Ce trăsături de caracter surprinzătoare au persoanele cu IQ ridicat

Potrivit cercetătorilor, oamenii cu un IQ ridicat, se aseamănă din mai multe puncte de vedere. Ei au în comun anumite trăsături de caracter, dar și abilități care sunt pe măsura inteligenței lor. 

image

Pentru a afla care sunt trăsăturile comune pe care cei mai inteligenți oameni de pe Planetă le au, cercetătorii au analizat acțiunile pe care aceștia le-au făcut zi de zi.

Citește și: Ce este IQ-ul și cum se măsoară. Cât de importantă este inteligența pentru a obține succesul?

Interesant este că acești oameni sunt iubitori de animale, destul de răbdători, dezordonați și, câteodată, anxioși din cauza problemelor sociale. Iată ce au aflat concret! 

Sunt empatice și curioase 

În cadrul studiilor, s-a descoperit că persoanele competente sunt modeste și, de cele mai multe ori, își subestimează abilitățile. De asemenea, iubesc să citească zilnic și sunt mult mai empatice cu cei din jurul lor. De remarcat că oamenii cu un IQ ridicat simt nevoia să fie pe aceeași lungime de undă cu sentimentele și cu nevoile celorlalți. Fiind persoane curioase, ele sunt interesate să afle cât mai multe informații despre apropiați, însă tind să se simtă în largul lor când sunt singure, decât în momentul când se află înconjurate de mai multe persoane. Interesant este că printre cei mai inteligenți oameni, cei mai mulți s-au dovedit a fi iubitori de pisici. 

Deloc impulsive 

Totodată persoanele cu un IQ ridicat își pot ține în frâu impulsurile, deoarece au un simț mai bun al planificării și al gândirii logice. 

De asemenea, mai mulți oameni faimoși inteligenți au fost considerați „ciudați‟ sau „aroganți‟, deoarece au tendința să încalce regulile impuse de societate și tind să nu respecte tradițiile.

Vezi și: Cu ce se ocupă oamenii care au un IQ mai mare decât al lui Albert Einstein

În plus, în cadrul unui studiu realizat de către cercetătorii Universității din Groningen s-a descoperit că oamenii inteligenți tind să fie dezordonați și preferă să studieze noaptea. 

Din păcate, nivelul ridicat de inteligență este asociat și cu un nivel ridicat de anxietate, în special din cauza îngrijorărilor legate de situațiile sociale. 

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg
profimedia 1061300496 jpg
view snowman with winter landscape snow jpg
St stephen wiki jpg
young woman santa s hat sitting with opened book jpg
christmas balls with sun shining jpg
profimedia 0943076492 (2) jpg