Merită să iei suplimente alimentare sau nu? Află opinia controversată a unui expert!

Multivitaminele fac parte deja din rutina multora. Dacă îţi doreşti să le incluzi şi tu pentru a-ţi îmbunătăţi aportul de vitamine şi a avea mai multă energie, ia în calcul şi sfaturile unui medic britanic care are o opinie controversată cu privire la suplimentele alimentare.

image

Doctorul britanic Amir Khan a apărut recent la postul de televiziune britanic ITV pentru a-și împărtăși opinia controversată despre multivitamine și influenţa acestora asupra sănătăţii şi bunăstării celor care le iau fără a cere sfatul unui medic.  Întrebat fiind ce suplimente alimentare ar trebui să luăm, el a dezvăluit: „Multe persoane nu vor fi de acord cu mine, dar nu există dovezi reale pentru care este indicat să iei multivitamine în fiecare zi, dacă ai o dietă echilibrată din punct de vedere nutrițional‟. Cu toate acestea, există o vitamină pe care o recomandă.

Ce suplimente sunt necesare?

Este, totuşi, o vitamină pe care medicul Khan o recomandă a fi luată sub forma unui supliment, mai ales în sezonul rece. Aceasta este vitamina D. Potrivit Woman and Home, el a explicat că, de cele mai multe ori, lumina soarelui și alimentele bogate în vitamina D sunt suficiente pentru a ne menține nivelul de nutrienți, dar, în lunile de iarnă, „pur și simplu nu este suficientă‟ lumină naturală pentru a ne oferi cantitatea potrivită.

Te-ar mai putea interesa: Tu îţi asiguri suficientă Vitamina D iarna?

De unde este cel mai bine să-ţi iei nutrienții esențiali?

Expertul britanic susţine alimentele în stare proaspătă ca surse de încredere în procurarea elementelor nutritive esenţiale. Este vorba, în special, de legume cu frunze de culoare verde închis, care sunt cu adevărat bogate în nutrienți, ficatul și ouăle, peştele (somon, ton), cartofii dulci despre care el spune că au o mulțime de nutrienți, precum complexul de vitamine B. A mai indicat nucile și semințele, inclusiv semințele de in, chia, care sunt unele dintre cele mai bune alimente pentru menținerea sistemului imunitar, deoarece sunt bogate în acizi grași Omega-3 și fibre.

Vezi și: 3 suplimente alimentare care pot normaliza tensiunea arterială

Cine are cu adevărat nevoie de suplimente alimentare?

Există şi câteva excepții de la regula doctorului Amir de a evita vitaminele și de a acorda prioritate alimentelor. El a spus că, la recomandarea unui medic, femeile însărcinate au adesea nevoie să ia acid folic și fier pentru dezvoltarea bebelușilor și că pesoanele în etate, în special cei care au peste 60 de ani, ar trebui să ia și vitamine, deoarece absorbția nutrienților poate fi încetinită din cauza vârstei.

Persoanele care au o malabsorbție sau o problemă intestinală, cum ar fi boala Crohn, sau care suferă de o boală inflamatorie a intestinului, au o deficiență nutrițională ar trebui să ia suplimente alimentare, mai ales dacă doctorul lor de familie sau specialist le-a prescris în urma unor analize medicale.

FOTO: Shutterstock



Recente

Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg
Tarta cu stafide si cumale  Sursa foto shutterstock 2221893461 jpg
retete chiftele jpg