Primul Festival de Sex, anulat! Participantele se temeau că vor fi omorâte

Primul Festival de Sex din Coreea de Sud a fost anulat după ce participanții anunțați și-au retras participarea temându-se pentru viața lor. Ce s-a întâmplat?

image

Mii de fani erau așteptați la eveniment pentru a-și vedea starurile pornografice japoneze preferate, însă festivalul a fost anulat cu numai 24 de ore înainte de-a începe. Coreea de Sud are o abordare conservativă în ceea ce privește industria de entertaiment destinată adulților, spectacolele de striptease și nuditatea publică fiind interzise. Tot ilegale sunt și vânzarea și distrubuția pornografiei hardcore.

Autoritățile locale au acuzat evenimentul ca fiind „nociv din punct de vedere moral”, iar organizatorii festivalului s-au chinuit să găsească un spațiu de desfășurare și să obțină permisiunea de-a face un asemenea festival.

Un grup de femei a protestat împotriva festivalului, susținând că o asemenea „celebrare a sexului” ar încuraja exploatarea femeilor și tratarea lor ca un obiect sexual. Când organizatorii au reușit, în sfârșit, să găsească o locație pentru desfășurarea evenimentului, impresarul actrițelor a anunțat că acestea nu-și doresc să mai participe.

image

Ce motiv au invocat cele care se anunțaseră „senzația festivalului” și s-au retras din programul „artistic”? Se temeau că vor fi atacate și omorâte după ce protestele s-au întețit și scandalul s-a intensificat din cauza organizării unui astfel de eveniment.

image

Organizatorul Lee Hee Tae și-a făcut cunoscută dezamăgirea că evenimentul a avut o astfel de turnură și că s-a temut și el pentru viața lui după ce a început să primească amenințări cu moartea.

„Am fost tratat ca un criminal, cu toate că n-am făcut nimic ilegal”, a dezvăluit organizatorul Festivalului de Sex din Coreea de Sud pentru BBC, după care a adăugat că „totul s-ar fi petrecut în limita legii și niciun act sexual nu ar fi avut loc la eveniment”.

Acest festival este primul demers în acest sens din Coreea de Sud și organizatorii au încercat să ofere o distracție pe cinste celor care cumpăraseră bilete, însă n-a fost posibil din cauza protagonistelor show-ului care au refuzat să se expună în fața unui public cu potențial violent.

foto - Shutterstock



Recente

Jennifer Aniston  foto   Instagram jpg
GettyImages 3313236 jpg
Emma Roberts  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
Hilaria Baldwin  foto   Instagram jpg
Nod Nord Nod Sud jpg
So many great memories at Cannes over the years — premiering Star Wars, being on the jury, prese jpg
The Prince and Princess of Wales, Prince George of Wales and Princess Charlotte of Wales attend  (1) jpg
DSC 1001 jpg
Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Brandi Glanville  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle  foto   Profimedia jpg
Seinfeld  foto   Profimedia jpg
Marc Anthony  foto   Profimedia jpg
Dolce nights in Rome ?? #DolceGabbana jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
DSC 0529 JPG
Totul despre sex  foto   Profimedia jpg
Printul Harry, Meghan Markle jpg