Cum «îmblânzeşti» un copil răsfăţat

1 46323 original jpg jpeg

Câte dintre noi îşi cresc copiii fără să-i răsfeţe? Şi, până la urmă, e normal să facem asta, de vreme ce-i iubim. Dar oare cât de mult este prea mult?

Tema răsfăţului este cât se poate de delicată şi agită imediat lumea mămicilor:unele nici nu vor să audă să-şi crescă micuţii „ca la cazarmă”,altele spun că nu există jumătăţi de măsură,există numai educaţie,fără compromisuri.

Ei bine,şi în privinţa asta adevărul se află undeva pe la mijloc. Prin urmare,cum să-l creşti,fără să devină o copie a celebrului domn Goe?

Stabileşte reguli flexibile!

Aceasta e singura cale să nu cazi pradă stricteţii absurde a unor sfaturi de genul:nu-l lua în braţe cât e bebeluş,că nu va mai accepta să stea fără tine.

Puiul tău este unic,iar regulile nu pot fi decât adaptate la nevoile lui. Dacă micuţul este bolnav,sigur îl vei lua în braţe,să-l linişteşti. Dar nu vei face acelaşi lucru dacă urlă doar pentru că vrea să speculeze slăbiciunea pe care o ai pentru el.

Nu te lăsa şantajată!

Copilul ştie cât de tare să plângă în mijlocul magazinului,ca să-i cumperi tot ce-şi doreşte,ştie exact când să se tăvălească pe jos,ca să nu-l iei de la joacă. Nu te lăsa impresionată.

El învaţă că există o limită peste care nu treci. Poţi să-i dai o prăjitură, chiar dacă a făcut o boroboaţă, dar nu poţi să ierţi faptul că, vrând să iasă la joacă fără voia ta, te-a lovit cu piciorul.

Sancţionează greşelile!

Există momente când trebuie să dai sancţiuni. Cele pe care i le-ai comunicat,odată cu regulile. Dacă tocmai ţi-ai surprins odorul la butoanele aragazului,în niciun caz nu renunţa să-l pedepseşti.

Calmul cu care comunici sancţiunea îţi conferă autoritate. Un părinte isteric îşi demonstrează slăbiciunea. Iar dacă sancţionezi numai când trebuie, copilul nu se va simţi nedreptăţit.

Demonstrează-i că-l iubeşti!

Pentru cei mici,nu există dovadă mai mare de iubire decât să-i lauzi când au făcut un lucru bun. Atenţie însă! Ca şi în cazul sancţiunii,recompensa trebuie acordată constant,fără „omisiuni”. Mai puţin cea materială şi mai mult cea verbală,încurajatoare a comportamentului corect.

Copilul răsplătit sau pedepsit corect învaţă repede şi temeinic valorile pe care trebuie să le respecte şi ştie că este iubit în ciuda micilor greşeli pe care le comite.



Recente

Prajiturele cu gris  Sursa foto shutterstock 2582351511 jpg
pantofi cu toc cum sa alegi inaltimea potrivita fara a renunta la confort si stil jpg
Bruschete cu feta si rosii  Sursa foto shutterstock 710944210 jpg
little children using new technologies jpg
Budinca cu orez si stafide  Sursa fogto shutterstock 2375644625 jpg
Rulada de pui cu parmezan  Sursa foto shutterstock 1086425381 jpg
clickpentrufemei ro (1) jpg
Briose cu ciocolata si orez expandat  Sursa foto shutterstock 2227833871 jpg
Capusa piele jpg
Supa rece  Sursa foto shutterstock 2573808521 jpg
Cheesecake cu cafea si ciocolata  Sursa foto shutterstock 1005893962 jpg
Salata sfecla  Sursa foto shutterstock 2411451133 jpg
Cum arată pielea după trei zile în apa Mării Moarte a Transilvaniei png
64 65 shutterstock 1071371528 jpg
digital lavender interior design jpg
Tort malai si portocale  Sursa foto shutterstock 587517440 jpg
clickpentrufemei ro png
Bruschete cu avocado  Sursa foto shutterstock 183151442 jpg
Tort de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2473905097 jpg
shoulder hand unrecognizable person stretched forward begging help jpg