De ce sunt periculoase scobitorile? Un medic stomatolog îţi spune cum pot afecta dantura şi gingiile

1 73549 original jpg jpeg

Scobitorile, în special cele din lemn, nu sunt deloc recomandate pentru curăţarea dinţilor şi ar trebui înlocuite cu variante mai prietenoase cu gingiile.

Prin utilizarea frecventă a scobitorilor se pot provoca leziuni ale gingiilor, care predispun la apariţia unor infecţii. De asemenea, se pot deteriora lucrările dentare. Un alt aspect de luat în calcul este acela că scobitorile se pot rupe, ceea ce permite unor fragmente de lemn să pătrundă în gingie. „Deşi sunt printre cele mai la îndemână instrumente de curăţat interdentare, scobitorile sunt şi cele mai nocive pentru sănătatea orală”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, care îţi face mai multe recomandări cu privire la igiena orală în cele ce urmează. 

Gingia poate fi afectată de aşchiile scobitorilor

„În primul rând, în funcţie de calitatea scobitorii, multe se pot rupe, lăsând astfel fragmente, vârfuri de scobitoare în gingie. Nescoase imediat, aşchiile pot cauza inflamaţie gingivală şi ulterior infecţie. În caz că vi se întâmplă aşa ceva, încercaţi întâi să scoateţi fragmentul, după care, dacă nu reuşiţi, prezentaţi-vă de urgenţă la un medic stomatolog.  Apoi, simpla înţepare a gingiei cu scobitoarea produce o cale de acces a bacteriilor, predispunând astfel parodonţiul la infecţii”, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.

 

Există posibilitatea ca scobitorile să provoace retracţie gingivală

„Un alt impact negativ al utilizării scobitorii este şi retracţia gingivală, care apare ca reacţie a agresiunii mecanice. Mai ales când avem lucrări dentare (coroane, faţete, etc.), retracţia gingivală aduce consecinţe dezastruoase în plan estetic, expunând dintele preparat de sub lucrare, care, de multe ori, poate avea o culoare diferită faţă de cea a lucrării. Dacă există spaţii mari şi dificil de igienizat între dinţi, indicat este să vă adresaţi medicului dentist pentru a găsi împreună o soluţie optimă”, este sfatul medicului stomatolog Sorina Stroe.

2 sorina stroe medic stomatolog jpg jpeg

Ce alte opţiuni ai la îndemână?

Potrivit medicului stomatolog Sorina Stroe, în locul scobitorilor, se poate recurge la variante mai prietenoase cu gingia, cum ar fi:

Aţa dentară

Corect folosită, şi doar ocazional, aţa dentară are mai puţine consecinţe negative asupra gingiilor.

Periuţele interdentare

Acestea sunt delicate cu parodonţiul, dar trebuie schimbate frecvent.

Duşul bucal

Este varianta ideală de curăţare interdentară. Pe lângă curăţarea eficientă a spaţiilor interdentare, are şi o acţiune benefică asupra gingiei, deoarece jetul de apă efectuează un masaj la acest nivel.



Recente

femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg
1773226145 CNpn png
Cioraba de vacuta  Sursa foto shutterstock 153403229 jpg
4s1a a39m 231019 jpg
Dr  Cristina Sas png
Fursecuri cu portocale si ciocolata  Sursa foto shutterstock 2574941421 jpg
clickpentrufemei ro pexels jakubzerdzicki 31918436 jpg
Supa gulas  Sursa foto shutterstock 221586598 jpg
clinica stomatologica copii 2 jpg
medium shot couple cooking together jpg
femeie pe balcon la cafea 2316 jpg
femeie in bucatarie jpg
Fursecuri cu dulceata de lapte  Sursa foto shutterstock 2490734209 jpg
Supa cremoasa de pui cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 2532715495 jpg
cute dog playing with toilet paper high angle jpg
Budinca cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2450689863 jpg
Mobilier de grădină   soluții inteligente pentru spații mici jpg
Ciorba de perisoare  Sursa foto shutterstock 616137923 jpg