Ce trebuie să ştii despre creierul bebeluşilor

1 60613 original jpg jpeg

Ce se întâmplă în căpşorul unui bebeluş? Iată câteva lucruri despre creier pe care orice părinte ar trebuie să le cunoască pentru o mai bună înţelegere a bebeluşului.

Creierul bebeluşului se dezvoltă repede

După naştere,creierul uman se dezvoltă rapid. În aceste condiţii,la vârsta de 1 an,creierul copilului va fi dezvolat în proporţie de 60%. Până va merge la grădiniţă,creierul va ajunge la dimensiunea completă,dar nu este pe deplin dezvoltat decât atunci când acesta ajunge la 20 de ani.

Copii percep lumea diferit

Creierul unui copil are mult mai multe conexiuni neuronale decât creierul adulţilor. De asemenea,acesta au mai puţini neurotransmiţători de inhibare. Ca urmare,percepţia copilului legată de realitate este mai concentrată decât percepţia adulţilor.

Sunetele sunt importante

Atunci când un copil se concentrează,scoate,de obicei,sunete învolburate pentru a transmite interes. Silabele fără sens spuse de aceştia seamănă cu versiunile acustice ale frunzelor brăzdate. Aceste sunete sunt primele semnale pentru părinţi că cei mici sunt gata să înveţe să vorbească. Dacă vrei să ai un copil inteligent comunică foarte mult cu el,joacă-te şi citeşte-i încă de la naştere.

Creierul poate fi copleşit

Dar copii simt nevoie să interacţioneze,asta nu înseamnă că ar trebui să fie gâdilaţi zi şi noapte. Bebeluşii au momente de atenţie scurte şi pot fi uşor suprastimulaţi. De aceea este necesar să se odihneascăîn primele luni de viaţă.

Au nevoie să fie înconjuraţi de mulţi oameni

Specialiştii sunt de părere că petrecerea timpului cu persoanele care îi ingrijesc,o bunică sau un prieten de familie,ajută copiii să înveţe să citească diferite expresii faciale şi-şi extind abilităţile.

Citeşte şi:

Cum tratezi teama copiilor

Piramida alimentară pentru copii



Recente

Rulada de bezea cu mascarpone  Sursa foto shutterstock 2550892545 jpg
Ce contează cu adevărat când alegi un cuptor incorporabil   ghidul tău pentru 2025 jpg
Sarmale de post  Sursa foto shutterstock 1922971265 jpg
e1ac91fad47f6e4b8fd68a47a7b4d76926 jpg
clickpentrufemei ro   Cum sa alegi o jacheta de dama care sa combine stilul  i func ionalitatea imag principala jpg
Minitarte cu stafide si nuci  Sursa foto shutterstock 2102404258 jpg
woman with eating disorder trying eat healthy jpg
craciunite 4 jpg
Tocanita cu linte si dovleac  Sursa foto shutterstock 1521090608 jpg
young woman home clothes sitting sofa use spray nose jpg
woman happy winter park jpg
Tarta cu ciocolata  Sursa foto shutterstock 2393286455 jpg
ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png