Cum se interpretează testul Babeş-Papanicolau

1 74672 original jpg jpeg

De când ţi-ai început viaţa sexuală trebuie să faci această investigaţie obligatorie, ca să-ţi menţii sănătatea în stare bună. Anual sau la cel mult doi ani, fă testul Babeş-Papanicolau şi află dacă au apărut modificări celulare. Doar aşa poţi detecta cancerul de col uterin în fază incipientă.

Ce este această investigaţie şi cum ne protejează sănătatea? Testul Babeş-Papanicolau (PAP) este o procedură simplă,care nu doare şi prin care se poate descoperi apariţia unor infecţii virale,cea mai des întâlnită fiind cea cu virusurile papiloma umane (HPV),care produce modificări la nivelul celulelor colului.

De reţinut că acest test nu dă un diagnostic cert că ai sau nu cancer de col uterin,dar îl determină pe specialist,în funcţie de rezultate,să-şi pună întrebări cu privire la existenţa unor celule bolnave în corp.

Dacă e cazul,adică dacă detectează celule anormale care par a fi maligne,medicul ginecolog  recomandă colposcopie,apoi un test HPV şi,la final,dacă e nevoie,se face biopsie. Adică se prelevează o porţiune de ţesut bolnav.

Optează pentru investigaţia în mediu lichid

Testul Babeş-Papanicolau poate fi efectuat în două moduri:în mediu uscat sau în mediu lichid. Testul efectuat în mediu uscat constă în întinderea unor celulele pe o lamă de sticlă şi fixarea lor cu un spray.

Pentru a doua metodă,testul în mediul lichid,se foloseşte o spatulă pentru recoltare,care se „spală“ într-un lichid în care vor pluti celulele. În ambele proceduri,se face examinarea celulelor la microscop.

Testul în mediul lichid are o acurateţe mai mare,iar celulele recoltate astfel nu se deteriorează,aşa cum se poate întâmpla în cazul metodei pe lamă. 

Cum îl citeşti,în funcţie de clasă

Testul Babeş-Papanicolauîţi poate spune că ai infecţie cu HPV,dar îţi mai poate arăta şi că în corp sunt prezente unele infecţii determinate de fungi (candidoze),de bacterii (vaginite) sau paraziţi (tricomonaze). Un rezultat anormal poate să detecteze modificările celulare precanceroase,canceroase şi polipii cervicali.

Analiza Babeş-Papanicolau se face după cinci clase,care sunt stabilite în funcţie de gradul de modificare a celulelor din colul uterin.

Prin urmare,clasa Ireprezintă existenţa unor celule normale.

La clasa IIsunt încadrate celulele cu modificări atipice benigne (celule epiteliale cu modificări de natură inflamatorie,limfocite,histiocite).

Clasa IIIarată o citologie sugestivă,dar nu neapărat malignă.

Clasa IVindică celule suspecte pentru malignitate.

Clasa V,care este şi cea mai gravă,arată prezenţa unor celule canceroase.



Recente

Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg