Obiecte obişnuite care pot fi utilizate în moduri inedite. În ce situaţii te poate ajuta aţa dentară?

1 shutterstock 227434273 jpg jpeg

Dacă, de obicei, cumperi lucruri pentru a folosi într-un singur scop, nu pierde de vedere alte utilizări pe care le pot avea.

Lucrurile pe care le folosim de obicei au devenit parte integrantă a rutinei zilnice, de aceea am încetat să ne gândim la ce altceva ne-ar putea fi utile. Aşa cum bicarbonatul de sodiu poate fi integrat nu doar într-o reţetă culinară, ci şi într-o soluţie de curăţare a unor suprafeţe din casă, ai lucruri în jurul tău care pot fi de ajutor în multe alte situaţii decât cele pentru care au fost create iniţial. Descoperă-le întregul potenţial!

Lacul de unghii

O sticlă de lac de unghii incolor poate coferi strălucire unghiilor. În cazul în care colanţii încep să se rupă sau marginile hainelor se destramă, aplică un strat de ojă pentru a preveni deteriorarea. De asemenea, cu acesta mai poţi acoperi marginile de pe fundul recipientelor metalice, cum ar fi cele de cremă de ras, pentru a nu rugini.

Cleştele de bucătărie

Acest cleşte face gătitul mai uşor în mai multe moduri. Cu ajutorul lor poţi scoate pastele din apa clocotită sau poţi întoarce carnea dintr-o tavă pusă la cuptor ori dintr-o tigaie. Cu ea poţi obţine şi zeamă de lămâie. Dacă nu ai un storcător la îndemână şi ai o lămâie ceva mai scată sau tare, aşezi o jumătate de lămâie între braţele cleştelui şi strângi.

Filtrul de cafea

Sarcina unui filtru de cafea este destul de importantă: filtrează zaţul de cafea şi permite obţinerea unei cafele gata de savurat. Filtrele de cafea mai au o utilitate: fac să strălucească suprafeţele din sticlă. Dacă trebuie să ştergi petele de apă, dar nu ai la îndemână o cârpă din microfibră, caută un filtru de cafea. Nu va lăsa niciuo urmă, cu excepţia cazului în care l-ai folosit de prea multe ori. Îl poţi încerca şi pentru curăţarea ferestrelor, a geamurilor, oglinzilor.

Partea de jos a unui filtru de cafea poate fi bună şi ca strecurătoare. Va pentru prinde bucăţi mai mici de alimente pe care găurile de strecurătoare le pot lăsa să treacă. În plus, dacă aşezi una în partea de jos a unui ghiveci, îţi poţi uda plantele fără a-ţi face griji că va ieşi ceva din ghivechi înafara excesului de apă.

Ouăle şi cojile lor

Datorită elementelor nutritive şi a proteinelor din ouă, cum ar fi luteina şi albumina, ouăle sunt excelente pentru piele şi păr. Poţi amesteca albuşurile cu apă pentru a crea o mască de faţă sau poţi combina gălbenuşul cu ulei de măsline pentru a face un balsam de păr. Ai grijă să limpezeşti părul cu apă călduţă nu fierbinte, altfel încât gălbenuşul să nu se fixeze în păr.

Cojile de ouă n-ar trebui aruncate cu atâta uşurinţă. Le poţi adăuga în compostul plantelor tale favorite. De asemenea, se pot sfărâma şi pune pe suprafaţa solului pentru a ţine melcii la distanţă de plante datorită texturii aspre. Tot pentru plante poţi păstra apa în care ai fiert ouă. Le va da un pus de elemente nutritive care nu trebuie risipite.

Aţa dentară

Medicul dentist îţi recomandă să foloseşti zilnic aţa dentară. Aceasta nu te ajută numai să scapi de resturile de alimente dintre dinţi şi-ţi îmbunătăţesc igiena orală. O poţi folosi în locul unei sfori, pentru a agăţa diverse lucruri. Cu ea poţi coase nasturi dacă ai rămas fără aţă albă de cusut. Aţa dentară este utilă şi pescarilor, care o pot utiliza în loc de gută. În lipsa unor şireturi, în caz de urgenţă, poţi recurge la aţa dentară. Poate deveni şi sfoară de întins rufele, la camping, sau o poţi folosi pentru tăierea brânzei, a unui blat de tort sau a mămăligii. Acelaşi lucru este valabil şi pentru o fotografie într-un album. Dacă trebuie să o îndepărtezi, treci cu grijă un fir de aţă dentară între fotografie şi suprafaţa pe care este lipită.

FOTO: Shutterstok



Recente

Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg