E vremea taberelor!

1 70173 original jpg jpeg

Odată cu venirea vacanţei de vară, copilul tău are mai mult timp liber. Nu-l lăsa să şi-l petreacă în casă, în faţa calculatorului sau a tabletei. Trimite-l într-o tabără, departe de gălăgia şi poluarea oraşului. Dacă nu eşti convinsă, găseşti motivaţii în cele ce urmează!

Aminteşte-ţi cât de frumos era în taberele din copilăria şi adolescenţa ta! De ce să nu-i oferi şi copilului tău bucuria de petrece o vreme departe de voi,părinţii,numai cu amicii şi colegii,practicând un sport? În tabără,va avea ocazia să înveţe să se descurce singur,să comunice mai bine cu ceilalţi,să aibă responsabilităţi. În plus,dacă odorul tău nu are fraţi,va găsi în tabără mulţi prieteni cu care să se joace,dar şi cu care să-şi împartă cu sarcinile. E posibil să-şi descopere şi pasiuni noi!

Care e vârsta ideală?

Dacă l-ai obişnuit de mic cu excursiile,chiar dacă era alături de voi,părinţii,şi dacă merge de ceva vreme la grădiniţă,se va adapta mai uşor departe de tine. Poţi să-l trimiţi în tabără începând cu vârsta de 4 ani,însă alege o perioadă scurtă,de maximum o săptămână,ca să nu aibă sentimentul că este abandonat. Nu trebuie să fii îngrijorată prea mult în cazul în care mănâncă,se îmbracă şi se spală singur – cu siguranţă că vor exista adulţi care să-l ajute. Nu va avea timp să-i fie dor de casă,pentru că se va lua cu joaca şi va avea destul de multe activităţi care să-l facă să uite că nu eşti lângă el. Nu-i surâde lui ideea de a pleca? Povesteşte-i întâmplări amuzante din taberele în care ai fost chiar tu,pentru a-i trezi interesul.

Cum îi alegi vacanţa potrivită

Dacă vrei ca puiul tău să aibă o vacanţă bogată în activităţi captivante şi educative,alternează taberele sportive,creative sau de aventură cu perioade petrecute acasă sau la bunici. După ce intră la şcoală,pe la 6-7 ani,copilul este mult mai pregătit să stea departe de tine,mai mult timp. Un atu este că poate să se concentreze pe activitatea care-i place,din programul oferit de organizatori. Pentru ca el să fie în siguranţă,alege cu grijă destinaţia de vacanţă şi perioada,în funcţie de vârsta lui. Distanţa la care se găseşte tabăra contează şi ea. Cu cât copilul este mai mic,cu atât ar trebui să fie mai aproape de oraşul în care locuiţi. Dacă-i găseşti o tabără într-un loc suficient de apropiat de localitatea în care domiciliezi,poţi să-i faci o vizită fulger,ca să te asiguri că totul e-n regulă.

Verifică atent ofertele

Dacă ai în minte tot soiul de scenarii terifiante legate de tabără-ba că se va îmbolnăvi,ba că nu va fi supravegheat atent-verifică ofertele,caută recomandări,află mai multe despre supraveghetori şi despre avizele sanitare sau asistenţa medicală. Poţi cere şi sfatul învăţătorilor sau profesorilor în care ai încredere. Consultă-te cu alţi părinţi,intră pe forumuri de discuţii pentru a te documenta cât mai temeinic. Nu te lăsa pradă îndoielilor! Îi vei transmite şi copilului nesiguranţa  ta. Dacă micuţul simte că-l laşi în vacanţă cu inima îndoită,se va adapta mai greu departe de tine şi nu se va bucura din tot sufletul. Înainte de plecare,nu ezita să-l antrenezi în discuţii în care vă imaginaţi cum va fi.

Câţi bani îi dai

Dacă puiul tău a ajuns la vârsta adolescenţei şi se pregăteşte să plece în tabără,explică-i de ce n-are nevoie de o sumă mare de bani,atâta timp cât are asigurate transportul,cazarea,masa. E suficient să aibă cu ce să cumpere câteva suvenire sau trataţii pentru el sau pentru colegi. Cu această ocazie,va învăţa să fie econom şi să-şi distribuie banii de cheltuială pe zile. Mai mult,nu va fi tentat să experimenteze băutura sau substanţele interzise. Avertizează-l să nu se aventureze singur în locuri necunoscute,mai ales pe timp de noapte,şi să se ferească de compania persoanelor dubioase.



Recente

Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg
CLICKPENTRUFEMEI louis hansel h39GHaRssNo unsplash jpg
carucior lorelli 12 png
e10ab0050a558ac29bbc9a0b83ecf804e0 jpg
Papansi cu dulceata de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1098286757 jpg
CLICKPENTRUFEMEI kowon vn R3KYh1a3xfU unsplash jpg
Chiftele in sos picant  Sursa foto shutterstock 347885708 jpg
Plitele electrice și rolul lor în păstrarea substanțelor nutritive din alimente jpg
Fursecuri nuci cu crema  Sursa foto shutterstock 558061027 jpg
Cuptorul electric aliatul modern care îți schimbă felul în care gătești jpg