Înainte de Crăciun, romanii se închinau Soarelui. Povestea zilei de 25 decembrie
Cu mult înainte ca 25 decembrie să fie asociată cu Nașterea lui Iisus, Imperiul Roman celebra renașterea luminii și victoria soarelui asupra întunericului. O poveste despre credință, putere și transformare.
Puțini știu că data de 25 decembrie are o istorie mult mai veche decât Crăciunul creștin. În Roma antică, această zi marca un moment cosmic esențial: renașterea luminii după cea mai lungă noapte a anului. Soarele, văzut ca forță supremă și garant al ordinii universale, era celebrat sub numele de Sol Invictus, Soarele Neînvins. Într-un imperiu măcinat de crize și nesiguranță, această sărbătoare oferea speranță și stabilitate. Mai târziu, aceeași dată avea să fie preluată și reinterpretată, devenind una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Povestea acestei suprapuneri spune multe despre felul în care istoria, credința și simbolurile se transformă, fără a dispărea cu adevărat.
Imaginează-ți forţa vieţii care pulsează în cer, transformând întunericul iernii în promisiunea renașterii luminii. Așa gândeau locuitorii Imperiului Roman când, în fiecare an, pe 25 decembrie, sărbătoreau nașterea zeului-soare: Sol Invictus, „Soarele Neînvins‟.
De la Nașterea Soarelui la Nașterea Domnului
Trecerea de la sărbătoarea dedicată lui Sol Invictus la cea a Nașterii Domnului este una dintre cele mai rapide și mai semnificative transformări din Antichitate. Totul începe în jurul anului 274 d.Hr., când împăratul Aurelian ar fi oficializat cultul Soarelui Neînvins și fixat această zi ca moment al renașterii luminii – Soarele a fost pentru multe popoare un simbol sacru: în India, Persia, apoi în Roma. Mitra, Surya, Ahura Mazda și, mai târziu, Sol Invictus sunt fețe diferite ale aceleiași credințe ancestrale: lumina nu poate fi înfrântă. Pe scurt, imaginea era așa: Roma din antichitate, cu temple, torțe, oameni adunați în for, preoți îmbrăcați în alb și un aer de așteptare în general, unde un împărat roman decide că lumea are nevoie de un simbol unificator și alege Soarele – veșnic, puternic, neînvins. Era nevoie arzătoare de puterea unui zeu în Imperiul Roman zbuciumat de crize politice, economice și militare. Astfel, este proclamat cultul lui Sol Invictus drept cult oficial, protector al imperiului. Este construit un templu colosal dedicat zeului soare la Roma și se reorganizează festivitățile publice; sărbătoarea Dies Natalis Solis Invicti este fixată pe 25 decembrie.
După legalizarea creștinismului în 313 d.Hr., noua religie se extinde accelerat, iar între 313–330 d.Hr. devine tot mai influentă în spațiul roman. Primul pas decisiv apare în 354 d.Hr., când în „Chronographus Anni 354‟: 25 decembrie este consemnată pentru prima oară ca dată a Nașterii lui Iisus, suprapunându-se cu sărbătoarea solară. În 380 d.Hr., creștinismul devine religie oficială, iar Crăciunul este adoptat complet ca sărbătoare imperială.
Istoria, istoricii și Soarele
Unele analize susțin că nu există o sursă contemporană clară care să ateste că Aurelian a instituit festivalul sau data de 25 decembrie ca „naștere a Soarelui‟. Totuși, în documentul „Chronographus Anni 354‟ (Calendarul Filocalus) apare înscris – pentru data de 25 decembrie – înregistrarea „N·INVICTI‟ (Natalis Invicti), adică „nașterea Invincibilului/Neînvinsului‟. Chiar și așa, cercetătorii consideră că este vorba despre o adăugire ulterioară domniei lui Aurelian și că nu el ar fi oficializat această sărbătoare.
Știai că...
... data de 25 decembrie nu ar fi fost aleasă la întâmplare? Ea marchează perioada din jurul solstițiului de iarnă, momentul cosmic când zilele încep să crească din nou și când soarele începe să-și recâștige puterea. Pentru romani, era semnul că lumina renaște, iar acesta era un motiv încurajator și consistent de sărbătoare.
Sol Invictus oferea stabilitate cosmică
Străzile Romei se umpleau de oameni care își făceau daruri, schimbau urări, își ofereau icoane ale soarelui, torțe sau lumânări pentru a simboliza biruinţa luminii asupra întunericului. Templul lui Sol Invictus era locul central: acolo, preoți înveșmântați festiv aduceau ofrande, oamenii se rugau pentru sănătate, prosperitate, noroc. Era un moment sacru, care aducea oamenii împreună, bogați și săraci, cetățeni și străini, adunați de credința într-un simbol comun: Soarele care renaște.
@Shutterstock, Freepik
Redacția
