Iată cum să te protejezi de insecte vara

1 70184 original jpg jpeg

Zilele toride au adus cu ele şi apariţia insectelor, care ne înconjoară peste tot în aer liber, indifferent de locul în care suntem. Din păcate, acestea sunt nu doar nesuferite, ci chiar periculoase, pişcăturile lor reprezentând o ameninţare pentru sănătate, mai ales în cazul persoanelor care au alergie la ele.

De cele mai multe înţepăturile de insecte sunt doar dureroase şi provoacă senzaţia de mâncărime,dar uneori ele pot fi grave. De exemplu,înţepăturile de albine pot provoca reacţii alergice,muşcăturile de căpuşe pot transmite boală Lyme,iar ţânţarii pot transmite virusul meningitei West Nile. Respectarea câtorva reguli de siguranţă în aer liber pe timp de vara şi nu numai pot fi de folos pentru a preveni astfel de probleme.

„Pentru a nu atrage insectele în timp ce ne aflăm în aer liber este recomandat să purtăm haine deschise la culoare în culori neutre,cu mâneci lungi şi pantaloni lungi. În cazul în care ieşirea are loc în pădure sau în parcuri mai sălbatice,purtarea unor şosete peste pantaloni cu rolul a împiedică fixarea căpuşelor se poate dovedi utilă,la fel că şi încălţămintea închisă şi pălăriile cu boruri largi. Nu în ultimul rând,este recomandată folosirea unui produs anti insecte pe zonele de corp care rămân neacoperite de haine”,recomandă doamna doctor Ana Maria Vlad.

Pentru că cei mici sunt mai sensibili,este important să fie acordată o atenţie deosebită protejării lor. Plasele antitantari,spre exemplu,vor oferi cea mai bună protecţie pentru copiii sub 2 luni în perioada de maximă activitate a ţânţarilor,adică la apusul şi la răsăritul soarelui.

Pentru a ţine insectele la distanţă poate fi eficient şi un ventilator (un curent de aer de 5km/h împiedică ţânţarii să zboare),precum şi lumânările cu lămâiţă,torţele tiki şi led-urile sau lumina galbenă pentru becurile exterioare. Pentru a diminua numărul de ţânţari din preajma casei este recomandată eliminarea surselor de apă stătută,cum ar fi ghivecele de flori,apă pentru păsări sau animale etc.

Ce nu este recomandat să nu facem

Deşi produsele antiinsecte sunt sigure,este important ca folosirea lor să se facă cu atenţie şi numai de către adulţi. În niciun caz copiii nu trebuie să-şi aplice singuri soluţiile. Un adult îşi va aplica produsul pe mâini,după care va întinde produsul pe pielea copilului.

Dispozitivele antitantari,cum ar fi produse de tip clip-on,brăţări antitantari,dispozitive cu ultrasunete-sunt ineficiente sau chiar toxice,astfel încât utilizarea lor trebuie realizată cu maximă atenţie.

Sunt de evitat zonele cu stupi/cuiburi de viespi,precum şi mersul desculţi în iarbă.

Usturoiul,suplimentele de vitamina B1 nu funcţionează împotriva insectelor,iar hainele mulate nu protejează deoarece ţânţarii pot înţepa prin ele. La fel de puţin indicate sunt şi hainele închise la culoare sau în culori vii,înflorate şi parfumurile dulci şi puternice,care au un efect contrar şi atrag insectele.

Insectele iubesc băuturile dulci aproape la fel de mult că şi noi,aşa că trebuie să fim în mod deosebit atenţi atunci când consumăm lichide dulci în aer liber,mai ales din doze de aluminiu. Neputând vedea conţinutul dozelor poate fi înghiţită accidental o albina sau viespe atrasă de lichidul dulce.



Recente

Supa crema de cartofi  Sursa foto shutterstock 2492937387 jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg