Alimente pe care nu trebuie să le depozitezi împreună. Roșii și castraveți, combinația riscantă

Știm deja cât sunt de sănătoase legumele și fructele, însă pentru a-și menține prospețimea, trebuie să știm cum să le depozităm corect. Există câteva reguli în acest sens pe care specialiștii ne îndeamnă să le urmăm. Iată o parte dintre ele! 

image

Unele produse alimentare pot fi consumate împreună, însă când vine vorba de depozitarea lor, trebuie să ținem cont de un aspect important. Anumite alimente emit etilenă, un hormon vegetal, sub formă de gaz, care provoacă coacerea lor prematură. Acest gaz este dăunător pentru alimentele sensibile, de aceea anumite combinații de depozitare ar trebui să fie evitate. Iată câteva exemple!

Banană și avocado 

Dacă fructul de avocado pe care tocmai l-ai cumpărat este copt, atunci este bine să îl ții departe de banane, deoarece, în caz contrar, ambele fructe se vor strica. Însă, dacă vrei ca fructul de avocado să se coacă mai repede, pune-l într-o pungă de hârtie și depozitează-l lângă banane. 

Citește și: Alimente pe care le poți consuma fără griji. Au puține calorii, nu te îngrașă 

Măr și morcov

Merele sunt fructele care produc etilenă, de aceea nu este bine să le depozitezi alături de morcovi. În caz contrar, există riscul ca morcovii să dezvolte un gust amar, după doar două săptămâni de la depozitarea lor împreună în același spațiu. 

Ceapă și cartofi 

În această situație, ceapa absoarbe rapid umiditatea, iar cartofii degajă prea multă umiditate. Din cauza acestui proces „de luptă”, cartofii încolțesc mai devreme decât trebuie, iar ceapa se strică mai repede. 

Vezi și: Trucuri simple să previi formarea de gheață în exces în congelator. Ce greșeli de utilizare îți afectează aparatul și gustul alimentelor 

Banane și piersici 

Piersicile coapte trebuie să stea departe de banane, deoarece etilena emisă de banane va provoca coacerea prematură a piersicilor. Ține cont că o banană cu cât este mai coaptă, cu atât va elibera mai multă etilenă! 

Nectarine și salată 

În acest caz, nectarinele produc etilenă, iar dacă le vei depozita alături de salată sau de varză, acestea se vor strica mai repede. Este bine să depozitezi atât varza, cât și salata, într-o pungă de plastic, la frigider, în timp ce nectarinele trebuie să fie păstrate în boluri sau pungi de plastic.

Roșii și castraveți 

Castraveții sunt foarte delicioși, însă și deosebit de sensibili la etilenă. Este bine să nu îi depozitezi alături de roșii, în ciuda faptului că formează o pereche perfectă în salată. În caz contrar, catraveții se vor îngălbeni, mai devreme decât trebuie. Este bine să îi depozitezi în frigider, iar roșiile în dulap, la temperatura camerei. 

Pepene galben și vânătă 

Vinetele se vor strica mai repede dacă le vei pune lângă pepenele galben. De altfel, dacă vrei ca vinetele tale să fie proaspete pentru o perioadă mai lungă de timp, este bine să le ții departe de orice alt fruct. 

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg