Cu animăluţul de companie în vacanţă

1 48861 original jpg jpeg

Te-ai hotărât să pleci cu prietenul tău necuvântător în vacanţă? În acest caz, află din timp ce trebuie să ai în vedere înainte de a pleca de acasă.

Ce n-ar face animăluţul tău ca să-l iei cu tine în vacanţă? Când să iei decizia finală şi să te pregăteşti de a-l lăsa acasă,mai că ţi s-a rupt sufletul în două. Privirea îi este toată îndurerată şi se alintă zgomotos pe lângă de tine. Cunoşti senariul? Ei bine,atunci înarmează-te cu răbdare şi trece-l pe lista de pasageri „clandestini”. Iar  când vine vorba de bagaj,poţi ţine cont şi de următoarele sfaturi.

Animalele mici sunt nepretenţioase

Dacă ai un animăluţ de talie mică,care nu trebuie plimbat sau care este mai silenţios,adică o broască ţestoasă sau un hamster,nu ai de ce să te îngrijorezi dacă îl iei cu tine în concediu. Nu trebuie decât să ai destulă mâncare la îndemână,iar la destinaţie grijile în ceea ce-l priveşte nu vor fi prea mari,deoarece poţi să-l laşi liniştită în camera de hotel. Când vine vorba însă de animale de talie mare,cum ar fi un câine sau o pisică,încep să se complice lucrurile.

Alege o cutie de transport

În primul rând,dacă nu eşti cu maşina personală,trebuie să ai grijă să-i cumperi prietenului tău necuvântător o cutie specială. Aceasta trebuie să fie destul de mare încât să nu-l incomodeze şi să poată fi transportată fără a-i deranja pe ceilalţi călători. Dacă vrei să mergi în altă ţară,atunci când faci rezervările biletelor de avion,trebuie să anunţi şi prezenţa animalului de companie la bord.

Cum rezolvi cu mâncarea

Împachetează tot ceea ce este necesar pentru bagajul animăluţului,însă nu lua lucruri inutile. Interesează-te dacă la destinaţie găseşti să-i cumperi mâncarea cu care este obişnuit şi mai ales dacă diferenta de preţ este foarte mare. În funcţie de asta,plănuieşte toate mesele animăluţului,inclusiv biscuiţii de recompensare (dacă este cazul) şi ia cu tine o rezervă,în cazul în care şederea se prelungeşte.

Şi actele lui sunt importante!

În cazul în care mergi cu maşina personală,aşază pe bancheta din spate unde va sta căţelul sau pisica mai multe şerveţele sau covoraşe absorbante. Vei vedea că îţi vor fi de mare folos în cazul unor „scăpări“. De asemenea,oriunde ai merge,este bine să ate asiguri că ai la tine carnetul de sănătate şi paşaportul animăluţului vizat de Direcţia de Sănătate din localitatea ta de rezidenţă.



Recente

Supa bulgareasca  Sursa foto shutterstock 679786756 jpg
shutterstock 2367972909 jpg
shoes w clickpentrufemei jpg
mancare pisici 1   doctorulgradinii ro png
portrait tired young businesswoman sitting table with laptop computer while holding cup coffee sleeping cafe jpg
rutina de ingrijire zilnica ghid practic jpg
close up modern cozy kitchen white brown colors with stuff cooker decorative fir tree branches christmas decorations jpg
Trufe cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2141596615 jpg
ghidul femeii sofisticate cum iti construiesti o imagine originala jpg
Ce ținute elegante poți purta la un botez sau cununie în 2026 alegeri inspirate pentru momente speciale jpg
clickpentrufemei ro pexels rdne 6182559 jpg
waitress preparing cake jpg
cum transformi diminetile in momente de rasfat autentic jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
Gogogi cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 243273007 jpg
Galeta cu dovlecei si rosii  Sursa foto shutterstock 1885115110 jpg
clickpentrufemei ro pexels nurseryart 369376 jpg
Cum influențează alimentația sănătatea pielii și apariția ridurilor jpg
Mai multă energie în fiecare zi jpg
e11782873c3f401c7fe0d6a581cee16c8a (1) jpg