A fi sau a nu fi? Craniul unui compozitor, folosit în „Hamlet”

André Tchaikowsky a fost un compozitor polonez care a început să cânte la pian la frageda vârstă de patru ani și a fost admis în Uniunea Compozitorilor Polonezi la numai 15 ani. După ce a concertat ani în șir la pian și-a compus muzică clasică, André s-a îmbolnăvit de cancer la colon. Care a fost ultima lui dorință înainte de-a se prăpădi?

image

Robert Andrzej Krauthammer s-a născut în Varșovia în 1935, într-o familie de evrei. Cu toate că etala talent muzical încă de mic, declanșarea Celui de-al Doilea Război Mondial n-a făcut decât să întârzie cariera muzicală a acestuia. Mutat cu cei dragi în ghetou, pentru a se adăposti de nemți, Krauthammer a rămas ascuns până în 1942, când a ieșit la suprafață și-a primit o nouă identitate, numindu-se Andrzej Czajkowski și, ulterior, André Tchaikowsky.

La 9 ani și-a reluat lecțiile de pian pe care le începuse cu mama lui încă de la patru ani, după care a ajuns la Paris ca să-și continue educația. Întors în Polonia în 1950, a studiat la Academia de Muzică de Stat din Varșovia, dar abia în 1956, când s-a mutat în Marea Britanie, a putut și el să-și extindă talentul muzical. A luat parte la competiții de pian și s-a apucat de compus muzică, marea lui pasiune.

Ultima dorință

Tchaikowsky a murit de cancer la colon în Oxford, la numai 46 de ani, și, înainte de a-și da ultima suflare, a avut o ultimă dorință, care i s-a și îndeplinit. Compozitorul cu același nume de familie ca marele compozitor rus Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893), dar fără alte asemănări cu acesta, și-a dorit, în ultimele sale clipe de viață, să-și doneze trupul științei după moarte, mai puțin capul lui, pentru care a avut o pretenție specială.

Tchaikovsky a cerut ca craniul său să fie trimis la Royal Shakespeare Company pentru a fi folosit pe scenă ca recuzită. Dorința i-a fost îndeplinită și craniul său a ajuns la faimoasa companie de teatru în 1982. Parte din trupul său neînsuflețit a început să fie folosit în celebra piesă „Hamlet”, exact așa cum și-a dorit acesta în timpul vieții sale, însă a fost utilizat o singură dată pe scenă, în fața publicului.

Actorul Mark Rylance a folosit craniul adevărat la repetiții, însă a insistat ca, pentru spectacole, să urce pe scenă cu un înlocuitor al craniului compozitorului polonez. De fapt, mulți ani niciun regizor sau actor n-a mai îndrăznit să folosească un craniu real la spectacole. Abia în 2008, craniul a mai fost ținut în mână de actorul David Tennant în mai multe reprezențații la Courtyard Theatre din Stratford-upon-Avon.

Rumoare în presă

După ce s-a aflat știrea că este folosit craniul compozitorului Tchaikowsky – sau, pe românește, Ceaikovski – într-o piesă de teatru, producția respectivă s-a mutat în West End, însă s-a făcut un anunț oficial conform căruia se va înceta folosirea craniului real. Totuși, craniul a mai apărut în reprezentațiile de pe West End și chiar și într-o adaptare a piesei pe BBC2.

„Craniul lui André Tchaikowsky a fost o parte importantă a producției Hamlet și, în ciuda zarvei făcute pe acest subiect, André Tchaikowsky a însemnat extrem de mult pentru compania noastră de teatru”, a declarat regizorul piesei Hamlet, Gregory Doran.

Foto - Hamlet (1948)



Recente

Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg
Cher  foto   Profimedia jpg
Sheryl Crow  foto   Profimedia jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
cuplu Hollywood  foto   Profimedia jpg
Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg