Până când moartea ne va despărţi. Cum gestionăm durerea după pierderea celor dragi
Pierderea unei persoane dragi este unul dintre cele mai dificile lucruri cu care ne confruntâm în viaţă. Ceea ce urmează se numeşte travaliul de doliu şi este un proces psihologic ce parcurge mai multe etape, un proces care nu poate fi evitat, ci doar ghidat pentru a fi parcurs până la capăt şi într-un timp potrivit pentru sănătatea psiho-emoţională şi fizică a persoanei rămase în viaţă.
Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), din punct de vedere cultural, există numeroase tipare pentru gestionarea suferinţei. În unele culturi, pierderea îi face pe oameni să renunţe, să caute răzbunare, să acţioneze violent, să se sinucidă, în altele îi face să sărbătorească conferindu-i semnificaţia “trecerii către o altă viaţă/dimensiune”.
„Convingerile noastre depind în mod specific de imaginile culturale construite în timp, experienţa noastră subiectivă izvorând din felul în care ne reprezentăm pierderea şi din semnificaţia pe care i-o atribuim. Doliul este un proces natural care comportă mai multe etape pe care psihicul nostru le traversează în scopul vindecării.
Sunt însă situaţii în care acest proces poate fi complicat şi chiar stagnat de sentimente de vinovăţie, ruşine, frică, furie, disperare, dezorientare, răsturnare de valori şi principii. În acest caz, el poate duce la dezvoltarea anxietăţii, depresiei etc. Concentrarea pe astfel de emoţii exclude posibilitatea apariţiei unor gănduri şi stări emoţionale pozitive şi respingerea sugestiilor referitoare la modul în care persoana îşi poate reorganiza viaţa astfel încât să fie în continuare funcţională şi să se poată bucura de momentele frumoase. Suferinţa implică atât o pierdere externă, cât şi pierderi interioare la nivelul semnificaţiei vieţii, al valorilor, aşteptărilor şi importanţei lucrurilor. Profunzimea şi proporţiile suferinţei depind de profunzimea şi proporţiile semnificaţiei pe care am conferit-o unei persoane sau unui lucru. Ca atare, soluţionarea suferinţei implica refacerea conexiunilor şi a valorilor personale”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Etapele procesului de doliu
Potrivit specialistului, există 5 etape ale procesului de doliu: negarea, căutarea cauzei sau a vinovăţiei, tristeţea, acceptarea, integrarea.
În prima etapă, negarea, persoana trăieşte senzaţia că evenimentul nu s-a întâmplat şi aşteaptă din clipă în clipă să se trezească din “coşmar” şi totul să revină la cum era înainte. Căutarea cauzei/vinovaţilor – este o etapă în care creierul nostru are nevoie să aşeze experienţa într-un “sertăraş” destinat ei, deci are nevoie să înţeleagă din ce anume face ea parte ca sursă declanşatoare. În această perioadă, persoana rulează gânduri şi sentimente extreme legate de propria vinovăţie sau de vinovăţia celorlalţi, a universului, a divinităţii etc. Este o etapă în care predomină starea de neputinţă şi de furie şi se recomandă ghidaj specializat pentru ca aceste emoţii să nu fie îndreptate către acţiuni nepotrivite.
Urmează tristeţea, atunci când persoana acceptă în final că evenimentul s-a întâmplat, s-a împăcat cu nişte cauze, acceptă că nu putea face mai mult decât a făcut şi îşi dă voie să-şi trăiasca plenar sentimentul de tristeţe. În această perioadă apare riscul depresiei sau a anxietăţii dacă persoana rămâne prea mult cu atenţia asupra acestei trăiri interioare şi începe să ţeasă scenarii pe marginea ei.
Într-un final, persoana experimentează acceptarea - anume acceptă că este important să-şi găsească noi motivaţii în viaţă şi noi modalităţi de a trăi fără persoana/pierderea suferită, iar integrarea – este etapa în care persoana “împrumută” din obiceiurile persoanei decedate deoarece, în mod inconştient, este o formă de a o menţine şi integra astfel în propria persoană ca amintire, lecţie etc.”, explică psihologul Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
Recomandările psihologului pentru parcurgerea procesului de doliu
1. Căutare, înţelegere şi aplicarea lecţiilor de viaţă obţinute atât din interacţiunea cu persoana plecată cât şi din “plecarea” ei.
2. Accesare modalităţi de “închidere” emoţională (rămas-bun, spus ce a rămas nespus, făcut ce a rămas nefăcut etc.) – de exemplu o scrisoare către persoana decedată care apoi este arsă sau trimisă pe cursul unei ape, o discuţie pe poza persoanei, acţiuni de voluntariat în memoria ei, pomeni etc.
3. Căutarea de noi motivaţii pentru a trăi, munci, relaxa, socializa etc.
4. Acceptarea şi exersarea de noi obiceiuri, hobby-uri.
5. Revizuirea spirituală a valorilor, principiilor de viaţă şi atitudinilor, posibil chiar a persoanelor din jur.
FOTO Shutterstock
