Ce duce la apariţia bâlbâielii?

Înainte de a stabili dacă micuţul tău are o tulburare de vorbire, trebuie să ştii care sunt simptomele bâlbismului, cauzele care duc la apariţia lui şi, dacă suferă de aşa ceva, cum îl poţi ajuta.

Cum recunoşti un copil bâlbâit

Nu este neobişnuit ca juniorii să aibă disfluenţe în discursul lor,mai ales în primii ani de viaţă,precum pauze,repetiţii,adăugiri de sunete sau repetarea anumitor silabe. De fapt,aproximativ 5% dintre copii sunt susceptibili să se bâlbâie la un moment dat în dezvoltarea lor,de obicei,pe parcursul anilor preşcolari. De asemenea,este foarte normal să  oscileze între perioadele de fluenţă şi disfluenţă. Uneori,acest lucru se poate întâmpla fără niciun motiv aparent,dar de multe ori apare când este suprastimulat,obosit,sau se grăbeşte să vorbească.

Numărul de disfluenţe prezente în discursul micuţului este un factor important în determinarea tulburării. În general,bâlbismul pe mai mult de 10 de cuvinte din 100 poate indică o problemă de vorbire. Trebuie însă să sţii că numai un specialist poate pune acest diagnostic şi stabili tratamentul corespunzător.

Cauzele bâlbismului

Există încă o mulţime de cauze necunoscute,dar experţii susţin că,cel mai probabil,problema este cauzată de o combinaţie de factori. În primul rând,genetica joacă un rol important,deoarece această afecţiune tinde să se transmită între generaţii. Majoritatea copiilor care se bâlbâie au un membru al familiei,care,s-a confruntat cu disfluenţa în vorbire în perioada copilăriei sau chiar ca adult.

Factorii de dezvoltare pot contribui şi ei la dezvoltarea afecţiunii. În anii preşcolari,dezvoltarea fizică,cognitivă,social-emoţională şi abilităţile lingvistice se dezvoltă într-un ritm foarte rapid. Acest lucru poate duce la bâlbism în cazul micuţilor predispuşi.

În al treilea rând,factorii de mediu pot exercita o influenţă. Aceştia include atitudinea părinţilor vizavi de comportamentul copilului,tonul ridicat,aşteptările peste limitele juniorului,vorbirea fluentă a mai multe limbi în casă (părinţi de naţionalitate diferită) sau evenimente stresante (pierderea cuiva drag,divorţul părinţilor,schimbarea domiciliului).   

În cele din urmă,frica şi anxietatea copilului,ca reacţie a bâlbismului,pot prelungi starea de disfluenţă lingvistică şi chiar o agravează.

Cum poţi ameliora simptomele?

Tratamentul de multe ori se concentrează pe reiniţierea copilului în tainele comunicării. Asta înseamnă că cel mic va fi încurajat să pronunţe cuvinte simple,spuse într-un ritm lent. Numărul cuvintelor pronunţate va creşte treptat,pe măsură ce pacientul dă semne că este capabil să treacă la alt nivel,până când ajunge să formuleze propoziţii. Exemplu:„floare”,„floare roşie”,„o floare roşie”,„Am o floare roşie”. Acest proces poate durade la câteva săptămâni până la şase luni sau mai mult. O altă tehnică de tratament este încurajarea copilului să renunţe la ticuri precum strângerea maxilarului şi clipitul des.

Nu grăbi copilul să vorbească,fă-l să înţeleagă că ai tot timpul necesar pentru a asculta ce are de spus. Poţi chiar să intri în joc şi să vorbeşti şi tu lent,în propoziţii scurte. Minimizează nivelul de excitare a copilului,prezintă-i faptele şi lucrurile într-un mod cât mai simplist.