Cum treci peste criza vârstei mijlocii
Criza vârstei mijlocii este un termen relativ nou şi a apărut în urma unor constatări ale medicilor psihiatri şi psihologilor pe baza depresiilor dezvoltate de oamenii ajunşi la mijlocul vieţii.
Este doar un termen inventat de americani sau criza vârstei mijlocii chiar există? Au de ce să se teamă bărbaţii şi femeile cu vârste între 37 şi 50 de ani de această perioadă? Criza vârstei mijlocii este un termen relativ nou şi a apărut în urma unor constatări ale medicilor psihiatri şi psihologilor pe baza depresiilor dezvoltate de oamenii ajunşi la mijlocul vieţii.
Se pare că această criză constă în fapte total adolescentine întâlnite la adulţi,care au o familie întemeiată,responsabilităţi casnice,de creştere a copiilor şi stresul locului de muncă. Acum,apare o întrebare surpriză,şi anume,unde mai există timp de criză şi nemulţumiri.
Cum treci peste criza vârstei mijlocii – studiile sugerează că sub 25% din populaţie trece printr-o astfel de perioadă
De altfel,există puţine studii pe această temă,din care reiese foarte clar că nu toţi bărbaţii şi femeile trec prin această perioadă de aşa-zisă criză. Studiile sugerează,mai exact,că doar sub 25% din populaţie trece prin aceste momente de criză la vârsta mijlocie şi doar 10% simt această perioadă ca fiind dramatică şi legată de vârstă.
Fără îndoială că mai devreme sau mai târziu fiecare om trece prin momente grele,prin încercări şi dificultăţi,însă termenul de criză sugerează mai degrabă o trăire intensă în care sentimentul de neputinţă primează. Ceea ce este total greşit să credem. Mai mult,momentele de cumpănă în care nu ştim ce să facem sunt legate mai mult de lipsa de hotărâre şi slăbiciune normală.
Momentele de încercare din viaţă sunt şi cele mai benefice omului,căci din ele învaţă cele mai multe lucruri. A greşi,a avea şi eşecuri şi a experimenta sentimentul de ruşine faţă de ce ai făcut sau nu ai făcut,sunt lucruri ce contribuie la evoluţia noastră pe plan personal.
În plus,studiile au arătat că în cazul unei crize de vârstă mijlocie,aceasta poate apărea şi la vârsta de 25 de ani şi poate dura şi 10 ani. Criza îi vizează mai des pe cei educaţi,oameni cu venituri peste medii,care s-au contopit cu profesia lor,care sunt extrem de solicitaţi sau au insatisfacţii nenumărate în plan personal.
Cum treci peste criza vârstei mijlocii – cum se manifestă în funcţie de vârstă şi categorie socială
Deşi poate fi diferită în funcţie de sex,criza nu are diferenţe prea mari. Încă,la bărbaţi poate dura mai mult,de la 3 la 10 ani,iar la femei între 2 şi 5 ani. Se pare că femeile sunt mai descurcăreţe,căci se mobilizează mai uşor pentru a face faţă acestor situaţii. De cele mai multe ori,criza este asociată la bărbaţi cu profesia,iar la femei cu relaţia de dragoste.
Ambele sexe pot dezvolta simptome precum:proastă dispoziţie,îngrăşare,dureri musculare,scăderea libidoului,iritabilitate şi o scăderea a rezistenţei la stres în general. Ca şi manifestări,este foarte probabil ca cei care trec prin această perioadă să îşi dorească ceva nou,un alt partener sau un alt loc de muncă,să îşi schimbe aspectul fizic sau să facă investiţii sau lucruri total neaşteptate sau în contradicţie cu propriul caracter.
Schimbările şi modificările la nivel individual apar mai devreme sau mai târziu,depinde de fiecare cum ştie să gestioneze aceste treceri prin viaţă. Reacţia noastră la diverse evenimente,la faptul că realizăm că îmbătrânim poate fi diferită faţă de a altor persoane. De aceea,în astfel de perioade,omul este predispus la a-şi reevalua sensul în viaţă,valorile,convingerile cu care a trăit până acum. În plus,psihoterapeuţii vorbesc şi despre adăugarea vieţii spirituale în vieţile oamenilor ce traversează criza.
Cum treci peste criza vârstei mijlocii – regretele,frustrările şi neputinţele ar trebui uitate
Astfel că,în faţa marilor încercări ale vieţii omul poate să fie depăşit,asta neînsemnând că nu poate face faţă acestui val de presiuni. La vârsta mijlocie se întâmplă o sumedenie de lucruri noi,precum maturizarea sau creşterea copiilor,moartea părinţilor şi a celor vârstnici dintre cei dragi,îmbătrânirea şi conştientizarea unui eveniment inevitabil,moartea. La toate acestea se mai pot adăuga şi diversele regrete,frustrări sau insatisfacţii personale sau profesionale.
Când oamenii trăiesc aceste schimbări naturale într-un mod tragic,undeva în educaţia lor de bază nu a existat sentimentul de a trece prin greutăţi. Apoi,media manipulează foarte uşor,creând un model inuman de om,care se bucură de succes şi frumuseţe toată viaţa,fără să se arate şi latura întunecată a vieţii. De aceea,este important ca părinţii să îşi crească proprii copii punând accent mai mult spre pregătirea pentru viaţa reală,decât pentru realizări academice imense sau o viaţă fără suferinţe.
Părinţii nu ar trebui să uite că au o responsabilitate imensă când vine vorba de creşterea copiilor,căci a creşte copii înseamnă a forma caractere şi a asigura un viitor mai bun al societăţii în care trăim. A preveni crizele la nivel individual este a preveni pierderea identităţii naţionale.
Cum treci peste criza vârstei mijlocii – căutarea şi primirea unui ajutor şi sprijin sunt absolut necesare
Ajunşi în situaţii de criză,oamenii,la orice vârstă,trebuie să îşi găsească sprijin şi aliaţi pentru a putea traversa cu succes problemele. Ideal ar fi să fie mai realişti,să înţeleagă că viaţa la televizor este una utopică,iar realitatea este cea importantă. Să se bucure de prezent şi toate momentele vieţii,fără să viseze la altceva. Să înţeleagă că toţi oamenii sunt simpli,toţi au neputinţe,iar perfecţiunea este de neatins. Sinceritatea şi dorinţa de a primi ajutor sunt două arme importante în această luptă. Trufia şi egoismul poate aduce doar supărări şi tristeţe.
În final,oamenii ar trebui să ştie că după ploaie iese soarele,iar după o noapte grea răsare întotdeauna lumina,care are ca scop pătrunderea în realitatea vizibilă cu proprii ochi. A fi ajutat şi a ajuta la rândul tău sunt lucruri foarte importante în relaţiile interumane. Oamenii nu ar mai trebui să se sperie de oameni.