Femeile în jocul bărbaților: depășirea barierelor și obținerea succesului în poker

Numărul femeilor în poker este în creștere, dar în continuare este o diferență mare în raport cu cel al bărbaților.

image

În urmă cu mulți ani, pokerul era asociat ca fiind un joc al bărbaților, însă stereotipuri de acest gen încep să fie spulberate, iar tot mai multe femei reușesc să obțină rezultate notabile, fiind exemple de urmat.

Femeile care joacă poker afirmă că numărul situațiilor inconfortabile în care sunt puse atunci când se află la masă este în continuă scădere. Respectul devine astfel tot mai mare, iar femeile nu mai sunt judecate atunci când joacă poker. Dimpotrivă, rezultatele notabile pe care le au le ajută să câștige tot mai mult respectul comunității internaționale.

În plus, o dovadă a respectului tot mai mare de care se bucură femeile în acest joc este și decizia unor operatori online de Poker, apreciați la nivel mondial, de a le numi în funcția de Ambasador de brand. Printre femeile care sunt ambasadori se află Vivian Saliba, Lucia Navarro și Kara Scott, trei dintre cele mai apreciate jucătoare din ultimii ani. Jucătoarele care au obținut deja rezultate sunt un model pentru femeile care sunt abia la început în lumea pokerului online. Când ai exemple de urmat, când vezi că cineva a reușit deja ce îți propui, cu siguranță îți este mai ușor.

Desigur, bărbații sunt în continuare în superioritate în poker, dar jucătoare ca Vanessa Selbst, Kathy Leibert și Kristen Bicknell au obținut rezultate și în turneele majore și au fost lăudate chiar și de cei mai buni jucători. "Vanessa Selbst este cea mai agresivă jucătoare, e foarte intensă. Este o luptătoare, are un stil impresionant. Este numărul unu", a spus jucătorul cu origini românești Daniel Negreanu despre Vanessa Selbst.

Totodată, la World Series of Poker, cel mai important eveniment al anului, există turnee dedicate în exclusivitate femeilor. Iar în SUA au fost organizate inclusiv show-uri televizate la care au luat parte cele mai bune jucătoare. Inclusiv în România, la show-ul Midnight Poker TV Show am putut vedea cum organizatorii au invitat multe femei pasionate de poker, precum Elena Ionescu, Cream, Lariss, Majda Aboulumosha și lista poate continua.

Kara Scott afirmă că femeile se bucură de mai mult respect

Jucătoarea profesionistă Kara Scott a explicat care sunt avantajele unei cariere în poker, dar a vorbit și despre modul în care s-a schimbat viața ei după ce a pătruns în acest universul acestui joc. "Pokerul îți oferă posibilitatea să călătorești, dar și să cunoști mulți oameni. Sunt în poker de aproape 20 de ani și aproape toți oamenii pe care îi cunosc sunt din poker. În ce privește numărul femeilor din poker, e clar mai mic. Când am început să joc erau puține femei care jucau. Dar cu timpul am văzut din ce în ce mai multe. Am văzut o schimbare masivă în felul în care femeile sunt reprezentate în poker", a comentat Kara Scott.

Vivian Saliba este și ea jucătoare profesionistă de poker, dar are și o comunitate importantă pe Twitch, unde obișnuiește să facă stream. Și ea a vorbit despre rolul pe care femeile îl au în poker și despre cum i s-a schimbat viața după ce a descoperit acest joc.

"Iubesc libertatea pe care pokerul mi-o oferă. Am privilegiul să lucrez de acasă, petrec mult timp cu câinele meu. Știu că se discută mult despre prezența femeilor în poker, dar eu mă simt confortabil jucând cu bărbați sau cu femei. Cred că pokerul trebuie să fie un loc confortabil pentru toate femeile. Când am început nu erau așa multe femei în poker. Cred că femeile pot avea beneficii în lumea pokerului pentru că sunt multe oportunități de marketing și poate fi mai ușor dintr-un anumit punct de vedere. Vrem să avem mai multe femei care joacă poker, însă nu cred că genul contează foarte mult", a explicat Vivian Saliba.

Cele două jucătoare au afirmat că numărul bărbaților care mai cred în stereotipuri este în scădere, iar dacă acest lucru se întâmplă răspunsul potrivit este să le închidă gura printr-o victorie la masa de poker. "Nu ar trebui să fim ofensate dacă cineva consideră că suntem slabe pentru că suntem femei, ci să le luăm jetoanele", a explicat Vivi Saliba.

În orice caz, femeile au un rol tot mai important în poker, iar jucătoarele care se remarcă sunt un model de urmat pentru noua generație care vine din urmă. Pokerul online este ușor de accesat, astfel că și femeile pot descoperi cu ușurință acest joc îndrăgit de milioane de oameni la nivel mondial.



Recente

Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg
Placinta fara blat cu dovlecei  Sursa foto shutterstock 277679408 jpg
Budinca de orez  Sursa foto shutterstock 2570084045 jpg