Cele mai eficiente remedii împotriva vergeturilor

1 79550 original jpg jpeg

Fiecare femeie se confruntă, cel puţin atunci când sunt însărcinate, cu vergeturi. Unele sunt mai norocoase şi scapă, dar altele, le au încă dinainte să li se-ntindă pielea de la bebe. Unele le au şi la braţe, şi la piept. Cele mai multe le au în jurul stomacului şi pe coapse. 

Dermatologii spun că vergeturile apar când pielea e întinsă brusc şi permanent pentru o perioadă de timp. Chiar şi adolescenţii pot să aibă vergeturi, din cauza unor creşteri spectaculoase. Cele mai multe vergeturi au ca scuză sarcina. Unele sunt o justificare pentru creşterea în greutate. Dacă unele vergeturi le putem evita printr-o atenţie constantă înspre luarea în greutate, altele nu pot fi evitate. Vergeturile au şi o componentă ereditară. Dacă mama ta a avut vergeturi, e foarte posibil ca şi tu să ai. Dar nu neapărat!Dacă ai grijă la cum câştigi în greutate pe perioada sarcinii, deja ai făcut un pas important. Dacă ai grijă să ai mereu pielea hidratată, mai ales în timpul sarcinii, atunci ai făcut al doilea pas important.Dacă aştepţi să treacă de la sine, ei bine, aici te înşeli, pentru că vergeturile nu trec niciodată de la sine.

Vergeturile înseamnă o rupere a colagenului, proteină ce compune  pielea. Mai întâi apar nişte semne roşiatice, care se atenuează după naştere, dar rămân acolo. Multe reclame te mint spunându-ţi că o anumită cremă te scapă de vergeturi. În realitate, nicio cremă nu te scapă de vergeturi, pentru că nicio cremă nu poate să-ţi lipească înapoi colagenul fracturat. E logic ca bună-ziua.

Iată câteva soluţii care funcţionează în estomparea vergeturilor:

Tratament cu laser

Vergeturile pot dispărea prin tratamentul cu laser. Lumina Pulsatorie Intensă e un tratament care se face în clinicile de specialitate şi constă în expunerea vergeturii la laser intens.

Tratamentul Fracţional ajută la reducerea pigmentaţiei şi ajută pielea să producă colagen nou, lucru care o va comprima.

Microneedling

E o procedură de regenerare-rejuvenare a pielii, minim invazivă, care implică utilizarea unui dispozitiv medical de forma unui stilou, cu microace de unică folosinţă. Acest dispozitiv este cel mai rapid, chiar de ultimă generaţie. Practic, tehnica asta constă în atacarea ţesuturilor deja distruse, astfel încât colagenul să priceapă că e atacat şi să înceapă să se regenereze de unul singur. Rezultatele depind de cât de severe sunt urmele.

Tratamente naturale

Dacă tratamentul la clinică nu e pentru tine, ce zici de câteva remedii naturale? Muşeţelul e un tratament antiinflamator foarte delicat cu pielea şi-l poţi folosi acasă, nu mai trebuie să pleci nicăieri. E bună şi aloe vera şi, în general, orice hidratează şi hrăneşte pielea din interior.

Exerciţii fizice

Dacă nu faci sport în timpul sarcinii, îţi pierzi tonusul muscular iar cel mai mare perdant este chiar pielea. Trebuie să continui să faci exerciţii blânde de yoga, pilates şi înot, care să-ţi păstreze musculatura tonifiată şi elasticitatea pielii.

Revizuieşte-ţi stilul de viaţă

Stresul, dieta sărăcăcioasă, expunerea la razele UV şi fumatul îţi fragmentează colagenul. Cele mai bune remedii sunt exerciţiile fizice, renunţarea la fumat, alimentaţia bogată în fructe şi legume colorate şi antioxidanţii.



Recente

ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg