Fertilizarea in vitro sau inseminarea artificială, care sunt diferenţele?
Fertilizarea in vitro şi inseminarea artificială sunt două metode de reproducere asistată la care cuplurile apelează pentru a avea copii atunci când sarcina nu apare pe cale naturală.
Despre diferenţele dintre cele două proceduri şi când este nevoie de fertilizare in vitro şi când de inseminare artificială am stat de vorbă cu dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.
Inseminarea artificială este intervenţia prin care sperma este introdusă adânc în uter, cât mai aproape de ovocit, ajutând astfel fecundarea. Această metodă de reproducere asistată se realizează atunci când rezultatetele spermogramei indică probleme minore şi când partenera nu are nici un fel de patologie a trompelor uterine sau a uterului, ne-a spus dr. Vythoulkas.
Inseminarea artificială mai este indicată atunci când femeia are un col septat (îngustat), fapt ce îngreunează sau face imposibilă trecerea spermatozoizilor, iar cu ajutorul inseminării artificiale sperma, după ce a fost tratată în laborator pentru a rămâne doar cei mai buni spermatozoizi, este ajutată să ajungă cât mai aproape de uter.
Când se face inseminarea?
Inseminarea se face în perioada cea mai fertilă a femeii, ce poate fi determinată în urma examinărilor ecografice şi a testelor de ovulatie. Procedura constă din introducerea unui cateter foarte subţire, prin colul uterin, în uter şi injectarea spermatozoizilor pregătiţi în laborator. Fecundarea are loc natural, a adăugat dr. Vythoulkas.
Procedura de inseminare artificială nu doare şi se efectuează fără anestezie, astfel că pacienta poate pleca în aceeaşi zi acasă. Rata de reuşită a procedurii de inseminare artificială este de aproximativ 10 %, dar nu neapărat din prima încercare. De regulă, după eşecul a 2-3 inseminări, se reconsideră situaţia şi, cel mai probabil, se va recomanda fertilizarea in vitro.
Fertilizarea in vitro presupune mai multe etape
Fertilizarea in vitro este o procedură complexă şi presupune mai multe etape, ne-a spus dr. Vythoulkas. Se recomandă atunci când există probleme ale trompelor uterine - nu sunt permeabile, există hidrosalpinx, nu mai există deloc trompe -, când vorbim despre un stadiu avansat al endometriozei sau de diverse patologii ale uterului.
De asemenea, fertilizarea in vitro este recomandată şi atunci când există probleme importante ale spermei. Pe lângă FIV, în acest ultim caz, se mai poate adăuga şi procedura ICSI, ceea ce înseamnă o fecundare controlată în laborator a fiecărui ovul în parte.
Aşa cum spuneam, a continuat dr. Vythoulkas, procedura FIV are mai multe etape distincte după cum urmează: stimularea ovariană, puncţia cu ajutorul căreia sunt colectaţi foliculii rezultaţi, embriotransferul – momentul în care embrionii, după fecundarea în laborator, sunt transferaţi în uter.
Se poate repeta la distanţă de două cicluri menstruale
Rata de reuşită depinde de foarte mulţi factori şi diferă de la clinică la clinică. Este foarte importantă tehnologia cu care se lucrează în laboratorul de embrilogie, experienţa medicilor (fiind o procedură foarte complexă, cu multe etape, fiecare importantă) şi, nu în ultimul rând, patologia cu care se confruntă respectivul cuplu. Procedura FIV se poate repeta la distanţă de două cicluri menstruale.
Nu există un număr finit de repetări, dar cunosc paciente care au făcut 23 de astfel de proceduri şi în cele din urmă au reuşit să aibă copiii mult-doriţi, ne-a mai spus dr. Vythoulkas. Tot în funcţie de patologie, trebuie luată în calcul şi vârsta mamei până la care poate fi sau nu recomandată procedura. În general, dacă vorbim despre FIV cu ovocite proprii, se poate realiza atâta vreme cât femeia produce material genetic, adică atâta vreme cât există ovulaţie.
