Regii deşerturilor
Ce-ţi vine prima oară în minte când te gândeşti la deşert, în afară de secetă, temperaturi insuportabile, dune de nisip fierbinte străbătute de cămile şi basme cu Aladin? Ei bine, întinderile aride sunt habitatul unor vieţuitoare care s-au adaptat perfect condiţiilor extreme.
Suricata, mâncătoarea de scorpioni
Suricata suricatta, după denumirea ştiinţifică, este un mamifer de talie mică şi aparţine familiei mangustelor. Trăieşte în deşertul Kalahari, situat în Africa de Sud. Aceste animăluţe drăgălaşe sunt carnivore şi se hrănesc inclusiv cu scorpioni, fiind imune la veninul acestora. Trăieasc în grupuri mari, de 20-50 de indivizi, şi locuiesc în tuneluri pe care le sapă în nisip. Ca să se apere de prădători, una sau mai multe suricate stau de veghe la intrarea în vizuină. Când este reperat duşmanul, sentinela lansează un semnal de alarmă, sub forma unui fluierat - şi toţi membrii grupului se refugiază în subteran. Femelele sunt foarte grijulii cu puii, chiar şi cele care au nu propriile lor progenituri, şi sunt gata să îi apere cu preţul vieţii.
Fenecul, vulpea cu urechi mari
Numită şi vulpea deşertului, este micuţă şi uşor de recunoscut, datorită ochilor oblici şi urechilor foarte mari, care îi dau un aer extraterestru. Este cea mai mică specie de canide şi este o vieţuitoare nocturnă. Interesanta arătare poate fi văzută în Sahara, dar şi în peninsula Sinai şi în deşertul Arabiei. Blana, urechile şi funcţiile renale prezintă adaptări specifice condiţiilor deşertice. Auzul extrem de sensibil îi permite să audă mişcările prăzii sub pământ. Se hrăneşte cu rozătoare, insecte, păsări. Femele sapă vizuine care pot atinge şi 120 metri pătraţi. Adeseori, vietatea este capturată şi folosită drept animal de companie exotic.
Felis margarita, pisica dunelor
Această felină cu capul mare în raport cu restul corpului şi urechile ciulite e numită pisica deşertului sau „Felis margarita“. Ultima denumire provine de la generalul francez Jean Auguste Margueritte, care şi-a desfăşurat activitatea în Algeria. Drăgălaşa pisică nu cântăreşte mai mult de 2-3 kg şi străbate nisipurile Saharei, cu precădere cele marocane, algeriene şi nigeriene. Capturată pentru a fi folosită pe post de animal de companie, este ameninţată cu dispariţia, fiind pe lista speciilor protejate de lege. Noaptea vânează rozătoare mici, reptile, păsări, iar ziua sălăşluieşte în adăpostul pe care-l sapă în nisip. Nu bea apă, îşi ia necesarul de lichide din hrană.
Cameleonul, culoare la temperatură
Chamaeleo namaquensis, cameleonul deşertului, trăieşte în regiunile aride din Namibia, Angola şi Africa de Sud. Spre deosebire de cameleonul comun, are coada mai scurtă decât corpul şi prezintă o creastă pe spate. Vânează cu limba lungă şi lipicioasă. Reptila prezintă mai multe adaptări specifice, pentru a putea suprevieţui în condiţii extreme: secretă sare la nivelul glandelor nazale, pentru a conserva apa, şi sapă gropi ca să se ferească de arşiţa zilei. Capacitatea de a-şi schimba culoarea îi ajută şi în procesul de control al temperaturii: astfel, cameleonul ia o nuanţă neagră în dimineţile răcoroase, pentru a absorbi mai uşor căldura, şi devin gri deschis după-amiaza, pentru a reflecta lumina. Ba chiar poate avea ambele nuanţe simultan, de-o parte şi de alta a coloanei vertebrale, în funcţie de necesităţi.
Scorpionul galben, venin pentru ştiinţă
Scorpionul galben, Leiurus quinquestriatus, este o specie extrem de periculoasă, fiind răspândită atât în Africa de Nord cât şi în Asia. Se hrăneşte cu insecte şi păianjeni. Veninul său este un amestec de neurotoxine. Înţepătura vietăţii este dureroasă şi, de obicei, nu este mortală pentru un adult sănătos, însă poate fi fatală celor cu disfuncţii cardiovasculare sau alergicilor, precum şi copiilor şi vârstnicilor. Veninul acestei specii este cercetat în laboratoarele farmaceutice, pentru că localizează celulele canceroase, ajutând astfel la eliminarea lor pe cale chirurgicală.
COLŢUL PLANTELOR
Condurul-Doamnei
I se mai spune şi Conduraş, Călţunaş sau nemţoaică. Este o plantă căţărătoare, având un rol nu doar ornamental, ci şi de ingrediente în delicioase salate. Etalează flori galbene, portocalii, roşii sau albe. Iubitorii de flori îşi împodobesc balconul casei sau grădina cu minunatele inflorescenţe. La gust, planta aduce cu anasonul, iar frunzele sunt picante. Unele persoane folosesc florile şi frunzele nemţoaicei pentru a da un plus de savoare salatelor. Atenţie, nu le folosi în mâncăruri dacă nu cunoşti sursa de provenienţă, căci e posibil că planta să fi fost stropită cu substanţe chimice. În Peru şi Mexic frunzele, florile şi mugurii Condurului-Doamnei sunt folosite în scop terapeutic, pentru amelioarea tusei. De asemenea, ele au proprietăţi antimicrobiene şi acţionează ca un antibitioc natural. Mugurii şi frunzele conţ vitamina C, fier şi calciu.
Sursa foto: wikipedia.org
