Vieţuitoare care se camuflează perfect

1 68183 original jpg jpeg

Indiferent de mediul în care trăiesc, există câteva vieţuitoare care deţin una dintre cele mai de preţ calităţi: au capacitatea de a se camufla şi cu greu pot fi observate de ochiul uman.

Omida baron

În Malaysia,există o creatură de doar 45 de milimetri,ce poate fi uşor confundată cu frunzele plantelor. Aceasta este omida baron,care are capacitatea de a dispărea în vegetaţie,pentru a se ascunde de prădători. Nativă din India şi sud-estul Asiei,o astfel de vieţuitoare stă adesea pe frunzele copacilor de mango.

Căluţul-de-mare pigmeu

Pentru a fi în siguranţă,rezidenţii recifelor de corali au nevoie de abilităţi speciale,cum este camuflarea. Iar când vine vorba de a se piti printre astfel de formaţiuni,căluţul-de-mare pigmeu este maestru.

Cu o lungime de doar 27 de milimetri,acest animal maritim trăieşte doar printre două specii de corali din Oceanul Pacific. Pentru că are capacitatea de a se deghiza atât de bine,este foarte greu de observat cu ochiul liber.

Uroplatus sikorae

E şopârla care se întâlneşte doar în pădurile din Madagascar. Trăieşte în copaci şi are culoarea pielii ca cea a scoarţei arborilor. Dar aceasta mai are un as în mânecă:la fel ca şi cameleonii,îşi poate schimba nuanţa,pentru a se confunda cu peisajul,când simte că este în primejdie.

Caprimulgul uriaş

Faimoasă pentru ochii mari şi galbeni,caprimulgul uriaş este o pasăre înrudită cu bufniţa,ce poate fi observată în Australia şi Tasmania. Când se află în pericol,îşi închide ochii,întinde gâtul şi stă nemişcată cât mai aproape de ramurile copacilor. Astfel,capătă aspectul unei crengi rupte. Întrucât este o pasăre cu abilităţi de zbor reduse,stă pe ramuri aşteptând ca prada,în special insectele,se apropie de ea.

Peştele-piatră

Este cel mai veninos peşte de pe Pământ şi poate supravieţui pe uscat aproximativ 24 de ore. De regulă,trăieşte în apele nu foarte adânci de pe coasta Australiei,printre recife şi roci-de unde şi numele său-şi se ascunde pe fundul mării. Pentru a se apăra de inamici,el îşi foloseşte cei 13 ţepi ascuţiţi,de pe partea dorsală,ce conţin o toxină puternică. Oamenii de ştiinţă cred că substanţa poate ucide un om în două ore.

Insecta-băţ

În timp ce o mare parte dintre animale au nevoie de un peisaj anume în care să se poată camufla,altele se pot ascunde aproape oriunde. Insecta-băţ este un astfel de exemplu. Cu un corp de forma unei crenguţe,ea poate deveni cu uşurinţă invizibilă.

Când suspectează că este în pericol,se leagănă,pentru a imita o adiere de vânt. Mai mult,insectele-băţ care trăiesc în America pot pulveriza un acid,care se găseşte în două glande din torace,în faţa prădătorilor. În cazul în care acesta ajunge în ochi,poate provoca orbire temporară.

Ştiai că...

... cel mai cunoscut animal care se camuflează este cameleonul? Oamenii de ştiinţă cred că acesta îşi schimbă culoarea nu doar pentru a scăpa de prădători,ci şi pentru a comunica sau pentru a semnala anumite stări sufleteşti.



Recente

chalo garcia 9pszsLaXh7A unsplash jpg
Rulada de bezea cu mascarpone  Sursa foto shutterstock 2550892545 jpg
Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg