5 tipuri de ghiduri spirituale. Află care este al tău!

1 76137 original jpg jpeg

Atunci când te naşti, eşti călăuzită de un ghid spiritual, chiar dacă nu eşti conştientă de acest lucru. Pentru a-l identifica, trebuie să stabileşti o conexiune cu eul tău interior şi să observi ce anume îţi este predestinat.

Animalele totemice

Cele mai multe ghiduri spirituale se manifestă prin intermediul animalelor. Există fiinţe necuvântătoare pe care, chiar dacă nu le remarci la început, le priveşti mai ceva ca pe nişte prieteni. Ele te vor călăuzi şi îţi vor fi alături în cele mai dificile momente. De asemenea, dacă eşti fascinată de simboluri, alege un totem care te reprezintă şi care să îţi poarte noroc.

Luminiţele

Poate ai auzit de expresia „luminţa de la capătul tunelului“. Ei bine, ea nu este doar o metaforă, ci un fapt real. Unii oameni pretind că văd lumini, care îi ajută să se ghideze şi le oferă revelaţii. Ele sunt asociate cu divinitatea, cu Sfântul Duh şi pot vindeca traumele psihice.

Strămoşii

Ghidurile ancestrale sunt entităţi care pot comunica cu tine prin intermediul legăturilor de sânge. Ei ar putea fi o rudă care a decedat recent sau o persoană apropiată care nu mai există, dar care şi-a pus amprenta pe viaţa ta. Este important să ştii că nu oricine se poate conecta cu strămoşii, mai ales dacă aţi avut parte de conflicte, iar de regulă comunicarea are loc prin intermediul viselor.

Plantele

Şamanii credeau că lumea este compusă din energii foarte puternice, pe care le posedă şi plantele. Există unele care îţi pot vindeca sufletul. Nu este de mirare că unele persoane aleg să vorbească cu plantele atunci când le îngrijesc şi îşi iau astfel sursa zilnică de energie pozitivă. Atenţie! Este important să cunoşti planta foarte bine şi să o poziţionezi într-un loc potrivit din punct de vedere energetic, cu multă lumină.

Zeii şi zeiţele

Despre zei şi zeiţe s-a scris încă din cele mai vechi timpuri. Ei sunt recunoscuţi în mitologii ca fiind protectori şi aducători de noroc. Dacă simţi că aceştia au o semnificaţie aparte pentru tine, studiază-le simbolistica şi încearcă să îi chemi lângă tine.



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg