Mituri despre alergii, demontate de specialişti. Mierea combate, cu adevărat, rinita alergică?

1 alergii jpg jpeg

Suntem abia la începutul lunii februarie, însă primăvara se apropie cu paşi repezi, la fel şi sezonul alergiilor. Atunci când temperaturile încep să crească, multe persoane încep să strănute abundent, să se confrunte cu nas înfundat şi cu ochi roşii. Cum alergologia este una dintre cele mai căutate specialităţi, astăzi demontăm câteva mituri despre alergii, în care mulţi încă mai cred.

Problematica alergiilor este o temă foarte discutată de către specialiştii din întreaga lume. De pildă, se estimează că în Statele Unite ale Americii peste 50 de milioane de oameni suferă de alergii, iar, în România, mii de români descoperă în fiecare an că sunt alergici la ambrozie. Există multe speculaţii în jurul cauzelor declanşatoare, dar şi în jurul tratamentelor. Iată câteva lucruri concrete despre alergii, care te vor ajuta să îţi gestionezi simptomele şi să te simţi mai bine pe tot parcursul anului!

Mitul 1: „Alergiile dispar în timpul iernii‟

Răspunsul este: Nu! Există o varietate de alergeni „de interior‟, precum: acarieni, păr de animale, mucegai decoraţiuni prăfuite de sărbători, brazii şi Crăciun şi mirosul lor etc. Dacă deja te confrunţi cu o alergie netratată, este posibil să devii sensibil şi la aceşti alergerni.

Citeşte şi: Cum să gestionezi corect alergiile în timpul călătoriilor în străinătate 

Citeşte şi: Motivele pentru care îţi curge nasul doar dimineaţa, după trezire. Ce boli sunt indicate de acest simptom? 

Mitul 2: „Doar adulţii îşi pot da seama că sunt alergici‟

Fals! Alergiile pot să apară indiferent de vârstă. Ele se declanşează atunci când sistemul imunitar identifică o substanţă, cum ar fi polenul sau acarienii, ca fiind dăunătoare, apoi o atacă, eliberând compuşi care pot afecta sinusurile, ochii, căile respiratorii, pielea şi sistemul digestiv. Un studiu amplu a constatat că aproape jumătate dintre cei care au alergii la ierburi au dezvoltat aceste simptome la vârsta adultă.

Mitul 3: „Mierea combate simptomele rinitei alergice‟

Depinde. Mierea de Manuka poate ajuta, însă dacă eşti deja alergic la polen este posibil ca mierea să îţi facă mai mult rău. Albinele fac miere din plante cu flori, aşa că trebuie să te asiguri, înainte de consum, ce tip de miere vei folosi.

Ţine cont că schimbările climatice pot agrava simptomele alergiei! În acest context, specialiştii îşi recomandă să foloseşti purificatoare de aer.

Mitul 4: „Medicamentele se iau doar în sezonul alergiilor‟

Depinde. Pentru alergiile sezoniere, medicamentele pot diminua simptomele, însă atunci când te confrunţi cu alergii pe tot parcursul anului, cel mai bine este să consulţi un alergolog. El te va ajuta să descoperi la ce substanţă eşti alergic şi îţi va recomanda tratamentul potrivit nevoilor tale. Medicul va decide cât timp va fi nevoie să iei medicamentele.

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Supa crema de cartofi  Sursa foto shutterstock 2492937387 jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg