Nu are curaj – cum îl ajuţi?

Lipsa curajului poartă diverse măşti în copilărie, de la timiditate şi nesiguranţă la frică sau chiar fobie. De multe ori, părinţii adâncesc temerile şi lipsa de îndrăzneală a odorului lor, fie printr-un comportament prea dur, fie pentru că sunt excesiv de protectori.

Curajul nu se traduce doar prin acte de bravură sau eroism,ci şi prin loialitate şi onestitate. Pentru că,nu-i aşa? e nevoie de curaj pentru a te prezenta în faţa oamenilor exact aşa cum eşti în realitate. De multe ori,de teamă că micuţul va fi un fricos,părinţii trec peste nevoile lui reale. „Haide,ridică-te,că nu ai nimic“,spun ei,când copilul cade şi vrea să plângă de durere. Sau „Vorbeşte,că nu te mănâncă“,zic ei când acestuia îi e ruşine să vorbească cu cineva. Astfel,micuţul ajunge să creadă că durerea fizică,timiditatea,interiorizarea sunt ruşinoase. Există însă şi categoria păriniţilor-cloşcă:aceştia văd pericole la tot pasul şi,pentru că-şi protejează excesiv copiii,fac din ei nişte papă-lapte.

Conştientizarea limitelor

Ce este curajul? Puterea de a-ţi ignora fricile şi de a face ceva demn de laudă? Eu cred că este mai mult de atât. Înseamnă să îţi conştientizezi fricile,să le accepţi,să le înţelegi şi,apoi,când eşti pregătit,să le învingi. Pentru copilul tău,tu eşti cel mai bun exemplu şi cel mai bun profesor. Dacă îl obligi să fie curajos cu orice preţ,nu îl vei trasforma automat într-un om brav,dar îl poţi face să se simtă frustrat sau chiar să capete fobii de care cu greu va scăpa. În schimb,când îi arăţi că lipsa de curaj nu e un defect – cu condiţia de a fi conştient de limitele proprii –, când îl asiguri că îi vei fi alături la nevoie,ca să îl susţii,copilul va căpăta încredere în forţele sale.

Încurajează-l să facă faţă provocărilor

Juniorul tău nu ar trebui să fie curajos doar pentru că aşa îi cere cineva drag sau pentru că îl obligă normele societăţii. Este imposibil să faci un act de bravură fără o motivaţie bună. Motivaţia nu este însă suficientă,dacă cel mic nu a fost încurajat din copilăria timpurie să facă faţă provocărilor. Fetiţa mea sărea pe pat,la cei doi ani ai ei. O lăsam. Astfel,îşi descoperea limitele,îşi dădea seama când era în siguranţă (spre mijlocul patului) şi când era în pericol (pe margine). Apoi,venea bunica şi,speriată,o oprea din jocul ei („Dacă se loveşte?“). O dată,de două ori… până când cea mică nu a mai avut curaj să sară. Şi nici să urce treptele fără să se ţină de ceva. Povestea asta,îmbrăcată în diverse forme,se repetă în multe familii,cu copii mai mari sau mai mici. Îngrădirea asta nu este tocmai cea mai potrivită modalitate de a creşte un copil curajos. Însă nici o educaţie spartană,gen „aruncă copilul în apă,ca să înveţe singur să înoate“ nu dă întotdeauna roadele scontate.  

Frica de a spune adevărul

Probabil că nu ţi-a trecut prin minte că e nevoie de curaj pentru a spune adevărul. De aceea,când cel mic îmbracă întâmplări din viaţa de zi cu zi în diverse forme departe de realitate,îi pui eticheta de mincinos,şi nu de fricos. Ce treabă are una cu alta? Încă din primii ani de viaţă,vrând să înţeleagă ce a condus la comportamentul greşit al copilului,părintele îl întreabă „de ce?“. Acest lucru îl pune pe cel mic în alertă,declanşând instinctul de conservare. Astfel,prichindelul nu va căuta să spună adevărul,ci să ofere varianta care va risipi cel mai repede supărarea părintelui. Insistând cu aceste întrebări care cer un răspuns precis,nu vei reuşi decât să perfecţionezi mecanismul de fabricare a scuzelor copilului,în loc să îi câştigi încrederea. Asta,pentru că instictul oricărui om este să se protejeze,nu doar fizic,ci şi emoţional. De obicei,părinţii ignoră acest aspect,pentru că aşteaptă explicaţii raţionale din partea micuţului – pe când,în copilărie,totul este despre emoţie.

Laudă-i succesele

Nu îţi fie teamă că vei creşte un copil alintat. De fiecare dată când acesta găseşte puterea de a-şi învinge o frică,laudă-l. A vorbit în faţa clasei? Spune-i cât eşti de mândră de el. Chiar dacă ţie ţi se pare un lucru mărunt,ştii că pentru el este un pas foarte mare. Mănâncă din salata de boef de care nici nu voia să se atingă până mai ieri sau joacă fotbal,deşi se teme să fie lovit de minge? Lasă-l să vadă că te bucuri sincer pentru reuşitele lui. Împreună,puteţi construi un castel din încercările lui curajoase,ceea ce-l va motiva să învingă noi şi noi frici.

Comunicarea e cheia

Curajul se naşte,în general,din încredere- care poate fi câştigată doar prin discuţii permanente. Nu există statistici pentru a dovedi acest lucru,dar o mare parte din probleme îşi găsesc rezolvarea prin dialoguri oneste. Vorbeşte deschis cu juniorul tău. Povesteşte-i întâmplări din propria-ţi copilăriei. Mărturiseşte-i temerile tale de atunci şi de acum,şi spune-i cum le-ai învins sau ce faci pentru a scăpa de ele. Încurajează-l şi pe el să vorbească despre cele mai importante lucruri din viaţa lui sau să ţină un jurnal. Important este să se exprime,într-un fel sau altul. Din clipa în care copilul poate vorbi deschis despre problemele sale,este pe drumul cel bun spre găsirea unor soluţii reale.