Greşeala pe care o fac toţi părinţii din România: "Este boală naţională"

1 84785 original jpg jpeg

Înfofolit din cap până-n picioare în zilele reci, încât era o adevărată provocare şi să mergi. Îţi aminteşti, nu-i aşa? Mulţi părinţi încă fac asta, de teamă ca micuţii lor să nu se îmbolnăvească. Însă este o mare greşeală, susţine un medic pediatru cu o experienţă de peste 40 de ani. 

Există câteva greşeli majore pe care mulţi părinţi le fac, fără să-şi dea seama că nu aşa îşi ajută copiii să aibă o viaţă sănătoasă. 

Nu îi imbrăcaţi foarte gros

De teama curentului şi a frigului, multe mame îşi “înfofolesc” copiii cu haine prea groase, ceea ce duce, în timp la o sensibilitate sporită.

Copiii nu trebuie protejaţi în mod excesiv, ba dimpotrivă. Ei pot fi scoşi afară, la aer, încă din prima săptămână de viaţă şi pot fi luaţi în vacanţă la munte în această perioadă fără niciun risc pentru că “şi acolo, la munte, se nasc copii, care cresc sănătoşi”, după cum spune dr. Ana Culcer, şefa secţiei de neonatologie a Spitalului Universitar Bucureşti.

Nu îl obliga să mănânce tot

Totodată, niciun părinte nu ar trebui să îşi oblige copiii să mănânce tot din farfurie.  Obezitatea este întâlnită la vârste tot mai fragede la copiii “îndopaţi” de părinţi sau bunici care consideră că astfel îşi arată dragostea.

Astfel cei mici mănâncă mult, dar prost, le lipsesc vitaminele şi mineralele, iar imunitatea scade. Dr. Ana Culcer recomandă suplimentele cu vitamine şi minerale în sezonul rece, în perioadele de suprasolictare intelectuală sau de câte ori este nevoie. 

image

Nu îl suprasolicita

Probabil că vrei ca el să aibă toate lucrurile pe care nu le-ai avut şi îţi doreşti să încerce cât mai multe lucruri, însă nu uita că este copil şi trebuie să se bucure de această perioadă.

Şi şcoală, şi pian, şi balet, şi limba străină, şi dans… pentru majoritatea copiilor sctivităţile extraşcolare sunt obositoare şi stresante, ceea ce slăbeşte organismul. Cei mici, ca şi noi, au nevoie de odihnă, relaxare şi mai ales au nevoie “să fie copii”, mai spune medicul. 

Prevenţie, înainte de toate! 

Totodată, medicul recomandă vaccinurile, inclusiv pe cele opţionale, pentru că este mai uşor să previi o boală decât să o tratezi.  

“Concluzia mea de medic cu o experienţă de peste 4 decenii este că prevenţia bolilor este cel mai important lucru, terapia rămânând o soluţie de necesitate. Trebuie să luptăm pentru a creşte un organism sănătos cu o imunitate foarte bună, astfel încât să poată trăi într-un echilibru cu toate microorganismele din mediu – virusuri, bacterii, ciuperci, fără a se îmbolnăvi. Dacă suntem puternici învingem boala", susţine dr. Ana Culcer, medic primar pediatru cu o experienţă de peste 40 de ani.

La starea de bine a copilului contribuie şi atmosfera relaxata şi liniştită din casă. 

Sursă: unica.ro / Foto: pixabay.com



Recente

ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg