Aşa creşti un copil singur la părinţi

Copilul singur la părinţi este privilegiat? Nu neapărat. Familia ori îşi răsfaţă odorul peste măsură, ori are aşteptări prea mari de la el.

Egoist,neadaptat,fragil,imatur... Copilul singur la părinţi este înconjurat de o mulţime de prejudecăţi.

Dar oare lipsa fraţilor sau a surorilor are o atât de mare influenţă asupra formării personalităţii sale,cum am fi tentaţi să credem? Probabil modul în care sunt priviţi copiii unici se va schimba în scurtă vreme,deoarece nu mai sunt deloc o raritate.

Evită să-l protejezi excesiv

Aflat în centrul atenţiei,copilul unic este superprotejat,iar asta îi dă un sentiment de siguranţă şi impresia că este atotputernic. Deşi este eroul familiei,nu are aceeaşi dezinvoltură când se avântă în lumea din afară,pentru simplul fapt că poate fi criticat. Iar acest lucru îi poate crea un adevărat handicap social şi sentimental.

Fii exigentă cu măsură

Părinţii care-şi protejează foarte tare copilul sunt exigenţi şi au mania controlului. Cel mic poate trăi cu impresia că fericirea părinţilor săi ţine de el,iar acest lucru poate deveni foarte stresant. Copilul va face tot ce-i stă în putere să nu-i dezamăgească,deşi asta înseamnă că va trebui să facă lucruri care nu-i plac.

Permite-i să fie copil

Mama şi tata sunt cei cu care se joacă,îşi face temele sau cu care discută. De aceea,copilul este singur şi se plictiseşte şi se maturizează mult mai repede. Faptul că învaţă cum să se descurce într-o lume a adulţilor nu înseamnă că se va integra în lumea celor de vârsta sa.Nu-l izola

Crescând singur,copilul nu ştie cum să se comporte în caz de conflict. Fără certurile şi împăcările cotidiene frăţeşti,este dezarmat când trebuie să-şi apere interesul sau să-şi susţină punctul de vedere. Ca să-şi dezvolte abilităţile sociale,are nevoie de interacţiune cu cei de vârsta sa. Lasă-l să-şi facă prieteni,înscrie-l la cluburi sportive sau de dans şi trimite-l

în tabere.

Totuşi,nu-l împinge spre prea multe activităţi dacă este un copil mai singuratic sau dacă-i place mai mult să citească ori să asculte muzică. Nu-l lăsa mereu singur în casă ori în compania adulţilor,dar nici nu-l forţa să stea prea mult în compania celorlalţi copii,dacă nu se simte în largul său.

Sunt chiar aşa de diferiţi?

Copiii singuri la părinţi nu cunosc bucuria şi complicitatea frăţească. Dar nimic nu arată că această lipsă le-ar imprima trăsături de caracter specifice,căci ei nu au un profil psihologic distinct,iar problemele lor sunt cele ale oricărui copil. Când cresc,nu au alte probleme de cuplu decât cele curente şi nu fac nici mai puţini copii decât cei care provin din familii mai numeroase.