Condimente tămăduitoare la ghiveci

1 68717 original jpg jpeg

Nu trebuie să ai grădină pentru a avea mereu la îndemână plante aromate, cu virtuţi terapeutice dovedite. Ele cresc uşor, rapid, şi pe pervarzul geamului ori în balcon.

Menta tratează problemele digestive

Cu miros pătrunzător şi gust mentolat,menta se numără printre mirodenile pe care le poţi creşte fără probleme în ghiveci. Pentru a se dezvolta,trebuie s-o plantezi în recipiente încăpătoare şi s-o uzi odată la una-două zile. Ţine cont că apa în exces face ca rădăcinile să putrezească. Totodată,aşaz-o într-un loc cu puţină umbră şi ai grijă ca temperatura din cameră să nu fie foarte ridicată. Dacă observi că frunzele i s-au îngălbenit,este posibil să fie atacată de dăunători. Poţi scăpa de ei cu soluţii speciale,din magazinele de profil. Frunzele de mentă se folosesc într-o gamă largă de neplăceri:indigestie,greaţă,diaree,respiraţie urât mirositoare.

Levănţica,somniferul fără efecte secundare

Este o plantă originară din regiunea mediteraneeană,care atinge şi 70 cm în înălţime. Poate să crească în voie,dacă respecţi câteva reguli simple. În primul rând,are nevoie de multă lumină. De aceea,aşaz-o pe pervaz sau în balcon pe timpul verii,direct în razele soarelui. În al doilea rând,trebuie udată cât mai rar. Astfel,vor lua naştere frunzele mărunte şi înguste şi florile plăcut mirositoare,albastre-violet. Ceaiul de levănţică este indicat în probleme digestive (indigestie,diaree),infecţii respiratorii şi insomnii.

Chimenul creşte pofta de mâncare

Cu frunzele în formă de pene şi mănunchiuri de flori albe,ca nişte umbrele,chimenuleste o plantă de interior aspectuoasă,care se poate dezvolta fără probleme în glastră. Poate să atingă până la un metru înălţime şi are fructe de culoare maroniu-închis,cu miros pătrunzător. Pentru a se dezvolta,plantează seminţele de chimen în sol bine drenat şi aşază recipientul într-un loc însorit. Cu preparatele din seminţe de chimen se tratează colicii gastrici,bronşitele,enterocolitele,se stimulează apetitul şi lactaţia la femeile care alăptează.

Rozmarinul deşteaptă mintea

Simbol al dragostei şi fidelităţii,în Evul Mediu,din rozmarin se împletea cununa viitoarelor mirese şi planta era oferită în dar nuntaşilor. Acesta este mereu verde,aromat,cu frunze în formă de ace şi flori colorate în albastru deschis sau lila,care se deschid în lunile mai-iunie. Planta se înmulţeşte prin butaşi ţinuţi într-un pahar cu apă până fac rădăcini. Trebuie sădiţi într-un ghiveci încăpător,în sol nisipos. Pentru că-i prieşte soarele,este bine să stea în bătaia razelor de soare. Iarna,ţine recipientul lângă o sursă de lumină şi căldură şi nu uda rozmarinul prea des. Inhalarea mirosului de rozmarin îmbunătăţeşte memoria,te binedispune şi ameliorează durerile de cap.

Salvia,de ajutor în problemele femeieşti

Numită şi jaleşul de grădină,salviaare frunze ovale,mici şi groase,şi flori de culori diferite (alb,albastru,galben sau violet). Planta poate să atingă în înălţime 100 cm şi este foarte uşor de îngrijit. Salvia este perenă,ceea ce înseamnă că dacă nu uiţi s-o uzi frecvent,o ţii într-un vas încăpător,la soare,şi o cureţi de frunzele care se usucă,te vei bucura de ea mulţi ani. Preparatele din salvie fortifică organismul,combat transpiraţia urât mirositoare,stimulează memoria. Mai mult,infuzia de salvie poate fi folosită de femeile aflate la menopauză,care se confruntă cu uscăciunea mucoasei vaginale,survenită din cauza deficitului de estrogen. 

Coriandrul scade nivelul colesterolului

Uşor de recunoscut după mirosul intens,coriandrul este o plantă acoperită de mănunchiuri de flori mici,albe sau roz. În luna august,apar seminţele rotunde şi ridate. Pentru a te bucura de această mirodenie,este important să plantezi seminţele într-un ghiveci cu pământ bine drenat,de la sfârşitul lunii martie şi până în aprilie. Se dezvoltă cel mai bine dacă ţii planta într-un loc însorit şi o uzi odată la una-două zile. Leacurile pe bază de coriandru sunt recomandate persoanelor care suferă de oboseală cronică,astenie,depresie,cât şi celor care au colesterolul mare.

Idei Click! Pentru femei

Sădeşte plantele în recipiente din lemn,ceramică sau metal (evită ghivecele din cupru sau aluminiu).

Este important să nu rupi frunzele plantelor la prânz,pe căldură,deoarece atunci au un conţinut redus de ulei volatil.

Ştiai că...

... în florile rozmarinului se găseşte un ulei esenţial folosit la obţinerea apei de colonie?



Recente

Modele de unghii de Halloween jpg
Descopera cum po i sa ai parte un aer curat în locuin a ta jpg
copil  foto   Shutterstock jpg
Tocana de chiftele  Sursa foto shutterstock 1061262914 jpg
La ce se foloseste dezumidificatorul in casa 5 AVANTAJE pe care trebuie sa le cunosti jpg
titlu Cum să alegi restaurantul potrivit pentru nuntă jpg
Dulceata de struguri albi  Sursa foto shutterstock 712190629 jpg
Colectie hair trends 2025 jpg
Tocanita cu peste  Sursa foto shutterstock 1632304759 jpg
bani  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 213044644 jpg
De ce să ți detoxifici organismul înainte de începerea unei diete de slăbit jpg
tort  shutterstock jpg
hanorac baieti jpg
Revani  Sursa foto shutterstock 496811728 jpg
Cu Mama la Mamo Regina Maria Reteaua de Sanatate jpg
Cursuri   Arhiva personala (2) JPG
shutterstock 2216234671 jpg
Reteta in pasi  Doner kebab  Sursa foto shutterstock 507880279 jpg
shutterstock 2078335735 jpg