Cum să scapi de condensul de pe geamuri. Renunţă să mai usuci hainele în casă!

1 shutterstock 1555430087 jpg jpeg

Geamurile se aburesc şi nu mai ştii ce să faci cu umezeala şi cu mucegaiul care apar la scurt timp? Am găsim nişte soluţii şi le-am şi testat, ca să fii sigură că problema ta e ca şi rezolvată.

Principalul motiv pentru care apare condensul este faptul că geamurile nu sunt bine izolate. Aerul cald menţine mai multă umiditate decât cel rece, iar când cele două fronturi de aer se întâlnesc, moleculele de apă se depun pe o suprafaţă, în acest caz geamurile. Cea mai rapidă şi de efect soluţie este să le înlocuieşti, însă când aceasta nu este o opţiune, există câteva metode la care poţi apela pentru a rezolva problema condensului. Pe cât posibil, renunţă să mai usuci hainele în casă, chiar şi dacă le aşezi puţin pe calorifer.

Încearcă folia anticondens

În magazinele de specialitate se găsesc folii anticondens. Acestea se aplică pe geamuri şi sunt transparente, aşadar nu vei avea probleme cu lipsa luminii naturale. Acestea previn ca moleculele de apă din aerul cald să se aşeze pe suprafaţa geamului şi astfel nu mai apară condensul. Totodată, foliile fac ca geamul să fie mai bine izolat, prevenind pierderile de căldură, ceea ce va ajuta şi la creşterea temperaturii interioare.

Foloseşte un dezumidificator

O altă soluţie la îndemână şi care presupune un buget mai redus, este achiziţionarea unui dezumidificator, pe care să-l aşezi de preferat lângă fereastră. Acesta va absorbi umezeala din aer, aşadar nu se va mai aşeza pe suprafeţe şi vei preveni, astfel, şi apariţia mucegaiului. În plus, aceste aparate sunt silenţioase şi au un consum redus de energie.

Aeriseşte des

Cel mai bun mod prin care poţi preveni acumularea de umezeală în aer este ca acesta să circule cât mai mult. Dacă afară nu este prea frig, poţi lăsa uşa de la balcon sau geamul camerei întredeschis. Astfel, aerul rece şi uscat va pătrunde în interior, înlocuindu-l pe cel umed. Nu este necesar să stai mereu cu geamul deschis, însă nu uita să aeriseşti constant şi condensul se va forma mai rar.

Redu umiditatea din aer

Şi pentru că moleculele de apă în exces sunt cele care favorizează aburirea geamurilor, o soluţie este să scazi cantitatea lor din aer. De fiecare dată când respiri, în aer se eliberează vapori de apă. De asemenea, gătitul, în special fierberea alimentelor, precum şi aburii eliberaţi în timpul duşului, toţi contribuie la creşterea umidităţii. Ce poţi să faci? Fierbe alimentele într-o oală sub presiune şi va scădea atât cantitatea de vapori, cât şi timpul în care aceştia se eliberează în aer. În baie, dacă nu ai deja geam, poţi instala un ventilator care să absoarbă vaporii de apă sau, chiar poţi pune un dezumidificator.

Ai grijă la numărul de plante!

Da, şi nouă ne plac florile, dar cu cât ai mai multe în casă, cu atât creşte şi cantitatea de vapori de apă din aer. În funcţie de tipul florii şi de mărime, se eliberează în aer vapori de apă. Un element-surpriză în acumularea de apă în interiorul încăperilor, care are ca rezultat formarea condensului, este acvariul cu peşti. Apa se evaporează treptat din cauza temperaturii crescute din interior şi, astfel, creşte şi umiditatea. Există însă folii speciale cu care poţi acoperi acvariul, fără ca peştii să aibă de suferit.

Verifică gurile de scurgere

Umiditatea se acumulează în casă chiar şi primăvara sau toamna, de fiecare dată când plouă, cu această problemă confruntându-se cei care stau la casă, în special în încăperile de la parter. Apa de ploaie se poate acumula în fundaţia casei şi dacă pereţii nu sunt izolaţi, pătrunde în interior. Verifică gurile de scurgere a apei şi du-le cât mai departe de fundaţie.

Şi utilizarea ventilatorului va face aerul să circule, prevenind condensul. Nu uita să ţii draperiile deschise!

@shutterstock



Recente

Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg
Bruschete cu branza  Sursa foto shutterstock 2426555811 jpg
Grifid Hotels  Infinity Pool View jpg