5 semne că eşti aproape de menopauză. Analizează-ţi sănătatea şi ia măsuri

1 shutterstock 727824223 jpg jpeg

Bufeuri, palpitaţii, dureri de cap – iată doar câteva dintre „chinurile“ prin care treci odată cu instalarea menopauzei. Cum paleta de simptome pe care le dă menopauza este destul de largă, n-ar fi rău să afli din vreme cum să recunoşti această etapă pentru a alunga neplăcerile, eventual cu ajutorul unui medic.

Iei mai uşor în greutate

În preajma vârstei la care apare menopauza îţi este tot mai greu să-ţi reduci greutatea corporală. O alimentaţie potrivită te susţine în lupta cu kilogramele în plus, dar şi cu bufeurile, durerile de cap, transpiraţia abundentă, palpitaţiile.

Un truc simplu pentru a fi într-o formă fizică bună este să mănânci mai des, la fiecare 3-4 ore, dar mai puţin. O reducere a porţiilor şi introducerea gustărilor, dacă ele lipsesc, sunt importante pentru a obţine rezultatele dorite. Mai mult, încearcă să nu te cântăreşti prea des. Este de ajuns o dată pe săptămână. Cântăririle frecvente îţi permit să observi din timp cât ai luat în greutate şi să iei măsuri prin schimbarea dietei şi prin sport.

Ştiai că majoritatea femeilor ajung la menopauză în jurul vârstei de 50 de ani?

Treci rapid de la o stare la alta

Menopauza nu se manifestă numai fizic, ci şi emoţional. Nivelul de hormon estrogen scade semnificativ în jurul vârstei de 50 de ani, ceea ce poate conduce la apariţia unor stări foarte neplăcute: treceri bruşte de la o stare de spirit la alta, oboseală, iritabilitate, dificultate de concentrare, anxietate, stres şi chiar depresie. În această situaţie, terapia hormonală poate fi de ajutor. Medicul specialist poate indica anumite medicamente antidepresive care să combată şi bufeurile, frecvente în cazul instalării depresiei. Este nevoie şi de o schimbare a stilului de viaţă cu adoptarea unei diete bogate în proteine şi practicarea de gimnastică sau aerobic.

Te poţi confrunta cu uscăciune vaginală

Pe măsură ce te apropi de vârsta menopauzei, vaginul începe să suporte schimbări: ţesutul de la nivelul acestuia se subţiază, secreţiile se reduc. Din aceste cauze, apar o serie de neplăceri: uscăciunea, durerea în timpul actului sexual. Activitatea sexuală regulată şi stimularea în timpul preludiului sunt de ajutor pentru a menţine sănătatea ţesutului vaginal.

Şi flora vaginală este influenţată negative la menopauză de scăderea nivelului de hormon estrogen. De aceea te poţi confrunta cu senzaţii de mâncărime şi iritaţii.

Lubrifierea zonei este indicată, iar dacă problema persistă este necesară vizita la medical ginecolog pentru a primi un tratament pe bază de estrogen care se poate aplica şi local sub formă de cremă.

Transpiri prea mult noaptea

Dacă te trezeşti peste noapte lac de sudoare este posibil să fi ajuns la vârsta menopauzei. Transpiraţia nocturnă îţi dă o senzaţie la fel de neplăcută ca bufeurile de peste zi şi pot fi însoţite de palpitaţii. Pentru a le preveni, păstrează pe cât posibil dormitorul răcoros. Trage jaluzelele pe timpul zilei sau deschide aerul condiţionat. Foloseşte pijamale şi lenjerie de pat din bumbac şi evită-le pe cele realizate din materiale care favorizează supraîncălzirea şi transpiraţia abundentă.

Nu reuseşti să dormi

Transpiraţia nocturnă nu e singurul simptom al menopauzei care nu-ţi dă pace în timpul nopţii. Scăderea nivelului de hormon progesteron te ţine trează până târziu în noapte. Este un hormon de care depinde odihna ta, iar reducerea lui îţi aduce şi anxietate, tulburări de somn, nelinişte, treziri nocturne frecvente. Ce poţi face? Bea mai puţină cafea sau renunţă la ea şi fă mişcare cel puţin o jumătate de oră în fiecare zi.

@shutterstock



Recente

pregnant woman early pregnancy with hands belly sitting sofa home jpg
Sarmale cu ciuperci si hrisca  Sursa foto shutterstock 574268035 jpg
kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg