Topul celor mai mari acvarii din lume

1 83784 original jpg jpeg

Un acvariu îţi încântă privirea şi te îndeamnă să-i descoperi creaturile misterioase. În lume există acvarii de dimensiuni colosale care-ţi taie respiraţia. E suficientă o vizită la un astfel de obiectiv ca să faci turul lumii subacvatice.

Acvariul Georgia, SUA: regatul peştilor uriaşi

Cum ar fi să dai o petrecere în pijamale alături de animale marine rare, ca rechinul-balenă sau beluga ? Cel mai mare acvariu din lume, pe nume Georgia, din oraşul Atlanta, pune la dispoziţia vizitatorilor dormitoare în preajma bazinului acvatic care adăposteşte peste 120.000 de peşti. Oaspeţii nocturni ar trebui să scoată din buzunar 100 de dolari pentru o asemenea experienţă. O altă atracţie o reprezintă înotul alături de rechinul-balenă, cea mai mare vietate acvatică. Acvariul, cu 32 de milioane de litri de apă, a fost construit în totalitate cu banii proveniţi dintr-o donaţie a unui milionar american şi a fost deschis în anul 2005.

Acvariul din Dubai, Emiratele Arabe Unite: record Guinness

image

Dubai Mall se mândreşte cu acvariul gigantic, care are o capacitate de 24 de milioane de litri de apă şi adăposteşte peste 33.000 de animale marine, inclusiv 400 de rechini şi diavoli de mare. A intrat în cartea recordurilor Guinness pentru ,,cel mai mare panou din sticlă acrilică“. Acesta măsoară 8,3 m înălţime, 32,88 m lungime şi are o grosime de 75 cm. Cu toate acestea, acvariul a avut şi unele probleme. În februarie 2010, o fisură prin care curgea apa a stârnit panica în rândul mulţimii, iar mall-ul a fost parţial evacuat cu ajutorul poliţiei.

Acvariul Churaumi, Japonia: raiul diavolilor de mare

image

Situat în Parcul Ocean Expo, pe insula Okinawa din Japonia, acvariul Churaumi a fost deschis în anul 2002. ,,Chura“, în limba localnicilor, înseamnă „frumos“ sau „graţios“, iar „umi“ înseamnă „ocean“. În bazinul gigantic de 7,5 milioane de litri de apă îşi unduiesc corpurile rechini-balenă şi sute de peşti migratori. Churaumi deţine recordul mondial pentru creşterea diavolilor de mare în captivitate. În 2007, s-a născut primul pui din familia calcanilor, într-un mediu artificial.

Oceanografic din Valencia, Spania: dans cu delfinii

image

Este cel mai mare acvariu din Europa cu nu mai puţin de 7 milioane de litri de apă. Oceanografic găzduieşte peste 45.000 de peşti şi se întinde pe o suprafaţă de 110.000 m². Inaugurat în 2003, Oceanografic este împărţit în douăsprezece clădiri cu o arhitectură modernă şi reprezintă toate ecosistemele marine existente. Atracţiile principale sunt: dormitul lângă acvariul cu rechini; scufundări alături de rechini, antrenor de delfini pentru o zi. Un loc cu adevărat spectaculos este restaurantul submarin cu pereţi de sticlă, unde peste 10.000 de peşti se uită la tine în timp ce mănânci.

Istanbul Sea Life, Turcia: refugiu pentru broaştele ţestoase

image

Situat pe 3 etaje, într-un centru comercial din Istanbul, acvariul Istanbul Sea Life sau TurkuaZoo are o dimensiune de 8.000 m² şi conţine aproape 5 milioane de litri de apă. Cuprinde peste 10.000 de specii de peşti, rechini şi crustacee. Principalul punct de atracţie îl reprezintă acvariul sub formă de tunel, care măsoară 80 m lungime. Trecând pe sub el, poţi să dai nas în nas cu un rechin sau cu un crab gigantic japonez. Pe lângă scopul turistic, acvariul are o misiune de cercetare şi conservare a vietăţilor marine. Aici funcţionează un Centru de Reabilitare pentru Broaştele Ţestoase.



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg