Ce trebuie să ştii despre sterilet

1 66895 original jpg jpeg

La femei, după anticoncepţionale, steriletul este cel mai utilizat mijloc de contracepţie. Vrei să ştii dacă această metodă de protecţie împotriva sarcinilor nedorite ţi se potriveşte? Citeşte în rândurile de mai jos lucrurile de bază despre sterilet.

Dacă nu ştiai acest lucru,steriletul,care este un dispozitiv intrauterin,te protejează în proporţie de până la 99% de eventualele sarcininedorite.

Procent uriaş,nu? Trebuie însă să mai ştii că,de obicei,medicii recomandă acest dispozitiv femeilor care au născut,deşi cele mai noi studii în domeniu au scos la iveală că steriletul poate fi montat şi la cele care nu sunt mame.

Cu un singur amendament,că există riscul să apară mai multe reacţii adverse la femeile care nu au născut decât la celelalte.

Mitul că incomodează în timpul sexului – FALS

Dacă este bine montat,de asta se ocupă medicul specialist,steriletulnu trebuie să producă durere şi nici măcar un minim disconfort. Este doar un mit demontat de studiile ştiinţifice faptul că acest dispozitiv ar afecta viaţa sexuală.

Însă,în cazul în care există dureri în timpul actului sexual,este posibil ca acesta să-şi fi mutat poziţia şi atunci este foarte important să mergi la medic să verifice. De regulă,această metodă nu este dureroasă,deoarece steriletul este implantat în uter şi nu în vagin.

Steriletul de cupru ţine 12 ani

Când te hotărăşti să apelezi la această metodă,medicul îţi va propune două variante de dispozitiv,din cupru sau hormonal.

Primul are dimensiuni mici şi este confecţionat din cupru,iar al doilea,cel hormonal,este la fel de eficient ca anticoncepţionalele şi acţionează întocmai,modificând endometrul şi împiedicând fecundarea.

Steriletul hormonalacţionează până la cinci ani,în timp ce dispozitivul din cupru are o perioadă de valabilitate de până la doisprezece ani.

Foloseşte absorbante în loc de tampoane

Acestea au câte un cadru din plastic de care se prind inelele de cupru sau piesele de hormoni;acestea se fixează în uter,şi mai rămân două fire în vagin,pe care trebuie să le verifici după fiecare menstruaţie.

Ele îţi vor spune că steriletul este la locul lui. Se poate întâmpla,dacă foloseşti tampoane interne,să-l deplasezi fără să-ţi dai seama. Medicii recomandă folosirea absorbantelor în locul tampoanelor şi controlul ginecologic anual.

Poate da efecte adverse

În general,steriletul este o metodă eficientă şi care nu prezintă riscuri pentru sănătate,dar există şi cazuri,rare,ce-i drept,când pot apărea unele tulburări.

De exemplu,pot apărea crampele sau durerile abdominale,disconfort,sângerări,febră,inflamaţii şi chiar sarcinii extrauterine.

Dintre toate,o complicaţie care poate apărea este perforarea peretelui uterin. Însă astfel de cazuri sunt foarte rare.



Recente

Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg
femeie iarna jpg
Chiftele in sos dulce acrisor  Sursa foto shutterstock 2266512437 jpg
femeie gateste jpg
young woman drinking juice home jpg
clickpentrufemei ro   Pantofi de damă articole de garderobă care definesc stilul jpg