Lista completă a analizelor medicale esenţiale pentru o sănătate de fier
Zicala „un măr pe zi ţine doctorul departe‟ poate să influenţeze în bine starea de sănătate. În cazul analizelor medicale efectuate periodic vorbim despre o certitudine. După cum se şi numesc, investigaţiile medicale analizează organismul şi oferă indicii despre eventualele riscuri de îmbolnăvire. Suntem observaţi medical încă de dinainte de a ne naşte, în lunile de sarcină. Apoi, din primele zile de viaţă, suntem măsuraţi, palpaţi, ascultaţi şi ni se iau probe de sânge. Scopul medicilor este să ne testeze pentru a elimina riscul unor boli periculoase.
Când ajungi la medic, discută cu el despre toate simptomele pe care le experimentezi, pentru că doctorii de familie ţin evidenţa fiecărui pacient în fişa de observaţie. Acolo se află istoricul medical propriu, cât şi date importante privind patologiile (cancer, boli cardiovasculare, diabet, afecţiuni psihiatrice) rudelor. Informaţiile sunt esenţiale pentru alcătuirea unei scheme de prevenţie în care sunt incluse dieta, tipul de exerciţii fizice, identificarea factorilor de risc şi evitarea lor pe cât posibil, regimul de viaţă, analizele necesare şi frecvenţa efectuării lor.
Ce se testează periodic
Analizele medicale anuale sau efectuate o dată la doi ani constau în măsurarea unor indicatori (sangvini, în mare parte), care arată activitatea fiecărui organ şi sistem din corp. Iată ce este bine să investighem pentru a ne menţine sănătatea:
Sângele: hemoleucograma completă poate detecta anemiile, leucemiile, inflamaţiile, stările de deshidratare. Analiza oferă informaţii despre numărul elementelor sangvine (globule roşii şi albe, trombocite), dimensiunea lor, cantitatea de hemoglobină (normal: 11-15 mg/dl). Formula leucocitară evidenţiază procentul în care se găsesc în sânge diferitele tipuri de leucocite (neutrofile, bazofile, eozinofile, limfocite şi monocite). Prin testarea vitezei de sedimentare a hematiilor (VSH), se pot urmări bolile inflamatorii acute sau cronice, precum şi alte boli. Valorile diferă în funcţie de vârstă şi de sex. Tot prin analiza sângelui este urmărită funcţia de coagulare, utilă în monitorizarea tratamentelor cu anticoagulante.
Substanţele minerale din sânge – Calciul: Calciul ionic seric circulă în sânge nelegat de proteine şi reprezintă fracţiunea activă din punct de vedere fiziologic. Dozarea lui este mai importantă decât cea a calciului total seric.
Funcţia pancreasului: glicemia, cea mai uzuală dintre analize, reprezintă nivelul zahărului din sânge – variază în funcţie de momentul în care se face recoltarea sângelui. După un repaus alimentar de minimum 12 ore, valorile normale se situează între 70 şi 100 mg/dl. Diagnosticul de diabet se pune dacă la verificări repetate, pe nemâncate, valorile depăşesc limita superioară.
Pentru sănătatea ficatului, a rinichilor şi a pancreasului se analizează, în principal, următoarele: 1. profilul lipidic (colesterol total, HDL, LDL, VLD-L, trigliceride); 2. transaminaze (TGO + TGP); 3. amilaza serică şi urinară; 4. anticorpi anti-acini pancreatici; 5. electroforeza lipoproteinelor; 6. electroforeza proteinelor serice; 7. fosfataza alcalină; 8. glucoza serică; 9. insulina; 10. lipaza; 11. albumina serică; 12. fibrinogen; 13. bilirubina directă şi totală; 14. uree serică; 15. creatinina serică; 16. sumar de urină – biochimie + sediment.
Ce poate indica ecografia abdomino-pelvină
Ecografia de abdomen se utilizează în special pentru evaluarea şi diagnosticarea organelor parenchimatoase (ficat, splină, rinichi, pancreas), a veziculei biliare şi a vezicii urinare, precum şi a organelor genitale interne masculine sau feminine. La ora actuală, ecografia este principala metodă de screening în medicină, datorită avantajelor pe care le oferă: rapiditatea obţinerii unui diagnostic pozitiv sau de excludere, lipsa de nocivitate, posibilitatea de repetare, practic nelimitată ca număr de examinări şi timp, obţinerea de planuri multiple şi diferite de examinare ale aceluias organ, preţ de cost şi întreţinere redus. Cu ajutorul explorării ecografice pot fi depistate diferite modificări în structura organelor, explică medical generalist Simona Florescu, precum diferitele formaţiuni tumorale sau suferinţele organelor în cadrul unor tulburări metabolice, spre exemplu dislipidemiile, diabetul zaharat sau bolile inflamatorii. În afara modificărilor structurale, ecografia poate depista şi modificări în funcţionalitatea unor organe, prin vizualizarea în timp real a acestora, fiind foarte utilă în studiul tubului digestiv, al inimii, al activităţii musculare etc.
Când se recomandă tomografia computerizată (CT)
Examinarea CT a capului este utilizată în evaluarea diferitele structuri ale creierului, pentru a căuta o masă tumorală, un accident vascular cerebral, o zonă de sângerare sau o anomalie a vaselor de sânge şi pentru a vedea craniul.
Examinarea CT a gâtului verifică ţesuturile moi ale gâtului şi este frecvent utilizată pentru a studia un nodul sau o masă tumorală din gât sau ganglioni limfatici măriţi şi glande mărite.
Examinarea CT abdominală şi pelvină se utilizează pentru organele abdominale şi pelvine (cum ar fi ficatul, splină, rinichii, pancreasul şi glandele suprarenale) şi tractul gastrointestinal. Pentru a detecta cauza unei dureri şi, uneori, pentru a urmări o anomalie descoperită în alt test, cum ar fi o ecografie.
Examinarea CT a sinusurilor este utilizată atât pentru diagnosticul bolilor sinusurilor, cât şi pentru a detecta o îngustare sau obstrucţie a sinusurilor.
Examinarea CT a coloanei vertebrale este cel mai frecvent utilizată pentru a detecta o hernie de disc sau îngustarea canalului spinal (stenoza spinării), la persoanele cu dureri de gât, braţe, spate şi picioare. Aceasta este, de asemenea, utilizată pentru a detecta o fractură sau la nivelul coloanei vertebrale.
Examinarea CT a membrelor se utilizează pentru probleme ale braţelor, picioarelor, umerilor, coatelor, articulaţiei pumnului, mâinilor, şoldurilor, genunchilor, gleznelor sau picioarelor.
Controlul de rutină după naştere
Este un examen medical important, care poate preveni complicaţii şi neplăceri ale perioadei post-partum. Această perioadă începe imediat după naştere şi se termină în momentul când organismul mamei este complet refăcut. Pentru o recuperare fără probleme a mamei, este obligatoriu controlul de rutină după naştere. Medicul generalist Simona Florescu spune că acesta se efectuează, în cazul unei femei care a născut prin cezariană, la o săptămână de la intervenţie, pentru ca medicul să poată urmări evoluţia plăgii operatorii. Tot atunci, medicul decide când vor fi scoase firele şi verifică dacă nu cumva pe plagă au apărut seroame (acumulări de lichid subtegumentare, care se elimină prin puncţie şi aspiraţie). În cazul unei naşteri naturale, controlul de rutină e recomandat la aproximativ două săptămâni după naştere. În cazul în care a fost efectuată o epiziotomie (o incizie la nivelul perineului), medicul verifică vindecarea acesteia, urmărind prevenirea infecţiilor.
În perioada post-partum, medicul mai recomandă: examenul microscopic al secreţiei vaginale, cultura secreţiei de col uterin, examen Babes-Papanicolau în mediu lichid (este o metodă nouă de screening citologic, cu gradul cel mai mare de acurateţe) şi ecografia.
Dacă nu au existat probleme de refacere, o vizită la medicul ginecolog poate avea loc la şase luni de la naştere, când poate fi recomandată o ecografie transvaginală, pentru a observa dacă uterul şi-a revenit sau cicatricea s-a vindecat (în cazul unei cezariene).
Verificarea sânilor (prin palpare) se face de fiecare dată în cadrul acestor verificări de rutină, chiar şi atunci când există lactaţie. După ce s-a terminat alăptarea, este recomandată o ecografie mamară, însă asta poate fi realizată chiar şi în perioada alăptării, dacă se ivesc probleme.
Simona Florescu, medic specialist medicină generală: „Examenele medicale regulate detectează afecţiunile înainte să evolueze în boli greu de tratat şi de vindecat‟
De ce este necesară efectuarea unui set anual de analize medicale?
Conform statisticilor, aproape jumătate dintre cazurile de deces din România ar fi putut fi prevenite, iar peste 30% puteau fi tratate! În ceea ce priveşte sănătatea fiecăruia, măsurile de prevenţie sunt foarte importante pentru a depista din fază iniţială orice afecţiune. Există numeroase boli ce nu se manifestă prin simptome specifice, însă dacă se efectuează măcar un set de analize uzuale multe afecţiuni se pot depista. Indiferent de vârstă şi sex, este recomandat ca fiecare persoană să se prezinte periodic la medicul de familie. Pe baza istoricului clinic şi a celui familial, medicul urmăreşte evoluţia celor mai importanţi factori de risc (în funcţie de antecedentele familiale şi stilul de viaţă) şi poate recomanda analize uzuale de sânge şi examene clinice de rutină pentru a elimina orice suspiciune de boală. Astfel, orice pacient ce beneficiază de controale şi analize regulate va avea şansa ca medicul să poată depista la timp afecţiunile cu care se poate confrunta.
Care sunt principalele analize de rutină, pe care le poate face oricine, indiferent de vârstă?
Analizele medicale recomandate pentru copii (între 0-18 ani): Hemoleucogramă cu formulă leucocitară, indici şi reticulocite (pentru depistarea unei anemii sau infecţii) – pentru screenigul anemiei se pot recolta analize şi din pulpa degetului sau călcâi (evitând astfel chinuirea copilului prin puncţionarea venelor); sumar de urină şi urocultură (pentru depistarea unei infecţii urinare); radiografie toracică (când există suspiciunea de pneumonie); examen ORL; examen coproparazitologic şi coprocultură (pentru depistarea viermilor intestinali sau diagnosticarea unei enterocolite bacteriene).
În funcţie de simptomatologia copilului şi de examenul clinic, medicul mai poate recomanda: sideremie, feritină, probe inflamatorii (VSH, proteină C reactivă, fibrinogen), exsudat faringian, ionogramă (sodiu, potasiu, magneziu, calciu), glicemie, profil lipidic (lipide totale, colesterol, trigliceride), proteinemie, transaminaze, uree, creatinină, acid uric, ASLO, fosfatază alcalină, teste alergologice dacă au apărut alergii.
Anumite analize de laborator (coprocultura, exsudatul nazo-faringian) pot fi necesare la intrarea în colectivităţi (creşă, grădiniţă), în vederea triajului epidemiologic. Nu trebuie să uităm de controlul anual stomatologic încă din primii ani de viaţă!
Analizele de rutină nu sunt justificate la copiii sănătoşi; sunt indicate doar la copiii care prezintă semne generale de boală: inapetenţă, eşecul creşterii în înălţime sau greutate, infecţii respiratorii frecvente, întârziere în dezvoltarea neurophisică şi a achiziţiilor motorii, somnolenţă excesivă sau iritabilitate, diaree, cearcăne, apatie, şi la care nu se poate pune diagnosticul doar pe baza examenului clinic.
Analizele medicale recomandate pentru adulţi (după 18 ani): hemoleucogramă cu formulă leucocitară, indici şi reticulocite; coagulogramă; probe inflamatorii (VSH, proteina C reactivă, fibrinogen); exsudat faringian; glicemie; profil lipidic (lipide totale, colesterol, trigliceride); proteinemie; transaminaze (TGO, TGP); uree şi creatinină; acid uric; ASLO; fosfatază alcalină; teste alergologice (dacă există simptomatologie); sideremie, feritină; ionogramă (sodiu, potasiu, magneziu, calciu); tensiunea arterială; ecografie abdominală; electrocardiogramă (EKG); ecocardiografie; sumar de urină şi după caz urocultură; serologiile virale; mamografie şi examenul citologic Babes-Papanicolau; radiografie toracică; colonoscopie (dacă există simptomatologie său istoric familial); examinarea aluniţelor la dermatoscop; consult stomatologic.
Ce investigaţii sunt recomandate la femei după ce şi-au început viaţa sexuală?
Colegiul American al medicilor ginecologi recomandă că testul Babeş Papanicolau să fie făcut după cum urmează:
-primul test este bine să fie făcut la vârsta de 21 de ani sau la 3 ani după începerea vieţii sexuale, dacă aceasta a avut loc mai devreme de vârsta de 21 de ani;
pentru femeile cu vârsta între 21 şi 30 de ani, testul este recomandat o dată la 2 ani;
-pentru femeile cu vârsta între 30 şi 64 de ani, testul este recomandat anual;
-pentru femeile cu vârsta peste 65 de ani, nu este necesar să mai facă regulat testul dacă:
a). au avut cel puţin 3 teste Papanicolau consecutive cu rezultate normale;
b). nu au avut rezultate anormale în ultimii 10 ani.
Împreună cu testul Papanicolau se face şi control ginecologic 1 dată/an;
Ecografie mamară sau mamografie şi la ce interval de timp trebuie efectuate?
Ecografia mamară este o investigaţie imagistică a sânilor, cu ajutorul ultrasunetelor, de prima intenţie pentru femeile tinere, înaintea vârstei de 40 ani. Practic, pentru medicul clinician, reprezintă o extensie a mâinii palpatorii la această categorie de vârstă, fie că este vorba de acuze subiective precum mastodinia sau durerea mamară din cadrul sindromului premenstrual, fie că este vorba de acuze obiective cum sunt cele legate de apariţia unui nodul la nivelul unui sân, ori o scurgere mamelonară sau orice altă abatere regională constată de medic sau relatată de pacientă.
În funcţie de antecedentele familiale şi personale ale pacientei, cât şi de severitatea leziunilor obţinute prin examenul clinic şi ecografic, poate rămâne singura explorare imagistică necesară până la vârsta de 35-40 ani.
După 40 de ani, mamografia reprezintă investigaţia imagistică de screening de prim rang în depistarea leziunilor cu potenţial evolutiv de tip cancer mamar (de pildă microcalcificarile mamare) pentru orice femeie. Ecografia mamară nu înlocuieşte mamografia anuală pentru femeile > 40 ani sau pentru cele cu risc crescut de a dezvolta cancer mamar. Ecografia mamară reprezintă, însă, o metodă complementară de descriere a maselor tumorale descoperite mamografic. Practic, la acesta vârstă reprezintă o verigă importantă şi facilă într-un lanţ de diagnostic!
În tandem cu mamografia, sau complementar acesteia, sensibilitatea şi specificitatea depistării cancerului mamar creşte spre 90%;
Care sunt indicatorii şi valorile în urma cărora medicul de familie pune diagnosticul de infecţie în corp?
Ca parte a răspunsului imun, inflamaţia joacă un rol important în apărarea organismului împotriva patogenilor precum virusuri, bacterii, fungi şi paraziţi, şi implică, în primul rând, o reacţie inflamatorie locală. Reacţiile inflamatorii locale pot fi însoţite de sinteză unor proteine numiţi reactanţi de fază acută.
Totuşi, activarea inadecvată a proceselor inflamatorii poate determina o serie de condiţii patologice, de exemplu bolile autoimune se declanşează când sistemul imunitar atacă celulele şi ţesuturile proprii pentru că le consideră non-self (străine) sau proliferarea tumorală şi metastazele pot avea loc când citokinele proinflamatorii „creează‟ un mediu favorabil progresiei cancerului.
a). Hemoleucograma completă – este o investigaţie utilizată pentru evaluarea generală a stării de sănătate pentru că permite detectarea mai multe patologii printre care infecţii, anemie, leucemie. În cadrul acestei investigaţii, sunt evaluate mai multe componente ale sângelui:
Globulele roşii (eritrocite, RBC) – transportă oxigenul;
Globulele albe (leucocite, WBC) – sunt elemente cheie ale sistemului imunitar;
Hemoglobina – este proteina ce leagă oxigenul de la nivelul eritrocitelor;
Hematocritul – reprezintă volumul ocupat de globulele roşii în raport cu volumul probei de sânge;
Plachetele (trombocitele, PLT) – sunt implicate în procesul de coagulare.
Neutrofilele – cel mai numeros tip de leucocite, joacă un rol major în apărarea antiinfecţioasă primară a organismului prin fagocitarea şi digestia microorganismelor, iar activarea lor necorespunzătoare poate duce la lezarea ţesuturilor normale ale organismului prin eliberarea de enzime şi agenţi piogeni.
Limfocitele – sunt un tip de leucocite (globule albe) care se produc un măduva osoasă a oaselor late, şi se găsesc în sângele din vase, dar şi în limfă sau organele limfatice.
b). Proteină C reactivă (CRP) – este un biomarker al inflamaţiei. Concentraţiile serice ale CRP cresc rapid (chiar mai mult de 100 de ori) ca răspuns la inflamaţie sau leziuni tisulare.
c). Fibrinogenul sau factorul I – este o glicoproteină dimerică produsă la nivelul ficatului şi care funcţionează ca substrat specific al trombinei şi, similar CRP, este un reactant pozitiv de fază acută (valorile fibrinogenului cresc ca răspuns la inflamaţie).
d). VSH (viteza de sedimentare a hematiilor) – se bazează pe proprietatea globulelor roşii de a se depune după ce sângele recoltat din venă a fost amestecat cu un anticoagulant. Este un test nespecific, putând fi modificat de orice proces inflamator, necrotic sau autoimun ce alterează structura proteinelor plasmatice. VSH-ul nu este o investigaţie specifică şi nu poate pune un diagnostic de boală, ci indică medicului că undeva în organism există o infecţie acută sau cronică, o boală cronică neinfecţioasă sau o dereglare a funcţiei normale a unor organe interne (ficat, rinichi, plămâni etc).
e). Urina – proba Stansfeld Webb – se recomandă în caz de suspiciuni de infecţii şi inflamaţii ale tractului urinar, glomerulonefrite, la gravide cu hipertensiune (pentru estimarea hematuriei), examen dipstick pozitiv pentru leucocite şi hematii, etc.
f). Urocultura – urina este, în general, un lichid steril, dar uneori bacteriile pot trece de la nivelul pielii în aceste uretre, cauzând infecţii ale tractului urinar (ITU). Analiza urocultură depistează şi identifică bacteriile din urină.
În urma cărei investigaţii se poate depista un nivel crescut al colesterolului?
Profilul lipidic măsoară nivelul lipidelor din sânge şi cuprinde un grup de analize medicale indicate în principal pentru determinarea riscului de boală cardiovasculară sau metabolică. Profilul lipidic conţine un grup de cinci analize medicale care evaluează metabolismul grăsimilor şi este recomandat ca analiza uzuală la adulţi: colesterol total; colesterol HDL; colesterol LDL; lipide totale; trigliceride.
Evaluarea colesterolemiei ar trebui să se facă periodic: după 20 de ani, cel puţin o dată la 5 ani; între 30 şi 39 de ani, o dată la 3 ani; între 40 şi 49 de ani, o dată la 2 ani; după 50 de ani, se recomandă în fiecare an.
Care sunt testele care pot „vedea‟ cancerul de col uterin?
Examenele medicale recomandate pentru screening-ul cancerului de col uterin sunt:
a). Testul Babes-Papanicolau; b). Testul HPV.
Examenele medicale recomandate pentru diagnosticarea cancerului de col uterin sunt: a). colposcopia; b). biopsia; c). conizatia.
Examenele medicale recomandate pentru a stabili stadiul cancerului de col uterin sunt:
a). testele de imagistică; b). examinarea vizuală a vezicii urinare (cistoscopie) şi a rectului.
Testele şi examenele medicale regulate detectează afecţiunile înainte să evolueze în boli greu de tratat şi de vindecat.
Dr. Simona Florescu, specilizare în medicină de familie şi medicină generală, competenţe în pediatrie, Concierge Doctor Intermedicas, Bucureşti
Istoricul medical familial contează
Persoanele care au rude apropiate cu maladii trebuie să ştie că depistarea istoricului familial este deosebit de important în afecţiunile tiroidiene, spre exemplu, deoarece simptomele sunt adesea insesizabile. Unele persoane descoperă că au o astfel de problemă doar după ce o rudă apropiată este diagnosticată, ceea ce le determină să îşi facă analizele.
Riscul este mai mare dacă boala este prezentă la unul dintre părinţi decât la o rudă de gradul II (unchi sau mătuşă). Totuşi, este important să discuţi cu întreaga familie, inclusiv cu rudele mai îndepărtate, despre aceste probleme de sănătate. Dacă o rudă de gradul I este diagnosticată, profită de ocazie să te testezi şi tu pentru a evita mulţi ani de simptome vagi şi diagnostice posibil greşite (o problemă foarte răspândită printre cei care suferă de afecţiuni tiroidiene).
Analizele de sânge pot ajuta medicul să diagnosticheze: hipertiroidismul; hipotiroidismul; tiroidita Hashimoto; boala Graves-Basedow şi alte boli ale tiroidei.
Acestea sunt făcute în paralel cu alte teste şi analize, printre care şi ecografia, tomografia computerizată ori, uneori, RMN-ul. Dacă în familie sunt cazuri de cancere (de colon, mamar, pulmonar, etc), sunt recomandate teste medicale regulat, în funcţie de vârstă, starea generală de sănătate, istoricul medical familial şi expunerea la diferiţi factori de risc, astfel:
Femei: screening cancer de col uterin; screening cancer mamar; screening osteoporoză; screening cancer colorectal; screening cancer de piele.
Bărbaţi: screening cancer de prostată; screening cancer colorectal; screening cancer de piele.
Aşa te pregăteşti pentru analize
Pentru ca analizele să reflecte cu adevărat starea sănătăţii, este foarte important să cunoşti câteva măsuri de pregătire pentru recoltare.
Încearcă să te prezenţi la medic dimneaţa, ideal între orele 7.00–9.00, pentru că este perioada optimă pentru recoltarea produselor biologice din care se vor face analizele. Puţine sunt excepţiile de la această regulă. În continuare, află cum te pregăteşti pentru investigaţiile uzuale!
Exsudatul faringian
De preferat, această analiză se recoltează dimineaţa, înainte de a consuma alimente sau lichide (acestea şterg agenţii patogeni existenţi pe suprafaţa amigdalelor şi/sau mucoasei faringiene). Este important să nu te speli pe dinţi, deoarece majoritatea pastelor dentare conţin substanţe antibacteriene, care distrug flora microbiană faringiană, denaturând rezultatul exsudatului faringian (care, în aceste condiţii nu va semnala prezenţa agenţilor patogeni). Bine de ştiut! Se poate efectua recoltarea exsudatului faringian şi la trei-patru ore de la ultima masă sau de la ultimul periaj dentar.
Recoltarea sângelui
Prelevarea probelor sangvine se face dimineaţa, înainte de consumul unor alimente sau lichide (mai ales dulci), pentru a nu altera rezultatele unor analize, cum ar fi, spre exemplu: glicemia, colesterolul sau trigliceridele. Alte analize sunt influenţate indirect de alimentaţie prin creşterea turbidităţii (opacităţii) sângelui. Sunt unele analize care impun unele reguli legate de dieta de dinainte de recoltare. De exemplu, pentru stabilirea nivelului lipidic, pacientul trebuie să respecte o dietă neschimbată timp de trei săptămâni înainte de recoltare, să nu mănânce 12-14 ore înainte de recoltare (poate să bea apă şi cafea neagră fără zahăr) şi se recomandă abstinenţă de la alcool timp 72 de ore înainte de recoltare.
În cazul unor analize, întreabă medicul dacă trebuie să întrerupi tratamentul medicamentos sau doar să comunici asistentului care efectuează investigaţia. Există anumite teste care se fac după administrarea unor substanţe sau medicamente cum ar fi: testul de toleranţă la glucoză (hiperglicemia provocată) care se face după administrarea de glucoză.
Recoltarea urinei
Este foarte important ca recoltarea urinei să fie efectuată corect şi să fie transportată rapid către laborator, dar şi pregătirea pentru recoltare este esenţială – se face din prima urină de dimineaţă, într-un recipient furnizat de laborator, de unică folosinţă, cu capac etanş, pentru a preveni vărsarea, evaporarea şi contaminarea probei de urină.
Pentru urocultură, recoltarea se face tot din prima urină de dimineaţă sau la cel puţin patru ore de la ultima micţiune, într-un recipient de recoltare steril, cu gâtul larg (exclus eprubete), numit urocultor. Urocultorul trebuie obţinut obligatoriu (pentru a garanta calitatea analizei) de la laborator. Transportul recipientului la laborator trebuie să se facă în mai puţin de o oră de la recoltare. Este important ca recoltarea să se facă înainte de începerea tratamentului cu efect antibiotic, deoarece antibioticele, de obicei, distrug flora microbiană, iar rezultatul uroculturii va fi negativ, chiar dacă infecţia urinară există!
Rezultatele care ne îngrijorează
Dintre numeroasele analize şi investigaţii medicale de rutină, iată care sunt rezultatele cele mai frecvente, care ar trebui să ne îngrijoreze şi să ne trimită la medic, pentru interpretare şi tratament.
Analizele de sânge – Anemia şi infecţiile
Anemia are întotdeauna o cauză şi nu este suficient un tratament cu fier, acid folic şi vitamine. Adesea, afecţiunea este cauzată de o alimentaţie dezechilibrată sau precară în substanţe nutritive. Însă, la maturitate, anemia apare din alte cauze, decât cele legate de carenţe de minerale şi vitamine.
La interpretarea unei hemoleucograme, a VSH-ului şi a proteinei C reactive se poate suspecta existenţa unei infecţii în corp. Din păcate, nu se poate preciza unde este localizată infecţia. În acest caz sunt utile alte investigaţii, dar şi discuţia cu medicul şi prezentarea în detaliu a simptomelor.
Când ASLO este mărit
Rezultatul peste limitele admise la testul ASLO ar trebui să te îngrijoreze, pentru că această analiză arată valori mari când în organism este streptotocul beta-hemolitic. Vorbim despre o bacterie destul de agresivă, care poate afecta multe organe, articulaţiile, sistemul nervos, chiar şi inima.
Nivelul crescut de colesterol
O colesterolemie marită, de peste 200 mg /dL poate indica tulburări ale grăsimilor din organism. Cea mai periculoasă afecţiune este ateroscleroza – o boală care „atacă‟ vasele sangvine şi predispune la infarct miocardic, hipertensiune arterială, accident vascular cerebral.
Rezultate anormale la Testul Babeş-Papanicolau
Orice rezultat anormal legat de acest test ar trebui să alarmeze. Vizita la medic şi un tratament început cât mai devreme pentru transformările atipice ale celulelor colului uterin pot salva viaţa multor femei. Aceste anomalii pot evolua în cancer de col.
@shutterstock, arhivă
