Dormi suficient, dar nu te odihneşti? Acestea ar putea fi cauzele

1 83434 original jpg jpeg

Dormi între 6 şi 8 ore pe noapte, dar tot te trezeşti obosită? Pe lângă stres, există şi alte lucruri care ţi-ar putea afecta calitatea somnului, la care nici tu te gândeşti. 

 Patul şi salteaua

Patul şi salteaua pe care dormi joaca un rol esenţial în calitatea somnului. Un pat vechi, care scârţâie ori de câte ne întoarcem de pe o parte pe alta ne deranjează în timpul nopţii extrem de mult, chiar dacă a doua zi dimineaţă nu ne amintim în mod special de asta. Paturile din lemn scârţâie şi trosnesc odată cu trecerea timpului, iar acest lucru ne afectează calitatea somnului. 

image

Temperatura ridicată din dormitor

Multe persoane consideră că pe timpul nopţii ar trebui ca locuinţa noastră să fie încălzită mai mult sau că în dormitor ar trebui să fie mai cald decât în restul încăperilor din casă. Nimic mai fals, atrag atenţia medicii! Temperatura optimă din dormitor pe timpul nopţii este de 16-18 grade Celsius.

Aeriseşte bine încăperea înainte de culcare, în acest fel intră şi aer curat de afară şi se reglează şi temperatura.  

Mănânci dulciuri şi fructe înainte de culcare

Dulciurile şi fructele nu sunt recomandate înainte de culcare din cauza că vor creşte glicemia şi ne vor provoca un somn mai agitat. În plus, fructele au un conţinut ridicat de apă, care ne va determina să facem vizite mai dese la baie în timpul nopţii.

Merele, de exemplu, se digeră mai greu, motiv pentru care apare disconfortul abdominal, care ne va deanja în mod cert somnul.

Te uiţi la filme înainte de culcare

Multe persoane obişnuiesc să se uite la televizor până adorm, sau la filme şi seriale. Lumina de la ecranul televizorului sau al calculatorului ne va face să adormim mai greu. În acelaşi timp, faptul că ne ţinem creierul ocupat cu astfel de lucruri va împiedica secreţia melatoninei, hormonul somnului, şi ne va face să adormim mult mai târziu. Alege să citeşti o carte înainte de culcare sau să asculţi muzică relaxantă.

image

Obişnuieşti să lucrezi în pat

După o zi de muncă obişnuieşti să îţi mai verifici o dată mailurile din pat? În weekend, când mai rezolvi nişte treburi de la birou, faci asta în pat? Aceste obiceiuri îţi distrug odihna. În afară de faptul că vei adormi mai greu, nici somnul tău nu va fi foarte liniştit.

Sursă: tvhappy.ro



Recente

Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg