Medicamente care îngraşă

1 80090 original jpg jpeg

Puţină lume ştie că medicamentele joacă un rol important în determinarea greutăţii unei persoane. Anumite substanţe din produsele farmaceutice pot crea dezechilibre hormonale, care favorizează apariţia kilogramelor în plus.

Luarea în greutate reprezintă, adeseori, un efect secundar al anumitor tratamente medicamentoase. Acestea pot interveni în procesul normal de metabolizare al alimentelor. Pastilele cauzează creşterea în greutate în mod diferit: fie prin mărirea apetitului, prin alterarea modului în care sunt stocate grăsimile, fie prin modificarea nivelului de insulină. Printre cele care îngraşă se numără medicamentele folosite în tratarea depresiei, a anxietăţii, a migrenelor, a hipertensiunii sau a diabetului. Periculoşi sunt şi unii steroizi, dar şi unele contraceptive.

Antidepresivele cresc pofta de mâncare

Persoanele care suferă de depresie pot simţi nevoia să mănânce mai mult ca de obicei, întrucât mâncarea dă o stare de bine, pe moment. Obiceiul, combinat cu tratamentul cu antidepresive, duce la creşterea în greutate. Acest lucru se explică prin faptul că antidepresivele interferează cu serotonina, neurotransmiţătorul care reglează anxietatea şi starea de spirit, controlând şi apetitul. Antidepresivele pot creşte pofta de alimente bogate în carbohidraţi, cum ar fi pâinea, pastele şi deserturile. De asemenea, trebuie remarcat şi faptul că depresia poate duce la oboseală şi la inactivitate, ceea ce determină creşterea în greutate. 

Anticoncepţionalele provoacă dezechilibre

Multe femei se feresc de anticoncepţionale tocmai pentru că sunt convinse că acestea îngraşă. Medicii ginecologi infirmă această prejudecată, dar susţin că anumite contraceptive pot da peste cap metabolismul şi pot favoriza retenţia de apă, mai ales înainte de perioada menstruaţiei. De asemenea, creşterea de la 1 la 4 kilograme poate fi doar un efect secundar temporar, care dispare după câteva luni de contracepţie. Pentru a evita acumularea kilogramelor suplimentare, este indicat să se folosească contraceptivele cu doze mici de estrogen.

Antihistaminicele au reacţii adverse

Anumite medicamente care atenuează simptomele alergiei pot duce la surplus de greutate la persoanele care iau această medicaţie în mod constant. S-a constatat faptul că efectul de îngrăşare este mai prezent în cazul bărbaţilor. Tot în cazul antihistaminicelor, s-a mai constat faptul că acestea ar provoca o stare permanentă de somnolenţă, determinându-l pe bolnav să devină sedentar, dar şi o stare de sete pe care mulţi o confundă cu nevoia de a mânca.



Recente

Tort cu caramel si curmale  Sursa foto shutterstock 1253436871 jpg
CLICKPENTRUFEMEI RO spacejoy XM miHibz64 unsplash jpg
set bijuterii jpg
9808 jpg
Supa rece cu iaurt  Sursa foto shutterstock 52914679 jpg
Prajiturele cu gris  Sursa foto shutterstock 2582351511 jpg
pantofi cu toc cum sa alegi inaltimea potrivita fara a renunta la confort si stil jpg
Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg