Endometrioza, o boală ascunsă

1 70496 original jpg jpeg

Deşi se ştie de această boală de mai bine de un secol, medicii nu au reuşit să afle nici până în zilele noastre care sunt cauzele apariţiei endometriozei. Şi mai trist este faptul că această afecţiune duce la infertilitate.

Numele bolii derivă de la endometru,acea mucoasă care căptuşeşte cavitatea uterină. Endometrioza reprezintă prezenţa ţesutului endometrial crescut în afara cavităţii uterine cum sunt ovarele,vezica urinară,dar şi în locuri mai puţin aşteptate:plămânii,intestinele,ţesutul miocardic,creier.

Celulele care alcătuiesc endometrul sunt eliminate,în mod firesc,la menstruaţia din fiecare lună. În cazul celulelor endometriale aflate în afara uterului,acestea rămân blocate în acelaşi loc,iar la fiecare ciclu menstrual au tendinţa să crească. Simptomele pe care femeile le pot resimţi sunt asemănătoare cu cele de la sindromul intestinului iritabil,boala inflamatorie pelvină,cancerul ovarian,cancerul de colon,apendicita.

Ştiai că?

La nivel mondial,1 din 10 femei suferă de endometrioză.

Printre cele mai cunoscute simptome sunt:

·         Dureri mari în primele zile de menstruaţie

·         Dureri în timpul contactului sexual

·         Infertilitate

·         Tulburări de urinare în timpul ciclului menstrual

·         Balonare permanentă,crampe abdominale

·         Sângerări mai puternice pe parcursul menstruaţiei

·         Menoragie (menstruaţie prelungită)

Endometrioza este una dintre principalele cauze ale infertilităţii la femeile aflate la vârsta potrivită pentru a deveni mame. Ţesutul anormal crescut în zone în care el nu ar trebui să existe împiedică fie ovulaţia,fie ca ovulul să se implanteze,fie să treacă de trompele uterine. Cea mai folosită metodă pentru a diagnostica endometrioza este laparoscopia. Această procedură medicală constă într-o mică incizie în abdomen şi,cu ajutorul laparoscopului (un instrument lung si subtire cu cameră în capăt),se examinează cavitatea pelvină. Totodată,laparoscopia este şi metoda prin care endometrioza este îndepărtată,pentru că o dată ce a fost depistată existenţa ţesutului endometrial,medicul cauterizează locul cu ajutorul laserului. Intervenţia se face sub anestezie generală. Din păcate,endometrioza este o afecţiune care nu se vindecă în totalitate şi care poate să reapară după o perioadă.

Sfatul specialistului:

Dr Andreas Vythoulkas,medic obstetrică-ginecologie,cu supraspecializare în infertilitate

”Durerile din timpului actului sexual,precum şi cele din timpul menstruaţiei,dar şi rezultatul analizei de sânge CA 125 în afara valorilor normale sunt semne destul de evidente pentru existenţa endometriozei. Din păcate,aceasta este una dintre cauzele infertilităţii şi de multe ori această boală este subdiagnosticată. Dacă vârsta pacientei este cea potrivită momentului de a deveni mamă,după intervenţia laparoscopică,sarcina poate să apară pe cale naturală. Dacă vârsta este mai mare de 35 de ani,după laparoscopie,recomandarea este de a începe efectuarea analizelor pentru fertilizare in vitro”. 



Recente

pregnant woman early pregnancy with hands belly sitting sofa home jpg
Sarmale cu ciuperci si hrisca  Sursa foto shutterstock 574268035 jpg
kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg