Ce este efectul Placebo, numit şi „miracol al minţii“

Odată cu dezvoltarea noului vaccin anticoronavirus, medicii şi-au pus din nou problema încrederii pacienţilor în tratamentul-minune, care uneori rivalizează cu pura eficienţă medicamentoasă.

Panica şi anxietatea acumulate în ultimele luni ne-au făcut să aşteptăm cu sufletul la gură apariţia primului „antidot“ pentru Sars-CoV-2, care ar pune capăt pandemiei ce ne-a dat lumea peste cap. Cercetătorii din întreaga lume au intrat într-un soi de competiţie pentru găsirea leacului miraculos, timpul fiind cel mai presant factor, însă nu şi singurul!

Pe lângă prestanţa şi forţa economică a statelor implicate în această cursă contra-cronometru, în joc a intrat şi chestiunea eficienţei chimice versus efectul placebo – luat în calcul de fiecare dată când este lansat pe piaţă un nou tratament. Iar acum, mai mult ca oricând în epoca contemporană, vorbim despre un efect placebo la nivel planetar, câtă vreme răspândirea globală a făcut din acest vaccin cel mai aşteptat remediu de până acum.

Puterea sugestiei

Se ştie că, în orice proces de vindecare, gândirea pozitivă potenţează efectul tratamentelor medicamentoase. Unii o numesc „putere de vindecare“, alţii un „miracol al minţii“. Cert este că această stare denumită „placebo“ (din latină, „voi face pe plac/ voi satisface“) se referă la îmbunătăţirea stării de sănătate, care apare în prezenţa unui fals medicament, efectul pozitiv fiind obţinut doar prin activarea pozitivă a psihicului. Şi, deşi unora poate să li se pară absurd, puterea autosugestiei, activată de simple pastile cu zahăr sau injecţii cu ser fiziologic, a fost demonstrată într-o gamă variată de afecţiuni, de la tulburări de somn, migrene, hipertensiune şi depresii, până la ulcere, Parkinson, dureri cronice şi chiar cancere.

O "escrocherie" a medicilor

Medicii din lumea veche, aşa-numiţii vraci ori vindecători, nu aveau întotdeauna leacuri farmaceutice pentru toţi bolnavii lor, dar reuşeau prin ceaiuri, tincturi şi poţiuni din ierburi, scoarţă de copac, seminţe şi minerale pisate să aducă alinare. Şi, de multe ori, uzau de acest efect placebo, fără să-l conştientizeze neapărat.

Totuşi, apar unele consemnări ale fenomenului, cum ar fi o notiţă din 1807 a lui Thomas Jefferson, care numea placebo o „escrocherie pioasă“, scriind că „unul dintre cei mai de succes medici pe care i-am cunoscut vreodată m-a asigurat că foloseşte mai multe pilule din pâine, picături de apă colorată şi praf de cenuşă de nuc decât toate celelalte medicamente la un loc“. După un secol şi jumătate, în 1955, efectul placebo a fost descris de anestezistul Henry Beecher, care observa că fenomenul are loc în aproximativ 35% dintre maladii, fapt pentru care cercetătorii ar trebui să realizeze studii „pe nevăzute“ (studii în care nici medicii, nici pacienţii nu ştiu care sunt medicamentele reale şi care sunt cele placebo), pentru a se asigura că nu atribuie efectului placebo eficacitatea unui medicament.

Spre finalul anilor ’90, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că efectul placebo este într-adevăr o forţă în medicină, având puterea de a vindeca anumite boli mai bine decât cel mai puternic medicament, cu o rată de succes de 90 până la 100% în unele cazuri. În prezent, efectul placebo este studiat în cadrul celor mai bune universităţi şi centre de cercetare din lume, în încercarea de-a înţelege modul în care poate fi personalizat şi optimizat, astfel încât să poată schimba vieţile oamenilor. Efectul placebo ridică, însă, şi întrebări ce ţin de etică. Natura „înşelătoare“ a tratamentului (mă fac că-ţi dau un medicament, dar de fapt îţi dau o vitamină despre care tu crezi că ar fi miraculoasă) îi plasează pe doctorii care aleg această cale la limita Jurământului lui Hipocrate.

Adevăratul medicament, propriul organism

Cum poate, însă, o substanţă inertă din punct de vedere farmacologic, precum soluţia salină, să producă un efect similar celui produs de o substanţă activă, precum un antibiotic? Ori poate chiar de chimioterapie? Şi, mai ales, ce rol are creierul în procesul de vindecare? Ei bine, se prea poate ca adevăratul medicament să fie propriul nostru organism.

Dar corpul nu poate fi lăsat să lupte singur împotriva infecţiilor şi a diverselor boli. Medicina, care are limitele ei, a început să se folosească tot mai des de „portiţele“ neexplorate suficient, cum este accesarea acestor receptori ai creierului. Practic, când oamenii sunt anxioşi că o să-i doară ceva, durerea se amplifică. Iar când li se spune că se vor simţi mai bine, sugestia placebo activează sistemul natural de opioide din creier, care generează o stare de bine.

E adevărat că apelul la practicile placebo ne poate ajuta să luăm mai puţine substanţe chimice, dar, cel mai probabil, nu le vor înlocui cu totul. Iată de ce, atunci când se lucrează la un nou tratament ori vaccin, substanţa activă trebuie să bată placebo, pentru a-şi demonstra efectele benefice şi a putea fi aprobată pentru uz.

Nocebo, efectul invers

Opusul lui placebo se referă la atragerea unor efecte negative, tot prin intermediul creierului, când ne creăm singuri reacţii adverse la administrarea unor medicamente. Practic, efectele placebo şi nocebo sunt feţele diferite ale aceleiaşi monede (nocebo înseamnă în latină „voi face rău“, în timp ce placebo înseamnă „voi face pe plac/voi satisface“).

Curiozităţi despre puterea minţii asupra trupului

Oamenii cred că tratamentele mai scumpe sunt mai eficiente.

Astmaticii răspund mai bine la placebo.

Efectul placebo produce adevărate analgezice.

Dacă o pastilă din zahăr este descrisă drept un relaxant muscular, ea va provoca relaxare musculară. Terapiile placebo pe bază de injecţii cu ser fiziologic sunt mai eficiente decât pastilele din zahăr.

Efectul placebo se potenţează cu fiecare pastilă falsă ingerată şi poate dura ani de zile.

Pacienţii cu insuficienţă cardiacă pot trăi mai mult dacă îşi iau consecvent tratamentul, fie el fals.

Placebo are un efect incredibil în cazul depresiilor şi al osteoartritei.

Uneori, falsele intervenţii chirurgicale sunt la fel de eficiente precum cele reale.

Acupunctura placebo poate creşte semnificativ rata de succes în tratamentele de fertilizare in vitro.