Ai copil adolescent? Nu intra în criză!

Adolescenţa este o perioadă dificilă în viaţa de familie. Copilul pe care până mai ieri îl dădeai exemplu de bună purtare a devenit un rebel: te contrazice, este într-o negare permanentă, nimic nu-i este pe plac, vrea tot mai multă autonomie.

În corpul lui s-au declanşat adevărate furtuni hormonale,iar mintea îi este o învălmăşeală de gânduri. Orice ai spune,ca părinte,te loveşti de un refuz. „Părinţii nu trebuie să se îngrijoreze,criza adolescenţei este o etapă firească în dezvoltarea fizică şi emoţională a copiilor“,spune psihologul Ciprian Măgdici,de la Clinica Tri-San.

Este normal să fiu respins de propriul copil? Cum să gestionez această perioadă dificilă?,sunt întrebările cele mai frecvente ale părinţilor.Mărturiile adolescenţilor

„Mama este mereu pe urmele mele. Pur şi simplu mă sufocă“,se plânge Corina,o adolescentă în vârstă de 14 ani. La rândul său,Anca (40 de ani),mama unei  fete  în vârstă de 13 ani,se confesează:„Când devine încăpăţânată,încerc să nu-i fac pe plac şi nu cedez nici eu“.

Radu (14 ani) este deranjat de atitudinea hiperprotectoare a familiei.„Părinţii noştri vor să rămânem copii tot restul vieţii,ceea ce este imposibil. Sunt cicălitori,ei consideră că nu suntem capabili să ne descurcăm. Nu mai suntem copii,iar ei nu ne iau în serios“,spune el.

Un paradox

Adolescenţa este un proces natural de separare a copiilor de părinţi,până la această etapă,cele mai importante persoane în viaţa urmaşilor. Acum,părinţii devin personaje secundare,deoarece copiii îşi creează propriul mediu social. Din această cauză,copiii îşi resping părinţii şi le contestă autoritatea.

„Adolescenţii vor afecţiune ca un copil de 8 ani şi vor independenţă şi libertate ca un adult de 30. Un părinte responsabil trebuie să ştie să gestioneze acest paradox,să înveţe să jongleze cu nevoia de autonomie a adolescentului şi cu grija sa pentru reguli şi impunerea unei discipline“,avertizează psihologul Ciprian Măgdici.

Adolescenţa este o perioadă de mare fragilitate emoţională. „În ciuda nevoii imperative de a-şi afirma autonomia,copilul are nevoie de reguli care să-i confirme soliditatea relaţiei parentale şi care să-l împiedice să cadă în capcana unor tentaţii specifice vârstei“,mai spune psihologul.

Atenţie,părinţi!

Încetaţi să-i mai consideraţi „o puştoaică“ sau „ un puştiulică“. Adolescenţii aspiră la mai multă consideraţie din partea celor mai în vârstă.

Adolescenţii au adesea impresia că nu-i luaţi în serios,ceea ce generează tensiuni între generaţii. Aşa este de când lumea,veţi spune. Mai rău,le reproşaţi  că sunt mai puţin curioşi şi mai puţin cultivaţi decât eraţi voi la vârsta lor. Aceste remarci îi rănesc şi îi fac să se îndepărteze.

Nu-i subestimaţi! Cei mai mulţi dintre adulţi cred că problemele de toate felurile cu care se confruntă copiii lor,inclusiv cele sentimentale,sunt „copilării“. Această judecată greşită îi creează adolescentului impresia că nu este ascultat şi înţeles.

Nu vă aşteptaţi  la o relaţie de reciprocitate cu copiii. Trebuie să vă luaţi un mic recul,să le ascultaţi mesajele şi să le acceptaţi contradicţiile. De fapt,mesajul subînţeles al unui adolescent este:„Am nevoie de libertate,dar asta nu înseamnă că trebuie să mă abandonezi“.