.

Toate cele 5 simţuri sunt importante

Cele 5 simţuri ale noastre – vederea,mirosul,auzul,gustul şi atingerea – au o putere extraordinară de a crea o amintire a ceea ce au experimentat. Toate aceste amintiri create de cele 5 simţuri vor ajunge în subconştientul nostru şi rămân stocate pentru a le putea accesa oricând vom trăi experienţe asemănătoare. Prin acest mecanism,crede psihoterapeutul,ne putem aminti lucruri în funcţie de ceea ce simţim,auzim,atingem,mirosim etc.

Mintea este capabilă să înveţe tot timpul

“Mintea vrea,dar de cele mai multe ori,obiceiurile nu ne lasă să învăţăm pe cât am vrea. Dacă totuşi,avem impresia că mintea umană poate înmagazina un număr finit de lucruri,atunci suntem în eroare. Mintea noastră are puterea de a procesa miliarde de lucruri şi poate învăţa,în permanenţă,lucruri noi,fără să avem procesorul încărcat. Această abilitate a creierului ne ajută să ne dezvoltăm încontinuu şi ne dă o putere creatoare. În funcţie de informaţiile şi gândurile pe care le înmagazinăm mereu,avem puterea de a le transpune în viaţa noastră şi să-i stabilim o direcţie. Cu cât mintea noastră este umplută mai mult cu gânduri constructive,şi mai puţin distructive,cu atât avem posibilitatea de a ne construi viaţa aşa cum ne dorim noi”,conchide psihologul Alexandru Pleşea.



Recente

Sfanta Mucenita Ecaterina  Sursa foto shutterstock 1649715868 jpg
shutterstock 2395327839 jpg
Ce profesie ti se potriveste in functie de modul in care iti incrucisezi bratele  Sursa foto shutterstock 2462734087 jpg
Gaselnita care te ajuta sa alegi un filtru de ulei singura fara ajutor masculin (1) jpg
Ce trebuie sa stii despre Lasata secului  Sursa foto shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 1458528509 jpg
shutterstock 2530319391 jpg
shutterstock 690061417 jpg
Sfintii Mihail si Gavriil  Sursa foto Doxologia jpg
shutterstock 1703969782 jpg
Memoria iti joaca feste  Nu sari peste acest pas din rutina de dimineata  Sursa foto shutterstock 283065242 jpg
Iluzie optica  Ai o gandire rationala sau emotionala  Sursa foto mia yilin TikTok jpg
shutterstock 2445908607 jpg
Semne prin care corpul iti cere o pauza  Sursa foto shutterstock 2199052579 jpg
shutterstock 2427040417 jpg
shutterstock 1469273255 jpg
Test  Cat de empatic esti  Sursa foto shutterstock 304371794 jpg
shutterstock 2459079871 jpg
credit online rapid buget strategii financiare jpg
Secretele celor care isi pastreaza calmul  Sursa foto shutterstock 2249785429 jpg