Se amestecă în toate. Ce-i de făcut?

Sub pretextul purei curiozităţi, copiii se amestecă tot mai des în conversaţiile adulţilor şi nu ezită să-şi dea cu părerea despre orice. E de bine sau e de rău? Unii dintre copii discută, petrec mult timp cu părinţii, se uită la ştiri ori navighează pe Internet. E clar că sunt mai deschişi şi mai maturi decât cei din genraţiile anterioare şi sunt trataţi de către adulţi ca de la egal la egal. Atunci să ne mai mirăm că se amestecă în treburile părinţilor? Totuşi, până unde pot merge? Îţi dă sfaturi „Mamă, nu mai fuma, ştii că nu este sănătos!” „Ai spus că e periculos să traversezi pe roşu. Te poate călca o maşină!” „Ştii, dacă mănânci toată ciocolata aia iar o sa spui că eşti grasă.” De ce-şi perimte asta?

Este normal să aibă o părere despre aceste subiecte pentru că la şcoală sau la televizor este în permanenţă bombardat cu mesaje de acest gen. Acasă i se cere mereu să asculte,iar când te prinde încălcându-ţi propriile regului nu ezită să-ţi atragă atenţia. Ce e de făcut?

Când te simţi vionovată că nu respecţi regulile impuse de tine,ai tendinţa de a reacţiona impulsiv. Mai târziu îţi dai seama că ai greşit,dar ieşirea ta nervoasă nu-l ajută cu nimic pe cel mic. Cel mai bine ar fi să recunoşti,cu umor,că are dreptate („Mă bucur că te am pe tine să mă pui pe calea cea dreaptă”) şi mai ales să-l asiguri că eşti atentă la toate aceste lucruri. Însă cel mai bine ar fi să nu te plângi de slăbiciunile tale de faţă cu el.

„Ce ţi-a spus la telefon?”

„L-ai înşelat pe tata?”

De ce-şi permite asta?

Când era mic te întreba de ce este cerul albastru. Acum îţi pune întrebări despre viaţa ta intimă pentru că vrea să înţeleagă lumea oamenilor mari. Şi asta pentru că uneori îl trasformăm pe cel mic în confident pentru a ne uşura de probleme. De aceea poate avea iluzia că este interlocutorul nostru privilegiat şi că trebuie să-i spunem totul.

Trebuie să-i spui adevărul doar dacă acel lucru îl priveşte. Uneori,copiii se simt responsabili pentru problemele pe care le au adulţii. În acest caz trebuie să-i spui adevărul pentru a-l asigura că nu este el cel vinovat. Totuşi,nu intra în detalii,căci imaginaţia unui copil nu are limite. Nu e nevoie să-i spui că te desparţi de tatăl său pentru că te-a înşelat. Ajunge să-i spui doar:„Nu putem trăi împreună pentru că nu ne putem pune de acord asupra unor lucruri”.

Vrea să ia decizii în locul tău

„Nu merg la altă şcoală,chiar dacă trebuie să ne mutăm de aici.”

„Vreau ca bebeluşul să se numească Monica.”

„Vreau să locuiesc cu tata.”

Pentru că-i dai voie! Părinţii fac orice să-l înţeleagă şi să-l satisfacă pe cel mic,de aceea evită să-l contrazică. Acest mit al armoniei familiale ascunde teama de conflict şi frica inconştientă de a-i pierde pe cei pe care îi iubeşti.

Copilul ia decizii pentru că aşa are iluzia de a controla ceea ce nu cunoaşte. Însă el nu are maturitatea şi experienţa necesare pentru a face acest lucru. Iar dacă îl laşi să ia decizii de mic va fi foarte stresat,pentru că este obligat să poarte o responsabilitate prea mare. Mai mult,îi transmiţi astfel că nu ştii ce este bine pentru el. Ce poţi face este să-l asculţi şi să-i explici că este dreptul lui să gândească aşa,dar că decizia îţi aparţine.