Cum poate ajuta acupunctura în tratamentul cancerului

1 shutterstock 744541216 jpg jpeg

O veche poveste chinezească spune că nişte soldaţi bolnavi s-au vindecat miraculos după ce au fost răniţi de săgeţi sau torturaţi cu ace ascuţite. În urma acestei observaţii ar fi luat naştere acupunctura, una dintre cele mai vechi practici ale medicinii tradiţionale din China.

Conform teoriei acestei medicini, viaţa şi sănătatea sunt menţinute de energia Qi, iar orice perturbare a acesteia duce la boală. Acupunctura are rolul de a debloca şi de a regla fluxul Qi, restabilind echilibrul energetic. Mai mult, Qi circulă prin corp de-a lungul a 24 de meridiane. Pe fiecare meridian se găsesc puncte-cheie, 787 în total, iar acupunctura tratează pacientul prin inserarea unor ace subţiri în unele din aceste puncte, alese în funcţie de afecţiunea tratată.

Acupunctura este indicată pentru tot felul de afecţiuni, cum ar fi durerile musculo-osteo-articulare, hernia de disc incipientă, tulburările digestive, infertilitatea, migrenele şi tulburările sistemului nervos. Este demonstrat că acupunctura are şi efecte analgezice, eliberând în sistemul nervos central endorfine (hormoni cu efect analgezic). Astfel, în China, dar şi în Occident, se practică analgezia acupuncturală, în tratamentele din obstetrică şi din stomatologie, înlocuind clasica anestezie.

Acupunctura şi cancerul

Cea mai răspândită şi mai acceptată - de către medicina clasică - formă de terapie alternativă, acupunctura este, mai nou, recomandată şi în tratamentul cancerului. Mai exact, acupunctura este utilizată clinic pentru a gestiona simptomele date de cancer, pentru a trata efectele secundare induse de chimioterapie sau radioterapie, pentru a stimula numărul de celule sangvine şi pentru a intensifica activitatea limfocitelor şi celulelor natural killer (NK).

În tratamentul cancerului, utilizarea să principala este gestionarea simptomelor. Simptomele tratate frecvent sunt durerile provocate de boală, greaţă şi vărsături induse de chimioterapie şi alte simptome care afectează calitatea vieţii pacientului: depresie, anxietate, insomnie, oboseală, bufeuri, diaree, constipaţie sau lipsa apetitului.

Alinarea durerilor

Se estimează că până la două treimi dintre pacienţii cu cancer metastatic se confruntă cu dureri cauzate de cancer. De asemenea, peste 75% dintre pacienţii oncologici au dureri legate de cancer. În general, durerea este cauzată de efectul direct al cancerului, că urmare a metastazelor osoase, a invaziei ţesuturilor moi sau a infiltrării la nivelul nervilor. Tratamentele împotriva cancerului, cum ar fi chimioterapia, radioterapia şi chirurgia, pot provoca, şi ele, dureri.

În mod normal, aceste dureri sunt tratate cu opioide şi proceduri anestezice sau neuro-chirurgicale intervenţionale. Dar acestea pot cauza efecte secundare. Drept urmare, pacienţii cu cancer solicită deseori terapii alternative sau complementare, iar printre cele mai eficace s-a dovedit a fi acupunctura.

Prin acupunctură, diverse puncte de presiune din corp se conectează prin „meridiane” - sau canale energetice. Manipularea energiei în întregul corp poate favoriza vindecarea şi scăderea durerii prin eliberarea de endorfine.

Studiile au arătat că, atunci când se introduc ace fine în punctele corecte, se eliberează endorfine. Acestea se deplasează apoi către măduva spinării şi creier pentru a calmă durerea. Serotonina, un hormon care induce relaxare şi un sentiment intens de bine, este, de asemenea, eliberată în timpul tratamentului de acupunctură.



Recente

femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg
4s1a a39m 231019 jpg
Dr  Cristina Sas png
Fursecuri cu portocale si ciocolata  Sursa foto shutterstock 2574941421 jpg
clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg
femeie pe balcon la cafea 2316 jpg
femeie in bucatarie jpg
Fursecuri cu dulceata de lapte  Sursa foto shutterstock 2490734209 jpg
Supa cremoasa de pui cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 2532715495 jpg
cute dog playing with toilet paper high angle jpg
Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg