Ce nu ştiai despre plastic: cum a fost inventat, când şi câte deşeuri produce anual

1 volodymyr hryshchenko lhe9c va1f8 unsplash jpg jpeg

În secolul XIX, plasticul a fost perceput ca o invenţie revoluţionară, menită să salveze animalele de la moarte, din cauza industrializării. Ceea ce s-a dovedit a fi de bun augur, cu timpul, producţia mare de plastic la nivel mondial şi nereciclarea ei a început să pună în pericol mediul înconjurător, iar asta o spun cifrele îngrijorătoare.

Cum a fost descoperit

Primul polimer sintetic a fost inventat de americanul John Wesley Hyatt, în anul 1869, care a fost inspirat de oferta unei companii din New York, în valoare de 10.000 de dolari, pentru oricine ar putea înlocui fildeşul natural (colţii de la elefanţii sălbatici). Aşa a fost inventat celuloidul, un material făcut dintr-un amestec din nitrat de celuloză cu camfor şi alcool, apoi presat într-un aparat încălzit. Acest plastic a imitat, cu succes, alte substanţe naturale, precum fildeşul, coarnele sau carapacea de broască ţestoasă.

Ce conţine plasticul?

Există tipuri de plastic cu denumiri diferite în funcţie de compoziţia lor, cum ar fi polipropilenă, polietilenă (cel mai răspândit), polietilenă tereftalată şi policarbonat. Acestea conţin o varietate de substanţe chimice cu proprietăţi diferite, printre care plastifianţii, antioxidanţii şi coloranţii.

Plasticul, cifre enorme la nivel global

Producţia mondială de plastic a crescut de la 2,1 milioane de tone în anul 1950 la 147 de milioane de tone în 1993 şi la 406 milioane de tone până în 2015. Începând cu 2015, au fost generate peste 6,3 miliarde de tone de deşeuri din plastic. Aproximativ 9% dintre ele au fost reciclate, 12% au fost incinerate şi 79% s-au acumulat în gropile de gunoi sau în mediul înconjurător.

Dăunător pentru sănătate

Chiar dacă vorbim despre expuneri chimice în doze foarte mici, pe termen îndelungat, efectele lor vor avea un impact negativ asupra sănătăţii. Femeile gravide pot avea un risc mai crescut, deoarece multe dintre substanţele chimice pot trece din placentă la făt. Inclusiv la copilul mic consecinţele expunerii la plastic pot fi îngrijorătoare. Printre substanţele chimice nocive sunt ftalaţii şi bisfenolul A (BPA). Odată ingerate, ambii compuşi chimici provoacă dezechilibru hormonal la om. Alimentele grase, în special carnea şi brânzeturile pot absorbi cantităţi mai mari din substanţele plasticului, atunci când sunt încălzite la cuptorul cu microunde. Acesta nu este singurul mod prin care pot ajunge în mâncare sau în băutură. De multe ori, folosim acele recipiente (caserole) de plastic. Chiar dacă, să spunem, plasticul nu atinge direct un aliment sau o băutură, vaporii din plastic se pot infiltra cu uşurinţă, ce-i drept, într-o cantitate mai mică, la microunde.

Câteva râuri transportă plasticul în Oceane

Potrivit cercetătorilor din cadrul Forumului Economic Mondial, doar 10 râuri din Asia şi Africa transportă 90% din plasticul care ajunge în oceane. Motivele ar fi acelea că există o populaţie mare care trăieşte în zonele menţionate, plus un sistem precar de gestionare a deşeurilor.

Ucide anual 1,1 milioane de vietăţi

Conform Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), ingerarea de plastic ucide aproximativ un milion de păsări marine şi 100.000 de animale marine în fiecare an. În plus, peste 90% dintre toate speciile de păsări şi peşti au particule de plastic în stomac. Alte aproape 700 de specii de vieţi marine sunt pe cale de dispariţie din cauza creşterii poluării cu plastic.

@unsplash  



Recente

e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg
femeie iarna jpg
Chiftele in sos dulce acrisor  Sursa foto shutterstock 2266512437 jpg
femeie gateste jpg
young woman drinking juice home jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg
happy woman stylish outfit smiles widely poses balcony cheerful girl white dress with sparkles takes selfie (1) jpg
Prajitura cu ciocolata alba  Sursa foto shutterstock 1777327733 jpg