Pădurea colorată din Gorj: de ce au fost sute de copaci pictaţi în culorile curcubeului

1 shutterstock 1804637902 jpg jpeg

Ai zice că soarele şi ploaia s-au vorbit şi şi-au ascuns nestematele colierului, cele şapte culori ale curcubeului, într-o pădure gorjană.Pe drumul naţional DN 67, între Horezu şi Târgu Jiu, puţin într-o curbă, verdele intens al pădurilor dese este brusc întrerupt de o feerie de culori. Iar "minunea" nu este lucrarea naturii, ci a unui artist care a văzut divinitatea în natură.

De cum cobori de pe Dealu Negru şi faci stânga, spre Târgu Jiu, drumul te leagănă pe serpentine când blânde, când ameţitoare, ce şerpuiesc printre sate străvechi împrăştiate pe dealuri şi protejate de păduri seculare. Din când în când, o bătrână te momeşte cu zmeură şi afine proaspăt culese sau cu pepeni din grădina ei. Peisajele sunt fermecătoare, parcă rupte din scrierile lui Vlahuţă sau ale lui Eminescu.

Nimic, însă, nu te pregăteşte de întâlnirea cu pădurea colorată. Neanunţată de nicio plăcuţă, îţi apare, brusc, înaintea ochilor. Imaginea este atât de şocantă şi impunătoare, încât te face să opreşti sau chiar să te întorci din drum, dacă ai trecut de ea. Un drum lateral îţi dă voie să parchezi chiar la marginea ei.

Aici, în dumbrava Poiana de lângă Polovragi, peste 600 de copaci au fost pictaţi în culori vii, de artistul Mihai Ţopescu. Pictorul a folosit o vopsea ecologică, pentru a nu dăuna scoarţei arborilor.

Proiectul, numit "Manifest pentru Natură", a fost iniţiat în 2014 cu scopul de a atrage atenţia atât a publicului, cât şi a autorităţilor, asupra defrişărilor abuzive din România. Parte a proiectului a fost pictarea arborilor, lucrare pe care Ţopescu a numit-o "Pădurea Paradisului".

Pădurea a fost pictată în 2017. Nu doar trunchiurile copacilor au fost colorate în roşu, portocaliu, galben, verde, albastru şi mov, ci şi mici crenguţe, care apoi au fost prinse de crengile arborilor, în mănunchi, reprezentând cuiburi de păsări.

Pe lângă mesajul ecologic, Ţopescu a încercat să sugereze şi o legătură cu divinitatea.

"Pădurea colorată este prima uşă pe care o deschid către o temă nouă - aceea a Înălţării. Suntem aici, printre copaci-coloane. Coloanele unui templu al naturii. Oamenii se opresc aici şi se plimbă printre coloanale lui. Suntem făcuţi de aceeaşi 'mână'. Am cam uitat asta. Pădurea colorată este un prim pas," scrie artistul pe site-ul său, topescumihai.com.

Iar concluzia dublului mesaj este cât se poate de clară: cum să "ucizi", să dobori, creaţia lui Dumnezeu?



Recente

femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg
4s1a a39m 231019 jpg
Dr  Cristina Sas png
Fursecuri cu portocale si ciocolata  Sursa foto shutterstock 2574941421 jpg
clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg
femeie pe balcon la cafea 2316 jpg
femeie in bucatarie jpg
Fursecuri cu dulceata de lapte  Sursa foto shutterstock 2490734209 jpg
Supa cremoasa de pui cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 2532715495 jpg
cute dog playing with toilet paper high angle jpg
Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg