Astenia, bat-o vina!

1 astenie de toamna jpg jpeg

Când zilele se scurtează şi soarele devine mai zgârcit la vedere, iar frigul se instalează, devenim mai somnolente, mai obosite şi mai sensibile în faţa stresului. Deşi retrăim în fiecare an aceste stări, am vrea să găsim din timp soluţiile pentru ca astenia de toamnă să nu ne mai afecteze şi anul acesta.

Astenia de toamnă se manifestă prin lipsă de energie, prin schimbare uşoară a dispoziţiei şi printr-o stare permanentă de oboseală. Dificultăţile de concentrare, lipsa poftei de mâncare şi somnolenţa din timpul zilei sunt, şi ele, indicii ale asteniei de toamnă. Manifestările pot fi resimţite la orice vârstă, însă copiii şi persoanele în vârstă sunt cele mai afectate.

Lipsa de lumină naturală, printre cauze

Deşi nu se cunosc cauzele exacte ale asteniei de toamnă, specialiştii dau vina pe lipsa de lumină naturală. Astfel, trecerea de la sezonul cald la cel rece are un impact puternic asupra organismului, deoarece datorită scurtării zilelor şi a scăderii intensităţii şi duratei luminii, ceasul biologic se dereglează.

Fă plimbări în natură!

Relaxarea şi somnul de bună calitate te pot ajuta să faci faţă asteniei de toamnă. În timpul nopţii, creierul produce melatonină, un hormon care reglează tensiunea arterială, menţine temperatura corpului şi te ajută să ai un somn odihnitor. Iar dacă nu poţi să adormi, un pahar de lapte cald, îndulcit cu miere, poate face minuni! Laptele este bogat în proteine care conţin triptofan, un aminoacid esenţial care are un efect calmant asupra creierului, inducând o stare de relaxare. În schimb, evită consumul de ceai, cafea şi băuturi acidulate, mai ales spre seară. Iar dacă te simţi obosită şi lipsită de vlagă, încearcă să petreci cât mai mult timp în aer liber. Astfel, activităţile sportive, o vacanţă la munte sau ieşirile cu prietenii sunt indicate pentru a ţine astenia la distanţă.

Consumă alimente bogate în vitamine

O altă cauză importantă a apariţiei asteniei este alimentaţia dezechilibrată, adesea săracă în nutrienţi. Meniul zilnic trebuie să conţină alimente bogate în vitamine, minerale, carbohidraţi şi proteine slabe. Astfel, lintea, ciupercile, dovleacul, prunele, strugurii şi nucile sunt indicate în acest sezon. Aromaterapia, de asemenea, este un mod natural excelent de autostimulare.

Valentina Roşca, medic specialist medicină de familie şi pediatrie. Competenţă în homeopatie, fitoterapie şi ecografie generală

Pentru a preveni astenia, încercaţi să petreceţi cât mai mult timp afară, adaptaţi o dietă echilibrată, cu multe minerale şi vitamine (varză, ceapă, usturoi, ardei iute) şi faceţi, aproximativ 30 de minute, exerciţii fizice, de trei ori pe săptămână. Seara, înainte de culcare, consumaţi o cană de ceai de sunătoare cu o linguriţă de miere. De asemenea, puteţi încerca şi remediile homeopatice.

Sursă imagine: www.ameli.fr



Recente

still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg