Pietre preţioase cu puteri vindecătoare

1 63767 original jpg jpeg

Bijuteriile care conţin pietre preţioase înfrumuseţează aspectul celei ce le poartă, sunt simboluri ale bogăţiei şi rafinamentului, dar pot fi folosite şi în tratarea bolilor. Descoperă-le virtuţile terapeutice!

Medicina tradiţională apreciază astăzi din ce în ce mai mult rolul benefic al pietrelor preţioase asupra sănătăţii. Acestea ajută în funcţionarea mai eficientă a tratamentelor medicamentoase,căci un cristal bine tăiat poate să concentreze curgerea particulelor încărcate energetic,grăbind vindecarea bolnavilor. Pe de altă parte,gurile rele spun că avem de-a face doar cu un efect placebo şi contestă folosirea lor. Cu toate astea,efectele pozitive ale tratamentelor cu pietre preţioase au fost lăudate de pacienţi din întreaga lume. 

Diamantul roşu creşte libidoul

Elegantul diamant roşu este o piatră preţioasă foarte rară,în lume existând doar câteva exemplare naturale. În trecut,el era un simbol al curajului,puterii şi invincibilităţii. Întrucât este cea mai dură substanţă găsită în natură,adică deţine gradul 10,cel mai mare scor în parametrii durităţii,diamantul roşu absoarbe energiile negative din jur şi oferă putere celor care trec prin situaţii stresante. Piatra preţioasă îmbunătăţeşte auzul şi artrita,precum şi funcţia sexuală.

Smaraldul îţi ţine inima sănătoasă

Smaraldul tăiat fără cusur,cu nicio imperfecţiune,este una din cele mai scumpe pietre preţioase din lume. Nu doar raritatea cu care se găseşte îl face costisitor,ci şi calităţile terapeutice care îl înscriu în categoria celor mai puternice accesorii pentru vindecare. Smaraldul are efect calmant asupra organismului,îndepărtează depresia,insomnia,migrenele,problemele ochilor şi regelează tensiunea arterială. În plus,stimulează imunitatea şi măreşte capacitatea de concentrare.

Safirul albastru «tratează» reumatismul

La gâtul unei femei frumoase,safirul albastru dă tonul excelenţei în materie de gusturi şi ajută la îndeplinirea celor mai apăsătoare dorinţe. Însă nu doar la nivel estetic poate să-ţi fie de folos această piatră preţioasă,ci şi în caz de arsuri,inflamaţii,febră,sângerări,reumatism şi artrită.Safirul te face mai puternică în faţa depresiei şi a situaţiilor conflictuale.

Rubinul îţi întăreşte ficatul

I se mai spune „Lacrima lui Buddha” şi este considerat o piatră sacră deoarece măreşte puterea energiei pozitive. De aceea,rubinul roşu este la mare căutare în lumea deţinătorilor de bijuterii preţioase care vor să aibă pace în casă şi să depăşească dificultăţile vieţii. Întrucât atrage gândurile şi energia pozitivă,rubinul roşu calmează coşmarurile,frica şi tristeţea. Din punct de vedere medical,el poate să fie un excelent adjuvant în caz de boli ale inimii,intestinelor,nasului,urechilor,ochilor şi ficatului. De asemenea,întăreşte organismul în caz de diabet,anemie,febră,inflamaţii sau intoxicări.

Opalul negru este bun împotriva deochiului

În categoria pietrelor rare şi scumpe se mai încadrează şi opalul negru. El poate fi purtat fără probleme de persoanele care s-au născut în lunile aprilie,iunie şi octombrie. Deoarece se zgârâie foarte uşor,opalul negru trebuie curăţat de impurităţi sau de energia negativă nu prin îngropare în sare,aşa cum se practică de obicei cu celelalte pietre preţioase,ci prin scufundare în argilă. Purtat lângă inimă,sub forma unui pandativ sau a unei broşe,el te fereşte de deochi,de infarct şi de neplăcerile cauzate de o călătorie lungă.

Info:Din când în când,pietrele preţioase trebuie reîncărcate cu energie. De aceea,lasă-le în bătaia razelor soarelui dimineaţa,timp de 1-3 ore.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg