Sfântul Proroc llie, călăuză spre Dumnezeu

1 75806 original jpg jpeg

Cunoscut ca sfântul care aduce ploaia, care îi dojeneşte pe cei care se îndepărtează de dreapta credinţă, care face minuni, marele proroc Ilie nu a trecut prin moarte, ci a fost înalţat la cer într-un car de foc. Este prăznuit pe 20 iulie de toată suflarea creştină.

A mustrat păgânii cu secetă şi foamete

Este ştiut că Sfântul Ilie aduce ploaia, ceea ce aminteşte de o profeţie pe care a făcut-o. Stă scris în „Vechiul Testament“, în „Cartea întâia a Regilor“, că prorocul Ilie, numit şi Tesviteanul – căci se trăgea din cetatea Tesba Galaadului, ţinutul muntos dintre Iordan şi deşertul arab –, a venit în faţa regelui Ahab al Israelului. Influenţat de soţia sa păgână, Izabela, Ahab introdusese cultul unui idol fenician, Baal, îndepărtându-se şi rătăcindu-i şi pe supuşi de la credinţa în Dumnezeu. Prorocul îi aminteşte cuvântul Domnului şi-l ameninţă: „Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu!“. Au urmat ani de secetă, de foamete, însă speranţa prorocului ca israeliţii să revină la adevărata credinţă s-a spulberat.

Minunile marelui profet

Profetul s-a îndepărtat de Israel şi a stat în rugăciune, la râul Chorrath, peste Iordan. S-a hrănit cu pâine şi carne aduse de corbi până ce şi acest râu a secat. Dumnezeu l-a călăuzit spre Sarepta Sidonului, pentru ca el să vadă urmările secetei. O văduvă l-a ospătat în ciuda sărăciei ei iar, la rugăciunile profetului, Dumnezeu i-a dat femeii făină şi ulei până la reîntoarcerea ploilor. Când fiul ei a murit, prorocul a suflat de trei ori asupra lui, l-a strigat pe Dumnezeu, iar copilul a înviat.

A adus norii de ploaie

După 3 ani de foamete cumplită, Domnului i s-a făcut milă de cei înfometaţi şi a cerut profetului Ilie să meargă la regele Ahab şi să oprească seceta. La cererea sfântului, pe Muntele Carmel s-au adunat 450 de profeţi ai zeului păgân Baal. Doi viţei au fost aduşi pentru sacrificiu, unul pentru Baal, altul pentru Dumnezeu. Rugul pe care a fost pus primul nu s-a aprins, cu toate rugăciunile păgânilor. Cel de-al doilea, deşi se afla într-un şanţ umplut cu apă, s-a aprins la chemarea lui Dumnezeu care a trimis foc din cer. Pe dată, mulţimile s-au aruncat în genunchi, au recunoscut adevărata credinţă şi au strigat: „Cu adevărat Domnul este singurul Dumnezeu!“. Profetul a rămas în rugăciune pe Muntele Carmel, iar, la puţin timp după aceea, s-au ivit primii nori de ploaie. Seceta a încetat. N-a trecut mult şi o altă profeţie i-a făcut Ilie regelui Ahab: urma să piară într-o bătălie cu sirienii, drept pedeapsă pentru păcatele lui. Aceasta s-a şi adeverit câţiva ani mai târziu.

N-a cunoscut moartea

Ucenicul său, Elisei, care l-a urmat în drumurile spre cetatea Betel, spre Ierihon, a fost martor şi la două mari minuni. Prima, când au ajuns la râul Iordan şi profetul Ilie şi-a învârtit cojocul şi a lovit apa cu el. Prin apă li s-a croit drum mai departe. A doua, când între ei a apărut un car de foc care l-a ridicat pe Sfântul Ilie la cer. Astfel, Dumnezeu l-a luat la Sine pe sfântul proroc.

Rugăciunea Sfântului Ilie pe Muntele Carmel

„Doamne Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Israel! Auzi-mă Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt slujitorul Tău.“ („Vechiul Testament“, „Cartea a treia a Regilor“, 18, 36)

... numele Ilie, care este Eliahu în ebraică, se traduce „Iahve este Dumnezeu”? Semnifică „numai Unul este Dumnezeu cu adevărat”?

... prorocul este cel de-al doilea personaj din Vechiul Testament care s-a înălţat cu trupul la cer, după Moise?

... în pustiul Iudeii, pe locul unde a trăit în sihăstrie prorocul Ilie, s-a ridicat Mănăstirea ortodoxă Hozeva? Zidurile ei ocrotesc moaştele Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, zis şi Hozevitul.



Recente

spring bicycle ride jpg
1772031328 f6vY jpg
curs de SEO și GEO cursuri functionari jpg
46 47 shutterstock 2677971621 jpg
Top 5 factori de luat in considerare in alegerea dintre un imprumut si un card de credit jpg
Sportul zilnic fără stres cum îl faci parte din viața ta chiar și atunci când ai un program plin jpg
portrait teenage girl looking victorious jpg
6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg