Ajută-l să-şi facă prieteni de joacă

1 47958 original jpg jpeg

Este foarte important ca cel mic să fie înconjurat de prieteni. Acest lucru îl ajută să fie mai sigur pe el şi să înveţe multe lucruri interesante de la ceilalţi copii. Jucându-se, copilul îşi dezvoltă abilităţile de comunicare şi învaţă să împartă lucrurile sale cu ceilalţi. Iată şi alte motive pentru care este bine să-l ajuţi să-şi facă prieteni.

Până la vârsta de doi ani,copilul are tendinţa de a se juca mai mult singur. Însă,pe măsură ce creşte,realizează ce plăcută este compania partenerilor de joacă şi chiar îşi formează anumite gusturi în a-şi alege prietenii. De obicei,pentru cel mic este foarte importantă reacţia celorlalţi copii atunci când încearcă să se joace cu ei. Dacă îl resping sau râd de el,va avea tendinţa să fie solitar şi să se apropie mai mult de părinţi. Pe de altă parte,în cazul în care îşi găseşte uşor locul printre ei şi se face repede plăcut,se va simţi mult mai încrezător în forţele proprii. Când cel mic întâmpină probleme în a se juca şi a socializa cu ceilalţi copii,este cazul să intervii. Sfaturile de mai jos îţi vor de ajutor.

Oferă-i exemplul tău

Cel mic suferă pentru că a vrut să se joace cu un alt copil şi acesta a fost reticent? Ei bine,încearcă să intri în pielea lui şi să-ţi aduci aminte cum ai trecut tu în trecut printr-o astfel de dezamăgire. Sau cel puţin prezintă-i o situaţie similară şi spune-i pe înţelesul lui cum ai mers mai departe. Explică-i că de multe ori cei din jur sunt timizi sau mult prea răsfăţaţi ca să se joace cu el. Sau că nu a procedat tocmai bine când nu a lăsat pe nimeni să se apropie de jucăriile lui. Cea mai importantă regulă în acest sens:Prietenia înseamnă să împarţi ceea ce ai cu cei din jur şi să mulţumeşti mereu pentru lucrurile primite. Nu în ultimul rând,este foarte important să-şi salute prietenii când îi întâlneşte şi să le vorbească frumos.

Prezintă-i avantajele prieteniei

De cele mai multe ori,copilul are tendinţa să procedeze în relaţiile cu ceilalţi în funcţie de modelul părinţilor şi de educaţia pe care o primeşte. Prin urmare,dacă te va vedea înconjurată de prieteni alături de care te simţi bine,va începe să preţuiască din timp darul prieteniei. Nu ar strica să-i spui ce mult înseamnă pentru tine că eşti înconjurată de cei dragi şi că ai vrea ca şi el să încerce să-şi facă prieteni. Poţi începe prin a-i prezenta calităţile prietenilor săi şi a-i spune că aceştia îi pot oferi o parte din lucrurile sau jucăriile lor. Prin urmare,învaţă-l că prietenii sunt un dar pentru cei din jur.

Învaţă-l cum să se poarte

Încurajează-ţi copilul să fie preocupat nu numai de sine,dar şi de ceilalti în timpul jocului. Dacă vreunul dintre tovarăşii de joacă este ignorat sau este dat la o parte,spune-i să se joace şi cu el. Argumentează-i că dacă ar fi în aceeaşi situaţie,sigur nu s-ar simţi foarte confortabil să nu fie băgat în seamă. Felicită-l când face un gest frumos şi încearcă să-l recompensezi cu o mângâiere sau cu un lucru care îi place.



Recente

still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg